Arhiva revistei literare Faleze de piatră

libertatea e ca şarpele divin, autor Monica Mureşan

Posted in numarul 37-38 ( noiembrie-decembrie2012) by Hopernicus on 08/12/2012

                       

libertatea e ca şarpele divin

(aproape basm)

 

să tot fi fost pe când începutul nu avea sfârşit/nimic nu începea nimic nu înceta

în acel Tot veşnic. dintr-o mare confuzie începutul şi sfârşitul se amestecaseră oprindu-se pe loc. /totul pare că a început în acel nimic monoton şi tocmai de asta ne-a şi făcut El să fim încântaţi: fiinţe vocalice ne-am trezit la viaţă ademeniţi de vocea Lui caldă învăţându-ne să cântăm aaa de la Adam şi eee de la Eva. /

cum şi-a terminat El cântecul, în sfârşit a început şi începutul. /e sigur că atunci

s-a trezit şi şarpele că-i mare meloman dar te pui cu omul când îl are cu el pe Dumnezeu?! /mai greu este de gestionat libertatea – a sâsâit şarpele exersând o suită de variaţiuni pe o singură consoană – e mult mai pasivă libertatea /o putem vissssaa şi prin vissss intrăm în circuitul divin.

 

aaaa, a exclamat ascendent şi-ncrezător Adam dar Eva–l întrerupse cu un eeee! descendent. ceva ne face să bănuim că tot atunci s-a concentrat într-un punct o lumină puţin cam nerăbdătoare poate şi pentru că punctul neavând diviziuni

era o capcană pentru lumină şi din el nu se putea ieşi – când de fapt punctul e

ca o capcană pentru lumină tocmai pentru ca ea să nu poată ieşi păstrându-se pură… şi atunci a făcut El să apară imposibilul: atât şi atâta / a rostit deşi era cam îndoit şi pus pe gânduri de această auto-limitare ce a dat drept la un singur

început şi un singur sfârşit.

ce e atâtul? a–ntrebat Adam, încântat fără să ştie de ce. / dar atâtele? s-a înfoiat Eva. /asta ca să nu fie mai prejos. / ah, ce bună întrebare ridicată la fileu! a sâsâit

îmbietor cu gura plină de un venin suculent şarpele, lăssssaţi-mă ssssssă vă sspun:

sssub rezerva interpretărilor ulterioare atât şi atâta sunt nişte metafore ale punctului şi deşi există /încă nu au fost descoperite deoarece punctul nu le dă spaţiu de emisie /le ţine numai pentru sine sssssingur!

 

prin incantaţii sâsâite sămânţa consoanei s-a împletit cu acele vocale /a încolţit

şi în curând a crescut în pomul vieţii /astfel s-a exteriorizat spaţiul ce la început

nu ştia nimic şi scotea nişte mârâituri mrrr mmârrrr. Adamul A şi Eva E îl imitau

şi s-au înţeles să-i spună mâr apoi mur şi-n cele din urmă mur-mur iar şarpele

nu a avut nimic împotrivă fiind prea ocupat să se gudure pe lângă noul cuvânt

mâr-mur-mărul în schimb era nemulţumit că nu se poate mişca – de aceea

îi făcuse El rădăcini /să n-o ia la fugă teleleu spre cer /cum se mai întâmplase

când nu era atent.

o vreme s-a mulţumit cu târcoalele şarpelui ale cărui atingeri îl gâdilau ce-i drept dar apoi se puse pe plâns /şi A şi E l-au imitat repetând mur? măr! şi aşa a rămas de-atunci să i se spună măr./şarpele încercase şi el să plângă dar oricât de mult ar fi vrut să vorbească /nu putea decât să sâsâie – cu toţii se întrebau de ce există numai un copac şi nu şi o copacă, un şarpe şi nu şi o şarpă. /cam tot atunci /se zice/a făcut El o păsăre ca să zboare şi pentru copac / în locul lui/ dar să nu poată trăi fără el. /şarpelui nu i-a făcut pereche zicându-i că nu e cazul şi aşa un şarpe este deja prea mult şi oricum nu are ce să-i facă dintr-o singură consoană…

cine l-a pus să sâsâie dintr-un S care nici nu cântă nici nu plânge… în fond şi-a făcut-o singur.

lăsat de capul lui, spaţiul a–nceput să se întindă cu ochii aţintiţi la acel punct

neştiind că şi punctul îl privea din depărtare. /şi acum ei se admiră la fel deşi spaţiul tot mai suferă pentru tristeţea unei margini pe când punctul nu e trist deloc odată ce în jurul său există mereu un spaţiu de umplut.

în viitor poetul se va îmbolnăvi de tristeţea spaţiului pentru margini şi de această boală a nemărginirii îi vor suferi şi cuvintele şi sufletul – dar poetul nu se mulţumeşte niciodată că sufletul este nemuritor / el va dori ca şi cuvintele sale să devină nemuritoare, suferind pentru ele chiar fără a şti că dacă alege cuvinte greşite acestea îi mutilează lumea iar dacă plantează sămânţă de vorbă bună

aceasta va ajuta la prefacerea lumii.

 

am uitat să spun că între timp copacul şi pasărea făcuseră împreună un pom în care şarpele şi-a luat libertatea de a se încolăci mâhnit. /la facerea lumii poetul nu pare a fi fost creat ci exista numai în Cel Veşnic dacă nu cumva s-a ivit într-unul din cei doi pomi al vieţii şi cel al cunoştinţei binelui şi răului la care de-acum şarpele putea gândi în tihna vecilor.

şi-a zis El atunci în sinea Sa:  se trezeşte un punct ce se visează spaţiu?! gata ajunge! iar Sinea L-a imitat ceea ce tare că I-a plăcut /de atunci Şi-a luat obiceiul de a folosi pluralul divin dar după această dată nu a mai fost imitat şi nimeni /nici măcar Sinea /nu şi-a luat această libertate socotind că libertatea supremă este

să fii unic aşadar şi singur.

sigur că da /libertatea este ca şarpele care a fost lăsat să se descurce singur. /

totuşi, drept consolare i s-a făcut o legendă.

 

autor Monica Mureşan 

Anunțuri
Tagged with:

Comentarii închise la libertatea e ca şarpele divin, autor Monica Mureşan

%d blogeri au apreciat asta: