Arhiva revistei literare Faleze de piatră

Poeme de Dan Iordache

Posted in numarul 37-38 ( noiembrie-decembrie2012) by Hopernicus on 03/12/2012

10

au început să curgă oamenii.

am aprins farurile.

limuzina avea haionul ridicat.

seceta ucidea

din chipuri se desprindeau frunze.

 

cerul părea ascuţit.

fruntea era o floare falsă şi neagră.

uşor albastră.

sângele umplea sfinţitul.
acoperite cu muselină un ochi sau o mână.

 

4

o naştere

umană

este un mare avantaj.

 

cu anevoie se dobândeşte

un corp tânăr
feminin cu părul spre talie.

 

lumea s-ar putea
rătaci

într-o pădure

cu lanţuri albe.

 

unde chipul ei
se înfăşoară

cu o pânză de corabie.

 

 

76

 

multe poeme frumoase

au rămas definitiv

îngropate. dar

 

dacă rămâne valabilă

teoria mântuirii sufletului

acestea se vor vedea

 

ca naşterea unor stele.

şi-atunci  va fi ca un cer nou
şi un pământ nou.

 

 

autor Dan Iordache

Anunțuri
Tagged with:

Comentarii închise la Poeme de Dan Iordache

%d blogeri au apreciat asta: