Arhiva revistei literare Faleze de piatră

Impactul virtualului / acoperişul virtual, autor Bianca Marcovici

Posted in numarul 37-38 ( noiembrie-decembrie2012) by Hopernicus on 03/12/2012

Anatomia textuală

 

Catherine Byron

Vellum

Traducere de Dana Bădulescu şi Radu Andriescu

Editura T,   80 pp., f.p.


 

Bianca Marcovici

 Impactul virtualului

WordPress: Haifa, Israel,   82 pp., f.p.

 

Voi începe cu o mărturisire: a trecut mai bine de un deceniu de cînd a m scris ultima dată despre un volum de poezie. Nici unui critic – implicat, se înţelege, în foiletonistica literară, chiar şi cu un ritm mediu al frecvenţei publicistice – nu-i face onoare o asemenea revelaţie. Totuşi, judecînd la rece dinamica noastră culturală din ultimii cincisprezece ani (cel puţin), aş spune că realitatea de mai sus nu este neaparat incriminatorie. Nu a fost, să recunoaştem, tranziţia comunismului către liberalism – strict mentalist vorbind – un timp al poeziei. Universul cenuşiu, indistinct, al cotidianului a rezonat acum pe deplin (exact ca la englezi, în epoca victoriană, la debutul industrializării!) cu instrumentarul de chirurgie socială, presupus de epic – gen căruia îi prevăd, în continuare, o dezvoltare febrilă. Două fericite „excepţii” însă m-au scos din lunga hibernare ”ne-poetică”. E vorba, mai întîi, despre traducerea în română a volumului The Getting of Vellum/Vellum, aparţinînd poetei irlandeze Catherine Byron (tălmăcirea este făcută de angliştii ieşeni Dana Bădulescu şi Radu Andriescu, ultimul poet el însuşi). Apoi, am în vedere cartea cunoscutei poete Bianca Marcovici, Impactul virtualului, tipărite recent la Haifa.

            Catherine Byron are, cultural vorbind, idealuri pre-rafaelite în artă, crezînd în simbioza cîmpurilor artistice. Spre deosebire de pre-rafaeliţi însă, care supralicitau un sincretism al poeziei cu muzica şi pictura, poeta se focalizează pe interferenţa dintre textul liric şi reprezentarea lui semiotică. Catherine Byron a colaborat, în acest sens, cu artistul caligraf irlandez din Dublin, Denis Brown, celebru pentru inscripţionările sale pe piele de animal şi chiar pe sticlă. Poeta a urmărit îndeaproape modul în care se obţine pergamentul subţire (din piele de viţel), adică „velumul”, material folosit (în trecut) la legarea manuscriselor sau la redactarea lor propriu-zisă, investind întregul proces cu o dimensiune estetică. Poemul cel mai consistent din volum (Vellum) este o radiografie şi, în acelaşi timp, o parabolă. Radiografia „canalelor” ontologice prin care natura se metamorfozează, devenind concept, şi parabola spiritului ce înnobilează, ultimativ, materia. „Scrisul pe piele” constituie, pentru Catherine Byron, un demers artistic per se. Textul nu e numai gîndire abstractă, concentrată în semne (lexicale), ci şi „anatomie”, „corporalitate”, „materie” simbolică, trăind „biologic”, aidoma unei fiinţe din carne şi sînge.

Miza artistică a Biancăi Marcovici e poezia de dragoste, mulată perfect pe profilul său cultural. Erosul reprezintă pretextul prin excelenţă al simbiozei dintre eul estetic şi cel textual. Schimbarea contextului istoric însă (prin emigrarea poetei în Israel, la începutul anilor nouăzeci) a adus o nouă dimensiune în creaţia sa, mai curînd greu de asumat de către consumatorul de literatură român. Mă refer la o tensiune dramatică, psihedelică, generată de vecinătatea permanentă a morţii şi războiului. Titlul unui volum precedent al autoarei este cît se poate de relevant în acest sens: Cireşe amare sub katiuşe – 2006. Războiul intervine violent în spaţiul sideral al poeziei, dar lasă în urmă trăiri puternice, pasibile, în mod paradoxal, de fior artistic. Frecvent, teroarea anihilează identitatea ludică a poetei, metamofozînd-o, proiectînd-o (autodefensiv?) în capsula atemporală şi anistorică a literaturii (Ceva s-a rupt în mine în ziua Armistiţiului).

Prin urmare, dacă textul devine corp, atunci şi ficţiunea trebuie privită ca istorie, iar literatura, mai mult decît am vrea să credem, ca viaţă.

           

Codrin Liviu Cuţitaru

 


 

Eu nu vreau sa conving pe nimeni

 

nici să-mi spun  parerea echilibrului ideal

 

trăiesc de multa vreme

 

printre hornurile lui Gaudi-

 

şi nu-mi irosesc timpul

 

aşteptind ceva de la cineva 

 

comunicarea nu e obligatorie,

 

m-am risipit suficient

 

cautând stările tinereţii,

 

am facut destule compromisuri

 

traind în virtualul în care nu-ţi poti alege

 

acoperişul.

 

nu e nevoie decât de muzica spaţială

 

privind perfectiunea

 

ca pe o revelaţie de neatins,

 

Pedrera imi ajunge

 

un poem neirosit,

 

nu pot să scriu pe marginea unei cărţi

 

ea ,cartea nu-mi aparţine…

 

 

 

 şi nu pot să-i preiau suflu magnetic,

 

redându-l,

 

sună ca un plagiat.

 

 

 

 

 

autor Bianca Marcovici


Anunțuri
Tagged with:

Comentarii închise la Impactul virtualului / acoperişul virtual, autor Bianca Marcovici

%d blogeri au apreciat asta: