Arhiva revistei literare Faleze de piatră

Fondatorul limbii ”Esperanto” , autor Lucreția Berzintu

Posted in numarul 37-38 ( noiembrie-decembrie2012) by Hopernicus on 03/12/2012

Fondatorul limbii ”Esperanto” ,

Dr. ZAMENHOF, LAZARUSLUDWIG:Ludovic Lazarus (Ludwik Lejzer) Zamenhof (n.15 decembrie 1859 – d. 14 aprilie 1917)

Motto: ”Limba internațională a următoarelor generații va fi doar și sigur o limbă artificială” (L.L.Zamenhof)

    

 

 

 

 

Founder of the universal language „Esperanto”; born at Byelostok in Dec., 1859. L. L. Zamenhof s-a născut la 15 decembrie 1859, în Bialystok, Polonia, Imperiul Rus (acum în nord – estul Poloniei). El a fost un evreu polonez – medic oftalmolog, filolog și fondatorul limbii artificiale Esperanto, limba cea mai vorbită, construită, până în prezent. Tatăl său, Markus Zamenhof, și bunicul său, Fabian Zamenhof, au fost profesori de limbi străine. Fabian Zamenhof a fost un pionier al culturii generale în rândul evreilor din Bialystok. Conform recensământului din 1897, din populația totală de 66.000, evrei erau 41.900 (63%). Limba naturală a fost rusa și idiș dar el a vorbit fluent poloneza și germana. Poloneza a devenit limba maternă a copiilor săi. Mai târziu a îvățat limba franceză, latina, greaca, engleza și a fost interesat de italiană, spaniolă, lituaniană.

Înafară de limba evreiască, idiș, populația din Bialystok a fost formată din alte trei grupuri etnice: polonezi, germani și belaruși. Datorită acestui fapt, conform părerii lui Zamenhof, existau disensiuni și neânțelegeri care tulburau orașul. El a presupus că principalul motiv de certuri era neînțelegerea reciprocă din cauza lipsei unei limbi comune pentru dialog. Ca  evreu, care a trăit într-un mediu de conflict rasial și național (privind granița ruso – poloneză), Zamenhof s-a dedicat promovării toleranței, în special prin crearea unei limbi de circulație internațională. Ca student la o școală secundară în Varșovia, el a făcut încercări de a crea o astfel de limbă cu o gramatică simplă.Timp de trei ani de zile a lucrat la idiș, în speranța că ar putea fi universalizată. Ca și contemporanul său, Eliezer Ben Yehuda, Zamenhof a știut că poporul evreu ar avea nevoie de o limbă modernă evreiască. Pentru Ben Yehuda, visul sionist era renașterea limbii ebraice, dar Zamenhof a optat pentru modernizarea limbii idiș. În 1879, Zamenhof a scris prima gramatică a limbii idiș, ”Lebn visnshaft”. Dar deceniul care a început cu un nou idiș se va termina într-o limbă cu totul nouă: Esperanto. În cele din urmă, Zamenhof a cedat idiș pentru Esperanto. A ajuns la concluzia că nicio limbă nu ar putea deveni vreodată un mijloc de comunicare universală în cazul în care s-ar identifica cu orice naționalitate individuală sau țară. Trebuie să fie neutră. În 1878, proiectul său era aproape terminat, publicând Lingwe uniwersala.

În 1882, din cauza pogromurilor din Imperiul Rus, Zamenhof ia parte la mișcarea sionistă ”Sion Hibbat”. În 1887 a părăsit mișcarea iar în 1901 a publicat o declarație în limba rusă cu titlul ”Hillelism” în care el argumentează că proiectul sionist nu a putut rezolva problemele poporului evreu. Pe lângă activitatea sa lingvistică, Zamenhof a publicat o filozofie religioasă pe care a numit-o ”Homaranismo (tradus ca umanitarismul), bazat pe principiile și învățăturile lui Hillel cel Bătrân.

La 26 iulie 1887, cartea intitulată Lingvo internacia: Antauparolo Kaj plena lernolibro (limbă de circulație internațională: cuvânt înainte și manual complet) a fost publicată în Rusia sub pseudonimul ”Doktoro Esperanto” (Doctor speranță) din care derivă și numele limbii. Această carte a fost primul manual Esperanto. La 7 august 1887 apare în ziarul polonez ”Kurjer Codzienny” primul articol dspre Esperanto, sub semnătura lui Wladyslaw Sabowski. Pentru Zamenhof, acest limbaj a fost o modalitate de promovare o coexistenței pașnice între oameni și culturi diferite. Primul poem scris în Esperanto este ”Mia penso” (Gândul meu), de L. L. Zamenhof (1887). Cinci ani mai târziu, Zamenhof a publicat primul dicționar Esperanto, ”Universala Vortaro”. Prima revistă Esperanto a apărut în 1889. Cu unele aptitudini literare și lingvistice, Zamenhof a dezvoltat și testat noua sa limbă prin traducerea unui număr mare de lucrări, inclusiv ”Vechiul Testament” (pe care l-a terminat la scurt timp înainte de moartea sa). Din acel moment Esperanto a crescut constant în popularitate. În anul următor Societatea Volapuk de la Nuremberg a încetat să mai existe dar locul său a fost luat de către primul club de Esperanto. În 1891 un al doilea club a fost fondat la Upsala, în Suedia, a urmat Sankt – Petersburg, cu filiale la Odesa și în Siberia. Franța și Danemarca au aderat la mișcarea Esperanto în 1897 iar în anul următor, la Bruxelles și Stockholm. Primul grup de esperantiști a început la Paris, în 1900. În anul următor Esperanto și-a făcut prima apariție oficială pe teritoriul American, la Montreal. De atunci, asociațiile pentru studiul Esperanto au fost fondate în toate părțile lumii.

În 1905, aproape 700 de entuziaști ai limbii au venit la primul Congres Mondial de Esperanto de la Boulogne, Franța, și Ludwik Zamenhof a fost decorat cu Legiunea de onoare. În 1910, Zamenhof a fost nominalizat pentru Premiul Nobel, dar premiul a fost câștigat de Biroul Internațional de Pace. Cu ocazia celui de-al cincilea Congres Universal de Esperanto, la Barcelona, Zamenhof a fost numit comandant al Ordinului Isabella de regele Alfonso al XIII-lea al Spaniei. În 1912, Zamenhof a renunțat la conducerea formală a mișcării Esperanto la Cracovia, Polonia. În ultimii ani, Congresul Mondial de Esperanto s-a desfășurat la: Adelaide, Montpellier, Berlin, Tel Aviv, Zagreb, Brazilia, Suedia, China, Lituania ș.a.

Pentru popularizarea Esperanto, Zamenhof a suportat cheltuieli majore. În scopul de a reduce povara sa financiară, s-a mutat la Grodno. Acolo el a început să lucreze pentru a pune bazele unei noi religii, Hillelism, nume dat după rabinul Hillel, cunoscut pentru bunătatea lui și a toleranței. Mai târziu, el modifică denumirea, redevenind Homaranism (în sensul esperanto, mai multă umanitate, în general).

Izbucnirea primului război mondial i-a nimicit speranțele lui Zamenhof în unirea popoarelor lumii. Acestă dezamăgire, împreună cu stresul muncii continue, și-a pus amprenta asupra sănătății sale. A murit la Varșovia și este înmormântat la cimitirul evreiesc de pe strada Okopowa.

Zamenhof și soția sa, Klara, au avut trei copii, un fiu, Adam, și două fiice, Sofia și Lidia. Toți trei au murit în Holocaust. Munca lui Zamenhof a fost continuată de fiica sa, Lidia (1904 – 1942) care a călătorit mult la prelegeri Esperanto. Astfel a intrat în contact cu membri ai religiei Bahai, împărtășind mesajul universal al mișcării esperantiste. Și ea a devenit adeptă a acestei credințe. La sfârșitul anilor 1930 s-a întors în Polonia, a fost arestată de către germani și depusă în ghetoul din Varșovia. În 1942 a fost deportată la Treblinka, unde a fost ucisă.

În prezent există circa 120 de societăți iar limba este vorbită de aproximativ jumătate de million la câteva milioane de personae. Mulți dintre aceștia sunt în Japonia, Coreea, Brazilia, Bulgaria, Polonia, România (Timișoara, Cluj, Covasna, Baia Mare, Tulcea ș.a.) La Expoziția de la St. Louis a fost acordată recunoașterea oficială de către comisia secțiunii franceze. Există o literatură mare și în continuă creștere în Esperanto. Peste douăzeci de reviste sunt în circulație, inclusiv o revistă lunară, Braille, pentru nevăzători. De asemeni, limba a intrat în uz comercial.

Un asteroid (1462), descoperit de Observatorul din Finlanda la 06 februarie 1938 poartă numele de Zamenhof, în onoarea sa. Un alt asteroid (1421) poartă numele de Esperanto, în onoarea lui Zamenhof (denumire provizorie). De asemenea, sute de străzi urbane, parcuri, poduri din întreaga lume poartă numele după Zamenhof. În Lituania, cea mai cunoscută stradă, Zamenhof – este în Kaunas, unde a trăit și a avut o casă câtva timp. Alte denumiri după Zamenhof, sunt în Franța, Ungaria, Polonia, Cehia, Spania, Italia, Israel, Brazilia ș.a.

De-a lungul timpului au existat mai multe încercări de a se construi un limbaj universal, începând încă din Evul Mediu. Veți spune, astăzi, că o limbă universală ar fi engleza. Adevărat, dar nu este în concordanță cu visul lui Zamenhof. Limba creată de el poate uni oameni din întreaga lume. Și-a dorit crearea unei limbi mai egalitare. Zamenhof ar spune că cea mai mare parte a lumii (cea a cărei limbă naturală este alta decât engleza) ar fi clasificată de rangul doi. Esperanto, însă, a devenit limba artificială cu cel mai mare succes. Este o limbă vorbită și scrisă, cu un lexic derivat din limbi vest – europene, cu o sintaxă și morfologie de influență slavă. Chiar și acum, noi proiecte lingvistice sunt publicate aproape în fiecare an. Asociația Universală de Esperanto (UEA), cu sediul la Rotterdam, Olanda, are asociații afiliate în 62 de țări. În 1954 Conferința Generală UNESCO a recunoscut că succesele Esperanto sunt în armonie cu idealurile UNESCO și ca urmare s-au stabilit relații între UNESCO și UEA.

UEA mai are relații consultative cu ONU, UNICEF, Consiliul European, Organizația Statelor Americane și Organizația Internațională pentru Standarde. Anual au loc peste o sută de conferințe și întâlniri în Esperanto. Cea mai mare dintre ele este Congresul Mondial de Esperanto. Peste o sută de periodice apar regulat în Esperanto (Monato, Fonto, Esperanto ș.a.). Multe stații de radio din lume emit în Esperanto. Sunt sute de mii de Site-ri în Esperanto.

Bibliografie: L. L. Zamenhof (Enciclopedia Britanica); Fundația Utilika: Jonathan Pool(expert priv. L.L. Zamenhof); Wikipedia; National Geografic; Google.com; Enciclopedia Jewish; roportal.ro; en.poland.gov.pl/Ludwik, Zamenhof; Yiddishbookcenter.org

 

autor Lucreția Berzintu

Anunțuri
Tagged with:

Comentarii închise la Fondatorul limbii ”Esperanto” , autor Lucreția Berzintu

%d blogeri au apreciat asta: