Arhiva revistei literare Faleze de piatră

Apocalipsa pas cu pas , autor Mihai Batog-Bujeniţă

Posted in numarul 37-38 ( noiembrie-decembrie2012) by Hopernicus on 03/12/2012

APOCALIPSA PAS CU PAS

(cronică descoperită înainte de a fi scrisă)

          Zvonurile referitoare la o nouă Apocalipsă, foarte asemănătoare celei descrise acum aproape 2000 de ani de Apostolul Ioan, deveneau din ce în ce mai insistente. Apăruseră şi cărţi care descriau, pas cu pas, evenimentele, aşa cu fuseseră ele calculate, ba de mayaşi, nişte dezaxaţi care aveau un fix cu matematica, ba de Berossus, caldeeanul, alt ipochimen care n-avea ce face şi băga groaza-n popor, dar şi de iniţiaţi locali, de regulă din mediul rural, că, ştiut este, aici sunt cei mai mulţi înţelepţi pe cap de locuitor, sau mai nou, de unii dintre băieţii care dau la nară şi la venă cu prea mult entuziasm. Neliniştea frisona prin trupurile celor conştienţi, deveniţi, nu se ştie cum, majoritate. Însă, prin cârciumile de cartier mai dospeau totuşi nişte bătrâni care afirmau că lor li se rupe de orice fel de sfârşit al lumii, că doar ei mai trecuseră prin trei-patru asemenea încercări şi, ”io-te că, hai, să trăim, şi când ne-o fi mai rău aşa să ne fie!” Erau, desigur, inconştienţii de care nu ducem niciodată lipsă, sclerozaţii incapabili de receptarea noului, aşa că, nimeni nu-i băga în seamă şi, foarte probabil, bine făcea. Cu toate acestea, teama se infiltra cu abilitatea unui şarpe în coteţul cu găini. Poporul aştepta…

Prin urmare exact pe data de 21.12. 2012, aşa cum fusese prezis de mayaşi, dar şi în conformitate cu planurile întocmite în cabinete de către strategii dezvoltării durabile ale marilor puteri, în întreaga lume, se porni Apocalipsa. Cum nu avem habar despre ce cred alţii referitor la problemă, am luat în calcul mărturiile unui fericit supravieţuitor, aflat acum la o sihăstrie, în cei mai fericiţi munţi din lume, pe cel mai binecuvântat pământ de la Facere încoace. Iată ce ne-a spus acesta sub pecetea tainei şi a unui pahar de ambrozie din ţinutul cel misterios al Cotnarilor:

– Era cam aşaaa, pe la ora prânzului, când nimănui nu-i mai ardea de nimic în afară de o beriţă, sau hai, dacă luăm în seamă vremea rece de atunci, de o ţuiculiţă fiartă cu o brumă de boabe de piper mozaic pentru un strop de tărie în plus şi puţină aromă provenită din cele mai exotice locuri. Când, deodată, cam pe neaşteptate, să recunoaştem, liniştea acestor bravi şi liniştiţi oameni se spulberă… Mii de indivizi, din pricini absolut necunoscute, ieşiră pe străzi şi începură să strige că ei vor Apocalipsă, că s-au săturat de minciuni şi palavre despre libertate şi bunăstare, că Apocalipsa este tot ce-şi doresc pentru ei şi pentru copiii lor. În cel mai scurt timp, deşi aflaţi sub privirile cam speriate ale militarilor, sparseră, într-un mod foarte meseriaş, vitrinele magazinelor dându-se astfel semnalul de începere a jafurilor. Cel mai bine se prăduiau băuturile, chiar dacă nu prea erau ele, multe sau diversificate. Că, hai, să fim sinceri, altceva ce să iei!? Castraveţi muraţi, gogoşari în oţet, izmene flauşate, acum când se aşteptau creşteri însemnate ale temperaturilor, caiete dictando, sau călimări de cerneală?

Nu, tată, pileală, că abia după ce ai ceva la bord vine şi elevaţia spirituală, sau cum i se mai spune, trecerea într-o altă dimensiune a cunoaşterii pentru întreaga umanitate, adică, exact scopul Apocalipsei. Prin urmare, putem afirma, cu toată certitudinea, că acest prim punct al planului fusese îndeplinit cu un neaşteptat succes, deci, se putea trece la etapa a doua! Strategii apocalipsei îşi frecau mâinile de bucurie.

Firesc, etapa a doua începu cu un potop. Apa se revărsa prin robinetele uitate deschise din cauze diverse: prostie, beţie, răutate, răzbunare, în fine, fiecăruia după cum îi venea mai bine. Inundaţiile ajutate corespunzător de frigul de afară, dar şi de cel din apartamente duseră la o mică epocă glaciară. Apoi veni, în scurt timp, focul. Dezlănţuit cu un entuziasm molipsitor de militari el cuprinse întreg pământul. Trupeţii trăgeau din toată inima, în tot ce mişca, fericiţi că nu mai intră la bulău dacă pierd vreun tub de cartuş, pufanii trăgeau ca să nu-i pună caporalii la şmotru şi frecat closetul cu periuţa de dinţi, cadrele fiindcă sperau să ia grade, funcţii şi primă de Crăciun, iar civilii pentru că primiseră şi ei arme, inclusiv aruncătoare de grenade şi nu voiau să pară proşti în faţa gagicilor care priveau excitate de la geam. Oaaa, dar când au început tancurile să-şi huruie motoarele şi să tragă salve în tot felul de clădiri, sau tunurile care aruncau obuze de sute de kilograme în capul unor bezmetici care umblau noaptea de nebuni si-şi adune caprele speriate de bombe, ori avioanele care au doborât toţi inamicii aerieni de pe cerul liber al patriei, avioane care mai târziu nu ne ieşeau la socoteală, sau rachetele antiaeriene care încântau cu jeturile lor ochii bravilor apărători ai tradiţiilor de luptă şi care au doborât mii de ţinte invizibile şi înainte şi după…            Într-adevăr, merita să trăieşti, din plin, întregul spectacol şi momentele de tensiune ale Apocalipsei. Adrenalina vâjâia prin toate corpurile, inclusiv prin cele vlăguite de vreme şi vremuri ale unor babe care declarau în faţa mulţimilor ieşite din felurite motive pe stradă, că acum, ele sunt gata să se sacrifice, să ia puterea în stat şi să ne ducă pe drumul… ăăă, pe drumulll, adică să ne ducă…

Aşa, ca distracţie, se mai dădea foc la unele clădiri mai importante, doar pentru a vedea pe unde călcăm, dar şi la biblioteci pentru ca să aibă unde să se încălzească luptătorii care se jertfeau pentru apărarea Apocalipsei, iar ţiganii dădeau foc peste tot  pentru a acoperi urmele jafurilor. Splendid! Fericiţi, strategii se băteau pe spate între ei, unii chiar puţin uimiţi de succesul scenariilor, dar şi de talentele de excepţie ale  actorilor implicaţi, majoritatea fără studii de specialitate.

Muncitorii, în primele zile prăduiră cu zel tot ce se putea lua în braţe, din întreprinderi, apoi se organizară cu acea dârzenie devenită legendară şi, cu ajutorul utilajelor de tot felul, completară opera, iar mai spre sfârşitul evenimentelor, când au obosit şi nici nu mai merita efortul, totul fiind pus la pământ, ieşiră în stradă, mărşăluind cu lozinci în care cereau salarii astronomice, dreptul la grevă, concedii lungi şi plătite de la buget, organizarea în sindicate libere, sporuri de tot felul şi prime de sărbători (toate!).

Ţăranii, fiind ei mai proşti şi mai bisericoşi, puseră doar de nişte cafturi foarte temeinice cu uneltele tradiţionale: furci, coase, topoare, măciuci, sau pari din gard, activităţi soldate cu un număr, insignifiant totuşi, de victime. Era însă foarte clar că nu aveau nivel politic. Se băteau doar pentru nişte ipotetice moşii, nu pentru afirmarea conştiinţei de clasă. Şi doar Marx îi avertizase că-s nişte fraieri şi-or s-o ia în goarnă la fiecare etapă din istorie. Dar, se vede treaba că nici acum nu-i preocupa cititul, la fel ca şi pe vremea clasicului revoluţionar..

Înnebunită de groază omenirea stătea la televizor şi privea la smintiţii care se băgau în faţa camerelor de filmat  bâiguind cuvinte necunoscute şi promiteau, cu acea seriozitate specifică schizofrenilor, nişte chestii de tot râsul. Ca să fie mai convingători, agitau, privind crâncen la telespectatorii fascinaţi de cursivitatea discursurilor, kalaşnicoave, ameninţări cu tifosul şi otrăvirea fântânilor, cu terorişti şi gherile urbane, cu mânia Domnului şi focul Armaghedonului, în fine, tot felul de tâmpenii care-ţi făceau pielea ca de găină. Şi asta, noapte de noapte, fraţilor!

Prin pieţe, de la tribune improvizate, nişte arhangheli, foarte tereştri, de circumstanţă am putea spune, cu părul vâlvoi şi ochi injectaţi, puneau mulţimile să îngenuncheze şi să se roage în cor. Mulţimile, pline de inteligenţă şi bun simţ, se dedau cu entuziasm acestor exerciţii de hipnoză în masă povestind apoi rudelor de la ţară cum ei deja sunt mântuiţi şi aşteaptă, din zi în zi, să le crească aripi albe.

Oricum, după cam o săptămână, pământul arăta pustiu şi fumega neîncetat. Strategii hotărâră că era timpul să se treacă la etapa decisivă a apocalipsei. Apariţia Salvatorilor!

Îngerii (cei desemnaţi, nuuu…) se arătară noroadelor îmbrăcaţi simplu, în pulovere, cu figuri luminoase şi vorbe dulci despre concordie, pace şi împăcare, socialism cu faţă umană, carne fără cartelă, ceva pâine, libertate confesională şi pentru avort, trecerea într-o nouă etapă spirituală şi, evident, aşa cum cerea scenariul, libertate, prosperitate, drepturile omului şi ale poporului, plus democraţie, nişte chestii absolut obligatorii pentru orice fel de Apocalipsă. Efectul imediat a fost o stare de euforie mai puternică decât cea dată de rachiu, îngerii salvatori reuşind astfel, după nişte păruieli între ei, să preia conducerea treburilor şi, în sfârşit, se instaură liniştea. O linişte atât de profundă încât poporul aţipi. Era, hai, să recunoaştem şi foarte obosit după petrecerea mult prea prelungită din timpul Apocalipsei. Intra astfel el, mulţumit, în ceea ce se va numi, ani şi ani la rând, tranziţie. Asta până la viitoarea Apocalipsă, cea pregătită, pe şest, de ce cei care acum, la actuala, o luaseră, doar aparent desigur, în freză. Că şi ăştia erau nişte pricepuţi într-ale Apocalipselor, de te treceau fiorii!

 

autor Mihai Batog-Bujeniţă

Anunțuri
Tagged with:

Comentarii închise la Apocalipsa pas cu pas , autor Mihai Batog-Bujeniţă

%d blogeri au apreciat asta: