Arhiva revistei literare Faleze de piatră

alo tată /poemul anonim

Posted in Poezie by Hopernicus on 22/10/2012

e pruncul care miroase a noapte uitată pe pervaz

cu mâinile mereu îndreptate spre bec

e cel care în rugăciunile lui se pişă în scutece

şi suge din mamă ca acul busolei nordul

tată prin oglinzi văd doar pietre slabe

legănând singurătăţi bolnave

 

alo tată

sunt puştiul din plastilină care merge acum spre şcoală

îndrăgostit de asfalt şi gropi

în ghiozdan mi-a pus mama în loc de mere poeme cu tine

tată sunt cel pe care îl salută ciorile

iar maşinile în ocolesc

tată spune-mi ceva despre undeva

să-mi pot pieptăna cărările

să ştiu ce viteză să permit paşilor mei

 

alo tată

mă mai recunoşti

sunt băiatul care te mai poartă-n poeme

ieri am avut prima erecţie imaginându-mi chipul morţii

mâine voi bate în amintiri ca în nişte tobe

şi  voi menţine aşa ritmul singurătăţii mele

tată te-am întâlnit prin toate cărţile

prin toate privirile mamei

am alergat după tine filă cu filă

lacrimă cu lacrimă

am transpirat şi am omorât câinii care trăgeau de timpul nostru

 

alo tată

te sun cu inima galbenă împânzită cu vene de mucegai

deja port ghete nr. 45

iubesc tată cum ai iubit-o şi tu pe mama

mă zbat tată prin ea cum făceai şi tu prin mama

mă uit cu teamă la burta ei

la fel cum o priveai şi tu speriat pe a mamei

 

alo tată

te sun să-mi spui că dorm

stau pe spate şi asfaltul mă frige

iar felinarele îmi mutilează durerea

tată

când se aşază pe mine vreo muscă

te simt cum îmi iubeşti cadavrul

 

poemul anonim

un anonim are dureri cumplite de cap

de parcă i-ai băgat un mixer în creier  şi l-ai amestecat

abia reuşeşte să găsească chipul lui din copilărie

sau vreun miros de iarbă necălcată

 

totul e vechi şi necunoscut

pe unde păşeşte se opresc maşinile

şi soarele leşină

iar noaptea ca o soră medicală îi vine în ajutor

făcându-i respiraţie gură la gură

 

anonimul ăsta a scris în întuneric multe sms-uri morţii

şi telefona vieţi ca un disperat

 

ţi-a donat singura lui umbră

pe care o porţi sfios şi speriată

ca nu cumva un şofer neatent

să-ţi calce trecutul pe zebră

 

nu ştie prea multe

împerechează tandru nişte cuvinte

şi umblă cu gunoiştea în rucsac

nu ştie când vei decola şi când vei ateriza în camera lui anonimă

o frică ciudată îi taie speranţele ca pentru salată

 

ştie că odată cu altitudinea pământul se uită

 

să crezi anonimul care-ţi spune că va muri

când lumina îi va accepta chipul

va muri ca un copil ce-şi ascunde cancerul în pumn

şi-i zâmbeşte mamei

 

dar mai întâi îşi va extrage sufletul din întuneric

şi-l va pune pe masă

îţi va arăta cicatricii

rănile şi urmele celor ce au trecut prin el

în drum spre fericire

 

vei privi în el ca într-o oglindă

vei întreba cine-i ce mai frumoasă din ţară

şi-ţi va pronunţa numele pe silabe

 

autor mihai carabet

Anunțuri
Tagged with:

Comentarii închise la alo tată /poemul anonim

%d blogeri au apreciat asta: