Arhiva revistei literare Faleze de piatră

un fel de oameni / ritual

Posted in Poezie by Hopernicus on 20/10/2012

un fel de oameni

suntem un fel de oameni

care trecem unul pe lângă altul

ne adunăm mai mult la necazuri,

bucuriile ne sunt stricate de pe margine,

precum la un meci de fotbal…

eu am peste 20 de ani de când alunec din propria-mi viaţă

ca săpunul din mână.

uneori ne salutăm între noi,

alteori nu.

toţi avem numai un Nume

mai ales când cei de Dincolo ne privesc!

totu-i colorat diferit, distonanţă

precum steagurile care au o gaură în mijloc

sau sunt arse de timp

doar vântul cunoaşte poveştile graniţelor cu adevărat.

oamenii mint!

trăim înAsia, mi-e imposibil să mă întorc acasă

îmi suflă vântul din faţă.

 

 

Ritual

Lasă sensul lăuntric
nenumit,
ascultă-mă pe mine,
lasă orice femeie
să se simtă femeie
cale de o carte – femeie –
punctul tău de atracţie
sau respingere,
scrii lucruri dureroase,
te răscolesc precum Nichita,
te depun ca nisipul la mal
te storc,
te învăluie,
te adoră,
sfâşie inima negândului,
chiar cea de fier.
*

 Curburi de spaţiu întretăindu-se
în adieri de vânt,
ritual aşteptat
precum căldura mâinilor
tale
aprinzându-mă.
Nici vorbe,
nici cânt,
doar îngemănări,
înveliri
neregretate.
Se extinde lumina
doar reflectoare
interioare.

 

 

autor  BIANCA MARCOVICI 

Anunțuri
Tagged with:

Comentarii închise la un fel de oameni / ritual

%d blogeri au apreciat asta: