Arhiva revistei literare Faleze de piatră

Poema 20, autor Pablo Neruda

Posted in Traduceri by Hopernicus on 20/10/2012

Poema 20

Puedo escribir los versos más tristes esta noche.

Escribir, por ejemplo: „La noche esta estrellada,

y tiritan, azules, los astros, a lo lejos”.

El viento de la noche gira en el cielo y canta.

Puedo escribir los versos más tristes esta noche.

Yo la quise, y a veces ella también me quiso.

En las noches como ésta la tuve entre mis brazos.

La besé tantas veces bajo el cielo infinito.

Ella me quiso, a veces yo también la quería.

Cómo no haber amado sus grandes ojos fijos.

Puedo escribir los versos más tristes esta noche.

Pensar que no la tengo. Sentir que la he perdido.

Oír la noche inmensa, más inmensa sin ella.

Y el verso cae al almacomoalpastoel rocío.

Qué importa que mi amor no pudiera guardarla.

La noche está estrellada y ella no está conmigo.

Eso es todo. A lo lejos alguien canta. A lo lejos.

Mi alma no se contenta con haberla perdido.

Como para acercarla mi mirada la busca.

Mi corazón la busca, y ella no está conmigo.

La misma noche que hace blanquear los mismos árboles.

Nosotros, los de entonces, ya no somos los mismos.

Ya no la quiero, es cierto, pero cuánto la quise.

Mi voz buscaba el viento para tocar su oído.

De otro. Será de otro. Como antes de mis besos.

Su voz, su cuerpo claro. Sus ojos infinitos.

Ya no la quiero, es cierto, pero tal vez la quiero.

Es tan corto el amor, y es tan largo el olvido.

Porque en noches como esta la tuve entre mis brazos,

mi alma no se contenta con haberla perdido.

Aunque éste sea el último dolor que ella me causa,

y éstos sean los últimos versos que yo le escribo.

 

Poema 20

Pot scrie-n noaptea asta cele mai triste versuri.

Pot scrie, de exemplu: “E noaptea înstelată,

şi tremură, albastre, în depărtare, stele”.

Al nopţii vânt roteşte şi cântă pe sub cer.

Pot scrie-n noaptea asta cele mai triste versuri.

Eu am iubit-o; şi ea, câteodată, deasemeni m-a iubit.

În nopţi cum e aceasta în braţe am ţinut-o.

De-atâtea ori , sub cerul infinit am sărutat-o.

Ea m-a iubit; şi eu, câteodată, de-asemeni o iubeam.

Cum să nu-i fi iubit imenşii, ficşii ochi?

Pot scrie-n noaptea asta cele mai triste versuri.

Ştiind că nu mai e. Simţind că am pierdut-o.

Ascult imensa noapte, imensă fără ea.

Şi versul cade-n suflet ca roua pe păşune.

Ce importanţă are că n-a putut iubirea-mi s-o păstreze.

E noaptea înstelată şi ea nu e cu mine.

Asta e tot. Departe cântă cineva. Departe.

N-am linişte în suflet c-am pierdut-o.

O caută privirea-mi, sperând s-o readucă.

Cu inima o caut, dar ea nu e cu mine.

Aceeaşi noapte-n care aceiaşi pomi  albesc.

Noi, cei de-atunci, suntem de-acuma altii.

N-o mai iubesc acum, dar ce mult am iubit-o.

Caut cu vocea-mi vântul, ca să-i atingă-auzul.

A altuia. Va fi a altuia. Ca înainte de iubirea mea.

Corpul curat, şi vocea. Si ochii-i infiniţi.

N-o mai iubesc acuma, dar poate-o mai iubesc.

E dragostea prea scurtă şi prea lungă uitarea.

În nopţi cum e aceasta în braţe am ţinut-o,

n-am linişte în suflet c-am pierdut-o.

Să fie aceasta ultima durere ce-mi aduce

şi-acestea fie ultimele versuri pe care-i le mai scriu.

 

traducere  Anca Tanase

Anunțuri
Tagged with: ,

Comentarii închise la Poema 20, autor Pablo Neruda

%d blogeri au apreciat asta: