Arhiva revistei literare Faleze de piatră

Treceri

Posted in Proză by Hopernicus on 19/10/2012

Mai treceam uneori prin viaţa ta, prin bucătăria ta, la o cafea, pe balconul tău, printre flori sau rochii, bluziţe, fustiţe, ciorapi, desuuri puse la uscat, prin baia ta cu scoici adunate de pe nişte plaje exotice şi lumânari parfumate, prin patul tău mătăsos, adormitor, chemător, prin trupul tău întrebător, prin părul tău ciufulit, răvăşit, prin gândurile tale indecente sau cuminţi, prin nopţile tale fierbinţi, prin dimineţile tale grăbite, prin după-amiezele tale opace sau plictisite, prin tot ce erai şi nu erai, prin ce-mi dădeai sau ai fi putut să-mi dai, apoi plecam în viaţa mea, cu şedinţe, targete, şefi, kilometri, beţii cu băieţii, târfe, cravate, poveşti complicate, pe mine mă atrăgeau chemările, provocările, ţie îţi plăceau aşteptările, te cuibăreai în ele ca o pisică răsfăţată, care voia să fie alintată, deveneai uneori jucăuşă, alergai, până ameţeai, după gheme colorate de gânduri şi vise, de speranţe ucise, încâlceai firele întrebărilor şi ale mirărilor, încât nici tu nu te mai înţelegeai, nu te mai ştiai, şi mai alergai după nişte fluturi galbeni, pâlpâitori şi parfumaţi, care îţi invadau câteodată odaia, îmi spuneai că vin dintr-un roman al unui sud-american, care scria despre iubiri ca nişte boli sau ratate şi despre nişte veacuri de singurătate, după un timp te-am pierdut, pur şi simplu ai dispărut, cu fluturii tăi galbeni cu tot, poate te plictisiseşi să aştepţi trecerea mea printre pereţi, printre tablouri şi flori, printre vise şi zori, te-am tot căutat, prin toamnele veştede care curgeau pe alei, prin zilele limpezi cu funigei, prin orele ştiute doar de noi, printre paşii risipiţi în noroi, îţi ghiceam câteodată zâmbetul pe chipul unei alte femei şi parfumul greu al fluturilor galbeni impregnat în pielea ei, mă întrebam ca în romanţe ce căutaseşi tu în viaţa mea, sau eu în a ta, cine cui îi tulburase liniştea, monotonia, indiferenţa, până la urmă ţi-am acceptat absenţa, nu te mai găseam nici în amintirile mele, nu mai voiai să fii nicăieri, nici măcar în ziua de ieri, de alaltăieri, de acum două veri, de acum prea mult timp, un timp sărăcit de poveşti, buimăcit de crize economice sau morale, războaie personale sau mondiale, femei cu coase şi angoase…, deci nu mă mai aşteptam să te întâlnesc în noaptea aceea, când pe cer se desena Casiopeea, pe autostrada pustie, la ora târzie a întunecatelor şoapte şi a tainelor coapte, de parbriz s-a izbit sonor un fluture galben pâlpâilor, al cărui parfum ameţitor mi-a răscolit amintirile şi trăirile aproape epuizate sau adormite, iar tu veneai spre mine uşor, înşelător, într-un nor de fluturi ai lui Marquez, într-o rochie ecosez, noaptea vineţie se risipea în melancolie, iar luna cheală devenea ovală, tu alergai, făceai piruete, înaintai, dar nu ajungeai, eu avansam, dar nu te prindeam, poate doar te visam, poate doar speram…

 

autor dobrica mariana

Anunțuri
Tagged with:

Comentarii închise la Treceri

%d blogeri au apreciat asta: