Arhiva revistei literare Faleze de piatră

Colaj pentru Georg Baselitz

Posted in Poezie by Hopernicus on 19/10/2012

                                      

Autori : 

Ioan Mircea Popovici,  Gabi Shuster, Dorrina Sisu,

 Luminiţa Ciobanu, Adrian Grauenfels

 

fumătorule de pipă
ce eşti
sper să nu fiu prea poetic
şi nici ermetic
şi să întrezăreşti
că-s pe bune
hotărât să cultiv livada bucuriei
vin ele
unele umbre
şi rup crengi încărcate de floare
nu le poţi opri
ele nu ştiu ca-n dragoste
mişcă ambele părţi
fără hărţi cu puncte
sau alte lucruri mărunte
trebuie să-ţi spun
aşa
ca uvertura
că numele hadrian
mi-e sâmbure de prietenie
ca stânca -s
în bătaia ploilor
corabie-n bătaia valurilor
marea-n stăpânirea malurilor
călăreţ de inorog
prin spaţii abstracte
rareori întâlnind
om
naufragiat de bună voie
prin arhipelag
Ioan Mircea Popovici= IMP
 
pe când vânăm himere şi melci
mi s-a arătat Arcimboldo atacat de liane şi ciuperci maladive
care îi curgeau din urechi, ca Amazonul la a treia cotitură
iar de vale, femei cu coşuri pline cu ardei şi alte matrapazlâcuri culinare
se culcau cu tovarăşii cosaşi, plugari, fermieri şi tractorişti cu legitimaţie
în schimbul unor bucate organice bine asezonate
în desfăşurarea deplină a gesturilor materne
sub totală bunăştiinţă a dictatorului
care încuraja adulterul
orgia
mersul cu spatele
datul cu var
prăjirea castanelor
sărutul pe furiş
viaţa în trei, patru şi cinci dar nu şapte
caprele mulse deseară
capitalismul de consum
dorul de tine.
AG
 
prin lampă curge mirosul de om
l-am dibuit din rătăcirile vântului
ca un păianjen am țesut visele
într-un salon plin cu oameni
am crezut în lumină
dar gheara mă apuca și mai tare de gât
aplecând ființa spre pământ
pe ochi s-a prins lutul
și am modelat viața în gri
neștiind culorile cum vin
am târât mai departe voința
poate mult prea în ocean
și mult prea în adânc
șoaptele nopților au îndesat în mine voința morții
prea curând pentru a înțelege condiția mea
și prea târziu pentru a mă ridica în fața altora
presupunerile au bătut piroane ostenite
iar pe tâmple încă mai curge un fir de iarbă
din rouă se chinuie sufletul să bea
pentru că știe drumul spre maluri
spre acest val sub care mă ascund
dar nu
stau lipită de pământ ca o salamandră
încercând să înțeleg nerosturi
doar atât
Dorrina Sisu
orizontul calculat
în ochii iubiri e infinit
pentru cei cu suflet sec
e în buza privirii
tot ei sunt cei din cârmă orânduirii
ştiu totul în absolut
şi poate chiar mai mult
şi ne învaţă cum să nu privim
în infinit
că e dureros şi e frustrant
şi nu e bine să te visezi
alergând în infinituri
când aici lângă umărul lor uscat
e finit , cald şi sigur
nu poţi ieşi cu fluturii la plimbare
şi nu poţi râşni cuvinte albe
folosind o strecurătoare,
e o nebunie curată
să priveşti în infinit
când nu ai nimic de iubit..
 Luminiţa Ciobanu
ţi-ai tras tu pleoapele peste orizont
şi-ai înfipt în piatra norocului
un cui bont
ciupeşti corzile visului
şi dai drumul ploilor
când vin ploile-n celebra cetate
tomiris aleargă desculţa prin tomis
poetul îşi leagă aripile
cu frângerea clipei
urcă-n cuibarul acela
din ancorarea velelor
se uita de jur împrejur
şi asculta-n priviri
amintiri
vin ele
nereidele
şi-l cheama-n locul
în care prometeu îşi ascunsese focul
nimic nu lasă să se întrevadă
bucuria tristeţii pusă pe rod
în florile din livada ţărmului
ca-nta-n turnul de scoici
înălţarea de ieri
mărturisirea
deschide parantezele
luminându-şi acolo unde
ca o şcolăriţă prinsă asupra faptului
marina zice:
„Ehhh, nu m-aş lăsa dar adevărul e că are dreptate. Ce-mi veni!?!”
IMP
 
tropăind decişi printre ecuaţii,
eclipse şi semne zodiacale certe
între naştere şi moarte
ne vieţuim , viaţa…
segment incert în univers
de doar o clipă
cu spaima privim graniţa
dintre existent şi inexistent
ceasuri date de-a dura
cu limbile amuţite
în dans înşelător
pe o unghie de picior
şi un evantai de vise
ascunse în pumn
şi acum deschise
spuse în urechi închise,
de primăvară şi de cu iarna
cu înţelepciuni de toamnă
şi o iubire de o vară…
 Luminiţa Ciobanu
 
eu am bucuria celor implicaţi pentru că aşa am decis
 să ne auzim măcar
 să ne implicăm în lumina vieţii
şi să scurtăm umbrele….
IMP-udice ghetele de joi
n-au pingele
degetul mare ojat
joacă rolul oglinzii
ţi-e trupul galben
ochii sticloşi
auzul cordial
dansezi vijelii
de şaman
miroase a marihuana
de ghiveci în fereastră
o petală de vânt
flutură peste pădure
piticii fug valma în scorburi
şi umerii rămân la orizont
aşteaptă eclipsele
totul în lume este calculat
destinele traiectoriile
iubirile războaiele
YANNELIS şi-a răscumpărat ghidonul
încearcă frenetic să treacă prin lume
săpând urme în tympul fără tympan
Gabi Schuster
 
stau piticii pe umerii uriaşului
să vadă departe
itinerarul
departe de calul lui aznavour
gândaci prin cozonaci
în urma lor
fărâmituri
zoaie şi bâzoaie
iniţiale pe negativ
tarantula se îneacă-n miere
cu traista ciobanului
un voiaj ratat
soluţia generală
pe butuci
aici este
sămânţa logodnei
lui Zero cu Infinit
„dulce minune atinge ţărâna
cu degetul inelar…
şi-a schimbat numele”
IMP
 
Sistemul dirijează trupul întâmplărilor
iese apoi din el însuşi şi geme
jurul se umple de incertitudini
gravitează molcom ca bile lucioase
traiectoriile susură metalic la ureche
destine şi sfinţi
dantele şi braţări la glezne
pe frunte adânciturile întretaie
sudoarea virginităţii
a rămas repede în urmă
suntem stupizi
plini de vervă
pe malul vieţilor necâştigate
dulce minune atinge ţărâna
cu degetul inelar…
şi-a schimbat numele
Gabi Schuster
 
Oare devin un Arlechin?
Lucruri ciudate înconjoară cuvintele.
Un arlechin se-aşează pe zodie, devine crab şi dispare.
Femeile strâng aburii trezirii lor în cutii, aranjate după principii.
Cercul concentric face grimase dar nu poate scăpa din perimetrul sau cotropit.
Din mine  ţâşnesc fântâni cu susur echidistant,
apa lor îmbie curajul reflectat al corăbiilor de hârtie efemeră.
Îţi scriu pentru că nu am alte gânduri sau scamatorii de făcut.
Himerele devin durere şi pleacă, eu rămân singur la oglindă, duşmănit de axiome.
Trecătorii merg pe muchia străzii agăţaţi de realitate şi teama de abject.
Sistemul dirijează trupul întâmplărilor. Şi nu, nu la Marienbad te-am cunoscut
dantelă şi feerie, trenuri trenuri spintecând ecoul, îmi citeai din Dante
fermecaţi de nepăsare, paradisurile cădeau ca muştele lângă noi, ceaţa avea
textură  de steag bizantin, ascultăm paşii tăi în nisip, în băltoace, emulsia fotografiilor
se  înfiora atinsă de buze, de atâta nesperată frumuseţe, clipele ireversibile, noaptea
se scutură ca un prunc şi timpul se contractă în braţele tale, devenisem eu, invers, bătrân şi uitat.
  AG -2012
Anunțuri

Comentarii închise la Colaj pentru Georg Baselitz

%d blogeri au apreciat asta: