Arhiva revistei literare Faleze de piatră

Uneori ne prinde bine absurdul

Posted in Teatru by Hopernicus on 31/03/2012

Uneori ne prinde bine absurdul

 

Tabela de personaje:

 

Atena Dinde – absolventă a facultăţilor de drept, de ştiinţe politice, de geografie, de medicină, de arhitectură  şi altele.

 

Malvina Dinde – fiica celei pomenite mai sus.

 

Dorel Sage – doctor decan al facultăţii de film şi teatru.

 

Dilematix von Dilema – renumit scenarist, regizor şi actor, cunoscut mai ales pentru comediile sale; de asemenea, profesor la Facultatea de Teatru şi Film.

 

 

Partea I

 

Facultatea de Teatru şi Film într-o ţară de oriunde, în zilele noastre. Biroul decanului.Candelabre, lemn de mahon, cărţi scumpe, cumpărate din anticariate celebre şi celelalte. Pe birou este aşezată o plăcuţă inscripţionată cu: ”Doctor Decan Dorel Sage”. La birou  stă aşezat  decanul, iar mama  unei potenţiale studente, Atena Dinde, stă aşezată picior peste picior, pe un taburet în faţa acestuia.

 

Sage: (aranjându-şi monoclul) Spuneţi că a avut rezultate uimitoare, fiica dumneavoastră?

Dinde: Cum să nu! Şi-a avut şi cea mai perfectă medie! Zece,  dom-le, zece!

Sage: Cum aşa?

Atena:Vezi dumneata, e o fată conştiincioasă.

Sage: De ce n-a venit astăzi cu dumneavoastră?

Atena: A păţit un accident atât de grav, nici n-aţi vrea să ştiţi!

Sage (ducându-şi mâinile la gură): Vai,  nespus de rău îmi pare! Trebuie să fiţi îndurerată. Cum se simte  micuţa?

Atena: Luptă, puiuţul mamei!

Sage: Dragă doamnă Dinde, nu vă descurajaţi! Vă pot spune de pe acum că se va face bine. (vădit interesat) Ce a păţit?

Atena: Nici nu vreţi să ştiţi.

Sage: Dar povestiţi-mi.

(ciocănit puternic în uşă)

Sage: Intră!

Dilematix (zâmbitor): Bună ziua, domnule doctor decan.

Dilematix (adresându-se Atenei): Bună ziua, doamnă. Dilematix von Dilema, întântat de cunoştinţă. Dumneavoastră sunteţi  …

Atena (roşind): Atena Dinde, încântată de asemenea!

Dilematix: Mă scuzaţi  că vă întrerup, dar trebuie să port o discuţie (accentuând) urgentă cu domnul doctor decan.

Sage: Ne scuzaţi.

 

(Cei doi se depărtează de Atena şi se întorc cu spatele la public)

Dilematix (şoptit): Vă stă bine cravata asta, e cumva nouă?

Sage: Iar nu mai ai bani?

Dilematix:  Ştiţi şi dumneavoastră ce  scumpă e viaţa zilele astea. O mărire de salariu mi-ar prinde bine.

Sage: O vezi pe doamna de acolo?

Dilematix:  O văd  cum mă vedeţi.

Sage: Are o fiică, care-i tare talentată. Şi săraca-i bolnavă. N-ai vrea să-i dai tu lecţii în particular?

Dilematix:  Şi ce boală spuneaţi că are?

Sage: Sărmana mamă,  nici nu mai are putere să-mi  spună.

 

(Dilematix şi Sage se apropie de Atena)

 

Sage (mândru): Doamnă Dinde, acesta este viitorul profesor de teatru al inteligentei dumneavoastră fiice. Îi va da lecţii în particular, până se va însănătoşi.

Atena: Vai, domnule decan, vă mulţumesc. Am să-l plătesc eu însămi pe domnul.

Dilematix: Putem  începe lecţiile chiar de mâine.

 

Partea a II-a

(Locuinţa familiei Dinde. Camera de studiu. Dilematix o aşteaptă pe domnişoara Malvina Dinde. Intră Malvina)

Malvina: Bună dimineaţa, domnule profesor.

Dilematix (ridicându-se în picioare): Bună dimineaţa domnişoară, sunt Dilematix von Dilema, după cum ştiţi.

Malvina: Ştiu, domnule profesor.

Dilematix (aşezându-se pe fotoliul indicat): Hai să ne cunoaştem întâi. Puteţi să-mi spuneţi care sunt actorii dumneavoastră preferaţi?

Malvina:  Desigur, domnule profesor. James Bond, domnule profesor.

Dilematix:  Staţi puţin, aţi înţeles greşit. V-am întrebat care e actorul  preferat.

Malvina: Da, domnule profesor.V-am răspuns, domnule profesor.

Dilematix: Nu, staţi puţin, poate nu m-aţi înţeles. Care e actorul preferat?

Malvina: Am înţeles, domnule profesor.

Dilematix (încercând să-şi ascundă nervozitatea): Atunci răspundeţi la întrebarea mea.

Malvina: Actorul meu preferat este James Bond, domnule profesor.

Dilematix: Sărmana, trebuie să fie de la boală. Uite care-i diferenţa:  James Bond e personajul şi Pierce Brosnan ori Sean Connery sunt actorii. Aţi înţeles?

Malvina: Am înţeles, domnule profesor.

Dilematix: Ce fel de teatru vreţi să jucaţi, domnişoară?

Malvina: Aş juca într-o dramă, domnule profesor.

Dilematix: Complicat lucru, domnişoară. În ce dramă v-aţi vedea jucând?

Malvina:  Mi-ar plăcea să joc în Mr. Bean, domnule profesor.

Dilematix (de data aceasta vădit enervat): Domnişoară, nu ne înţelegem. Dumneata spui că vrei să joci într-o dramă şi  drama asta-i Mr. Bean?!

Malvina: Nu vă enervaţi, domnule profesor.

Dilematix: Atâta sunteţi de bolnavă, că nici nu mai deosebiti comedia de dramă, domnişoară. Ce accident vi s-a întâmplat?

Malvina (oftând): E o poveste lungă, domnule profesor … M-a muşcat un ţânţar, domnule profesor,  asta s-a întâmplat, domnule profesor!

Dilematix: Un  ţânţar ?!

Malvina: Da domnule profesor, un ţânţar, domnule profesor.

Dilematix:  Şi era un ţânţar care purta vreo boală?

Malvina: Nu, domnule profesor.

Dilematix: Un ţânţar?! Un ţânţar?!

Malvina: Da, un  ţânţar …, domnule profesor.

Dilematix (către sine): Greu e să fii profesor, cu toţi părinţii, cu toţi elevii şi cu toţi ţânţarii lor…!

 

(Dilematix părăseşte camera. Cade cortina.)

autor  Agatha Cristiana Georgescu (14 ani)

           clasa a VIII a  B, Liceul Miguel de Cervantes

Anunțuri

Un răspuns

Subscribe to comments with RSS.

  1. Lica Barbu said, on 29/10/2012 at 18:06

    Tantarii dauneaza grav celor ce se vad viitori actori !


Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: