Arhiva revistei literare Faleze de piatră

5 poezii cu ocazia împlinirii a 55 de ani de la moartea lui Constantin Brâncuși (n. 19 februarie 1876, Hobița, Gorj — d. 16 martie 1957, Paris).

Posted in Poezie by Hopernicus on 31/03/2012

Sculptorul

 

Brâncuşi îşi ciopleşte gândul
peste inima pietrei
în forme de sărut

poarta se deschide
îndrăgostiţii trec
sculptorul moare

se aşază masa tăcerii
pe scaune doar doisprezece
cei care l-au iubit
Jiul doar murmură

spiritul său se înalţă
prin coloana fără sfârşit

apoi familia împuţinată
aşezată pe şase scaune
la masa de parastas
varsă lacrimi în tăcere

 

Coloana fără sfârşit

 

Oul e infinitul care se multiplică
şi rămâne la forma perfectă,
păsările sunt doar ideea
care iese din inima lui vie,
cu lecţia de zbor în aripi.

Tăcerea rămâne un gest
de împărtăşire a gândurilor,
care nu stă la masă,
aleargă să prindă un scaun de timp,
să-şi mărturisească taina-n sărut,
înflorind stâlpii porţii.
O bucurie dăltuită-n durere
şi apoi rugăciunea
spusă de cuminţenia pământului,
înainte de a se ridica la cer
domnişoarei Pogany.

Pe urmele recunoştiinţei,
Dumnezeu înduioşat şi-a cioplit
piatra cerului său
în care urcă coloana fără sfârşit.

 

Oul

 

Oul îmi absoarbe micul infinit,
se divide întruna
şi capătă forma perfectă.
Păsările sunt ideea
care ţâşneşte din inima lui
cu lecţia de zbor în aripi.

Tăcerea e doar un gest
de împărtăşanie a gândului;
nu stă la masă –
Aleargă pe alee să prindă scaunul timpului,
memorează forma sărutului
cu o bucurie născută din durere.
Lasă rugăciunea – sufletul pietrei –
în ochi, la cuminţenia pământului,
înainte de a se ridica păsările la cer
pe urmele recunoştiinţei.

Dumnezeu şi-a cioplit cu dalta
marmora cerului nepieritor,
lacrima şi-o sloboade prin ploi,
peste meseni, în curtea casei,
unde i se păstrează în taină un loc.

 

Oul de lumină

aş sparge cu un sunet secunda
până când s-ar opri timpul
l-aş închide într-o sferă
ca pe un ou de luminădar m-am trezit cu o pasăre
din aripile întinse mi-a spus
pune oul la clocit
în ovalul plin al lunii

clipele se vor opri-n secunde
ca o noapte în prima zi de întuneric
şi totuşi timpul trebuie pornit
într-un ceas dintre viaţă şi moarte
în care curg clipele

niciodată nu vor umple marea
cum mişcarea nu va opri sunetul

 

Rămâne doar zborul

 

Noaptea-şi omoară întunericul
cu o lamă de cuţit,
pieptul pământului absoarbe
rădăcini din anotimpuri.

Inima închide nesomnul ceasului
în aşternuturile pieptului.
Călare pe caii vântului de nord
ochii mei se sting de aşteptare
şi îşi sapă lumina prin minereu.

Pietrele statui gânditoare
deschid drumul eternităţii,
lăcrimează în clipele de răgaz
în piaţetele oraşelor
durerea lui Brâncuşi.

Se deschide cerul
sub aripile păsărilor,
ne mai rămâne doar zborul
ori mutarea în noi înşine
urcuş prin romburi la infinit.

 

 

autor Llelu Nicolae Vălăreanu( Sârbu)

Anunțuri

Comentarii închise la 5 poezii cu ocazia împlinirii a 55 de ani de la moartea lui Constantin Brâncuși (n. 19 februarie 1876, Hobița, Gorj — d. 16 martie 1957, Paris).

%d blogeri au apreciat asta: