Arhiva revistei literare Faleze de piatră

Năluca nopţii ( poem însoţit de comentariu critic)

Posted in Poezie by Hopernicus on 10/03/2012

NĂLUCA NOPŢII, MIHAI GANEA

 

Locurile comune şi transcendenţa

 

Năluca nopţii, discursul poetic imaginat de Mihai Ganea, induce, la o primă şi grăbită lectură, o stare de perplexitate. Avem de-a face, în aparenţă, cu o suită de imagini şi de expresii „sustrase” din arsenalul cutumiar poetic şi religios. Rezultanta este însă o alcătuire poetică inedită şi ciudată, care nu se lasă lesne decriptată. De aici şi deruta receptării. Unii cititori oneşti şi chiar de bună credinţă au afirmant că se află în faţa unui experiment poetic, dar nu l-au putut defini coerent şi argumentat. Poemul surprinde prin contradicţia în termeni şi ideatică, „nu are logică”, susţin consumatorii de literatură predispuşi să dea verdict după prima lectură. Şi totuşi…un text care a stârnit controverse până la scrâşnet sau furie clamată cu violenţă ( a se vedea reativitatea unei părţi din participanţii la cenaclul scriitorilor din Baia Mare), se cere cercetat şi citit oarecum iniţiatic. Este ştiut deja în mediile literare că Mihai Ganea, ca autor, nu alimentează, nici în proză, nici în versuri, confortul biologic , lenea de gândire şi autosuficienţa…

Să revenim asupra textului incriminat. Autorul îşi pune poemul la adăpostulul unui generic biblic uzual şi extrem de măgulitor pentru nevrotica specie umană. Trimiterea explicită din motto la enunţul care consacră divinitatea seminţiei umane, provoacă o stare de aşteptare pentru un text-ceremonial, consacrat superbiei transcedentale a condiţiei umane. Titlul poemului aproape că scapă de sub control, involuntar suntem trimişi în zona imaginarului poetic romantic. Debutul de poem stă sub semnul unui demers părelnic elegiac, cu infuzii clasicizante de pastel. Poetul consemnează dualitatea întuneric-lumină cu recuzita toposurilor romantice antinomice, noapte-lună. Noapte cosmică reductibilă, prin personificare, la o entitate fiinţială ostenită şi gârbovită, ce caută a-şi găsi adăpost în întunericul generic dintr-o grotă pământeană. Noapte peste noapte, noaptea din văzduh, laolaltă cu noaptea de pe pământ, în simbioză şi armonie. ”Secera lunii”, clipeşte şăgalnic şi complice din înalt, solitară şi semeaţă. Reprezentarea lunii, prin sintagma-simbol a tăişului de lumină, comportă un amendament stilistic care abate exprimarea de la regula comună de limbaj. Apare ca element surpriză, în completarea enunţului verbal, un element predicativ suplimentar cu valoare de epitet. Ineditul valorii lexicale vine din inserarea unui neologism cu valoare de epitet personificator, „condescendentă”. Polisemia acestui termen, aproape imperceptibilă în uzul comun al comunicării de tip urban, polisemie care încorporează simultan două valori în aparenţă contrarii, o valoare pozitivă, aceea a bunăvoinţei şi empatiei, şi o valoare peiorativă, aceea a unei aroganţei, a privirii ironice „de sus„ creează o inedită ambiguitate. Polisemia furnizoare de ambiguitate intermediată de un neologism, vine să ne reamintească mijloace specifice de expresie ale simbolismului. Într-un context minimal, subzistă aşadar, motivul romantic al nopţii în contradicţie cu motivul luminii de expresie simbolistă. Identificăm aşadar şi în planul expresiei verbale acelaşi recurs la coexistenţa principiilor contrarii, dualitatea. Poetul recurge aşadar la dualitate ca principiu de referinţă, în plan imagistic, în planul expresiei verbale, cu loialitate a expresiei poetice faţă de dualitatea de fond, principiul perechilor originare, El şi Ea. Succesiunea de tablouri vivante ale seducţiei şi împerecherii în intenţie sau în fapt , aduc în prim plan de referinţă, înstrăinarea poetului de clişeul biblic al păcatului originar. Triada El, Ea şi Ispita şarpelui demoniacă este dispersată şi substituită cu o abordare din perspectiva învăţăturilor orientale, infiltrate în mentalul european. Percepem în dinamica imaginilor dualitatea yn şi yang. Poetul asimilează principiului feminin o protagonistă la care Biblia face o vagă referinţă, dar care în alte religii şi culturi, este izvor de băsmuiri ale magiei negre, blestemate. Creatura cu nume Lilyth, perechea gemelară a bărbatului primordial. S-ar zice un eşec al primei faceri a speţei umane, conform unor versiuni atestate în folclorul evreiesc. Această Lilyth, nenumită în poem, însoţindu-se cu şarpele demoniac, va deveni ea însăşi demon feminin al nopţii, exilată în mlaştini stătute şi otrăvite. În Biblie apare doar aluziv şi foarte vag, ea este chiar Năluca nopţii, în poemul nostru este denumită abstract şi rece, prima nudă. Femeia biblică unanim acceptată de cultul creştin, este numită de poet, a doua nudă, succesoarea ignorantă şi inocentă a creaturii pasionale şi devoratoare de energii. Două protagoniste imaginate într-o existenţă simultană şi concurenţială în planul ispitirii sexuale, contemplate de „bărbatul geamăn”, absent din cadrul pătimirilor senzuale, inert, martor unor scene erotice halucinante, sau consumator placid de resturi pasionale. Dacă ne raportăm la dualitatea metafizicii chineze, înregistrăm, în desfăşurătorul textului poetic, una şi numai una , componenta feminin întunecată, cea a confuziei şi a nedeterminării coerente. A doua nudă îşi pierde controlul de sine şi tânjeşte după o experienţă exotică, în irealitatea maladivă a imaginarului, cochetează cu propria sa nedeterminare şi ispită, şi sfârşeşte în plictis şi dezamăgire, este victima unei aventuri eşuate, vegetează şi somnolează hipnotic într-un proiect ratat. Prima nudă, lacomă de senzaţii, posesivă, preia iniţiativa şi ea, femela cea dintâi, împinge şarpele ireversibil în ispită. Imaginea erotică a împerecherii între cele două creaturi ( a doua nudă prin întoarcerea la bărbatul predestinat, s-a întors cu plictis şi resemnare la condiţia umană ) este, simbolic vorbind, o spirală inversă, o spirală involutavă. O spirală ce precede coborârea în beznă, în abis, unde pândeşte Prinţul cu solzi de foc al Iadului. Pentru prima nudă se petrece prima cădere şi scufundare în elementul umed al mlaştinii dimpreună cu şarpele epuizat de fertilizare prin exersarea spiralei vertical ascendente, întru perpetuarea malefică a seminţiei sale. În fond, instinctele reziduale revin la matca lor, în fundătură fără deschidere şi perspectivă. Imaginile cinetice se succed dramatic în poem, din noaptea cosmogonică, protagoniştii dispar , pe rând, două perechi, o pereche din două creaturi damnate, o pereche din două făpturi ce nu-şi înţeleg determinarea şi şovăie nedumeriţi şi vulnerabili între tărâmuri. Nici şarpele nici bărbatul geamăn nu pot fi identificaţi ca însumare de însuşiri masculine, yang. Sunt haotici şi nonvoliţionali, se lasă purtaţi de val, de meandrele seducţiei feminităţii. Poetul susţine demersul imaginar printr-o stranie inserţie lexicală a unor expresii metaforizante cu efect de ambiguitate derivată din simultaneitatea semnificaţiilor. Deschiderea poetică provoacă cititorului-tălmăcitor de text piste evazive de identificare şi interpretare. Să ne oprim la „ a cincea întâlnire cu pământurile”. Enunţul conţine numeralul cardinal fatidic care, în contextul scenelor de sorginte biblică, ne trimite la „cea de a cincea zi”, numai că referinţa contextuală se raportează la „pământurile descompuse de umbre”. Luminozitate şi opacitate, într-o alternanţă dramatică, imagine plastică a des-facerii, absolut înstrăinată de „ziua a cincea” a Facerii. Expresia „bucuria de a trăi” cu trimitere instantanee la spiritul senzualităţii hedoniste, pare chiar un loc comun, limpede, neechivoc, adecvat creaturii instinctuale. „ Colina negustorilor de umbre”, un enunţ care, în structura integrală a poemul, sugerează cumva un întuneric difuz generat de un talcioc derizoriu antropomorfizant, aşadar un întuneric accidental, de o dimensiune şi densitate minimală. Se poate continua pe firul interpretărilor speculative ale expresiilor figurate, dar pedalând pe fiecare detaliu al logosului poetic, în căutarea unor sensuri criptate în cuvânt, se pierde în ceaţă imaginea, destinată percepţiei directe, nemijlocite. Toposuri romantice şi simboliste, combinate alchimic cu noţiuni ale practicilor medicinii orientale, un logos poetic programat auctorial în parametri de maximă ambiguitate, şi o rezultantă spectaculoasă, un efect de imagine ireală, atipică. Motivul şarpelui convertit într-o simbolistică ascunsă a spiralei, în fond, de ce nu, Năluca Nopţii ne propune o călătorie, o Mare Călătorie, prin corpul uman astral, decăzut din aura originară a divinităţii. Conchide implacabil poetul: „porţile cerurilor se/ deschiseră închizându-se apoi/ în candoare şi taină/ era încă o zi a şaptea. Să înţelegem cumva că dintotdeauna şi de-a pururea cele 7 Zile ale Creaţiei se deschid şi se închid într-o acoladă repetitivă şi monotonă a răului nemântuit din om? Sau poate POETUL covârşit de contradicţiile insolubile din paradigmele sacrosancte ale lumii civilizatoare, lasă liberul arbitru al imaginarului să compenseze insuficienţa cognitivă? Mihai Ganea face o temerară tentativă: însumează locuri comune ale gândirii modern urbane, le obnubilează printr-un puternic imaginar al senzualităţii inocente, obligă cititorul să transgreseze din materialitate în inefabilă şi pură transcendenţă.

 

9 martie 2012

 

autor Virginia Paraschiv

 

 

 

 

 

 

 

 


 

 

năluca nopţii                             

                                                                         Isaia 34:14

supuşi umerii nopţii se lasă peste

lăcaşul din grotă

secera lunii clipeşte condescendentă

mai sus de cea de-a cincea întâlnire cu

pământurile descompuse de umbre

 

armonia pandorelor în fugă spre

podişul cel mare,

o smulse din calea spiritului iar ea

a doua nudă

trecu prin punctul stăpânirii de sine

înaintea şarpelui

 

muşcând uşor din bucuria de a trăi

acesta abia îşi descuamase gândul viclean

printre bambuşii din grădină

mângâind stâlpul cerului cu tihnă

 

atingând călcâiul stâng al nudei

cu limba despicată în trei

se căţără lacom  peste gamba străvezie spre

pulpa şi coapsa ce-l ademeneau

adulmecând otrava neîmplinirilor de la

înţepenirea prelungită

 

iată şanţul cu apă murmură el îmbrăţişând ca

o spirală pântecul rotund prin

locul săritorilor în cerc

 

a doua nudă dezgoli şarpele sprijinindu-l de

sânul stâng acolo unde freamăta întâlnirea

miresmelor de unde

îl duse spre gâtul ei alb aplecat spre

umărul drept atingându-l cu bărbia

nestâmpărată pe

capul pătrat în timp ce acesta privea

cele o sută de amânări

 

din mlaştina ierburilor otrăvite

izăreau ochii altei năluci

Năluca nopţii

 

bărbatul geamăn privea prin

fereastra cerului peste

colina negustorilor de umbre

 

din izvorul podişului întâia nudă

muşcă în carnea copacului de taină

încercând să zămislească noul verb cu

gura plină de sevă

vântul împrăştia

asfinţitul penelor de dimineaţă

mirosind flăcările

 

întâia nudă se

abandonă întâiului şarpe

împreunându-se cu focul

 

bărbatul geamăn se apropiase de a doua nudă

aceasta îi întinse plictisită cotorul aruncat de

înaintaşa sa renegată din

care înghiţise cu lăcomie restul cu

sâmburi încă fierbinţi

 

are gust de sânge,

gândi bărbatul geamăn înecându-se în

graba primăverii şi dilatându-şi uşor partea

din mijloc a gâtului proaspăt diseminat

 

prin faţa lor prima nudă trecu

chicotind strângând între sâni capul

întâiului şarpe

acesta îşi vârâse adânc coada în

pântecul robit de golul nezămislirilor

însămânţându-l cu germeni şi clone

 

dispărură în beznă unde

patru zei cu mâinile din umbră îi

aşteptau dormind în peştele cu

solzi de metal incandescent

 

în urma lor Stăpânul încuia

grădinile cu vâlvătăi din care muşcau

demoni mutanţi defloraţi de blestem

 

dintr-o dată bărbatul geamăn şi

a doua nudă se treziră din semne şi

frunze alergând cu

mâinile pline de aburi

 

porţile cerurilor se

deschiseră închizându-se apoi

în candoare şi taină

 

era încă o zi a şaptea

 autor Mihai Ganea

Anunțuri

Comentarii închise la Năluca nopţii ( poem însoţit de comentariu critic)

%d blogeri au apreciat asta: