Arhiva revistei literare Faleze de piatră

Medic la Tecuci ( roman în serial )

Posted in Proză by Hopernicus on 10/03/2012


 

 

 

CAPITOLUL 1.

Chirurgul

 

 

Într-o seară de toamnă a anului 1984, cobora din trenul de la Bucureşti în gara Tecuci, un bărbat tânăr, îmbrăcat într-un costum de motociclist, legănând pe umeri un rucsac de culoare roşie, cu şină din ţeavă subţire de aluminiu. La vagonul de bagaje, se găsea ancorată o motocicletă uşoară, tot de culoare roşie, pe care era inscripţionată în părţile laterale ale rezervorului de benzină, marca „MOBRA”. Atârnată de şina rucsacului se afla o cască, de aceeaşi culoare cu motocicleta, obiect pe care tânărul ce părea că vine de departe şi-l potrivi pe cap, legând-o cu o curea sub bărbie. După ce îşi luă în primire motocicleta din vagon, o împinse ceva mai încolo de peron, apoi scoase dintr-un buzunar secretos al rucsacului, o butelie de un litru, plină cu un lichid gălbui, care se dovedi imediat că este benzină. Turnă conţinutul buteliei în rezervorul motocicletei şi porni motorul. Acesta începu să toarcă silenţios la relanti. Un trecător se apropie de motociclist, privind curios la tăbliţa de îmatriculare care purta însemnele MM.

-Veniţi de departe, tovarăşe ?

-Da ! răspunse motociclistul. Vin tocmai de la Baia Mare.

-Oho ! Chiar că veniţi de departe.

-Puteţi să-mi spuneţi unde este Spitalul Municipal ?

Trecătorul a întins mâna şi s-a recomandat.

-Nicu Dragnev ! Apoi îi arătă o DACIA 1300 vişinie, parcată în faţa gării.

-Dacă mă urmaţi, vă conduc eu. Este puţin complicat traseul, dar spitalul nu se află prea departe.

După câteva minute, în care cele două vehicule au rulat prin oraş, unul după celălalt, au ajuns la spital. Un fel de conac vechi, cu câteva anexe pitite printre nişte copaci seculari care deja începuseră să se scuture cuviincios de frunzele galbene, inutile de acuma pentru ei.

-Sunteţi medic ? întrebă şoferul la despărţire.

-Da ! Sunt medic specialist chirurg. Am fost repartizat aici, la Tecuci.

După ce a mulţumit însoţitorului său, tânărul doctor a intrat în curtea spitalului, căutând camera de gardă şi pe medicul de serviciu din seara aceea. Aşa l-a cunoscut doctorul G, medic specialist chirurg din Baia Mare, repartizat prin concurs la Spitalul Municipal Tecuci, judeţul Galaţi, pe medicul internist Victor Diaciuc, de gardă în acea seară pe spital.

-De unde eşti, colega ?

-Din Maramureş, Baia Mare.

-Serios ? Eu sunt tot din Maramureş, din Săcel. Apoi, doctorul Diaciuc Victor şi-a întrebat colegul direct.

-Ce cauţi aici ?

-Ca şi dumneata, am fost repartizat cu serviciul.

Doctorul Victor Diaciuc şi-a aprins o ţigară. A tras puternic fumul în piept, l-a dat afară cu rotocoale, aşa cum fac fumătorii înrăiţi şi pătimaşi, a stat pe gânduri câteva momente şi . . brusc, s-a întors spre proaspătul său coleg, aproape strigându-i în faţă.

-Tinere ! Ai la ora şase dimineţa un tren. Fugi ! Fugi şi nu te mai întoarce niciodată aici. Aici este iadul ! Înaintea ta, au mai plecat douăzeci de medici iar unul, doctorul Iepure, un ginecolog, a fost găsit într-o dimineaţă spânzurat în arestul miliţiei din oraş. Fugi ! Fugi ! Fugi înainte ca „ăştia” să te distrugă.

Doctorul G, îl priva nedumerit. Diaciuc părea ciudat şi obosit.

O fi băut, s-a gândit la un moment dat G care, în loc să se sperie, s-a întins pe canapeaua din camera de gardă şi a adormit buştean. Dimineaţa cineva l-a trezit cu zgomot.

-Tovarăşe doctor ! Tovarăşe doctor ! Este ora opt. A început raportul de gardă. Într-o clipă fu în picioare. O infirmieră îl conduse prin curtea spitalului spre o clădire mai mică unde se afla sediul administraţiei. Directorul spitalului, doctorul Florică Secară l-a primit în biroul său, rece şi autoritar.

-Când plecaţi ?

-Păi, eu am venit să stau, nu să plec, a  răspuns doctorul G.

-Foarte bine, a rostit sec directorul. Avem nevoie de chirurgi. O să lucraţi cu doctorul Gheorghiu.

Au intrat în sala de şedinţe a spitalului unde se ţinea raportul de gardă. Cu această ocazie G a aflat câte ceva din tipicul şi practica locală în speţă. Aici, în fiecare dimineaţa, la ora opt fix, începea raportul de gardă pe spital. Medicii de gardă  prezentau  evenimemtele din ultimele 24 de ore. Se vorbea despre bolnavii prezentaţi la cabinetul de urgenţe. Câţi dintre aceştia s-au internat, pe spital, pe specialităţi medico-chirurgicale, se raportau sexul, vârsta şi diagnosticul acestora. Atâtea şi atâtea cazuri, urmate la sfârşit de câteva anunţuri din partea administraţiei. Cineva declanşa, uneori, câte o discuţie pe marginea unui caz sau o temă ştiinţifică banală. După o jumătate de oră, medicii părăseau clădirea administraţiei şi se îndreptau, fiecare spre secţia unde îşi  desfăşurau activitatea. Urma vizita de dimineaţă a bolnavilor şi programul operator la chirurgie şi specialităţile chirugicale. La interne şi celelalte specialităţi, se făceau tratamentele corespunzătoare, foile de observaţie ale bolnavilor, internările şi ieşirile din ziua respectivă. Activitatea era supravegheată de conducere şi permanent de către tovarăşul maior Baciu de la „securitate” care, sub pretextul că-şi vizita soţia, funcţionară la administraţie, era văzut zilnic în unitate.

Doctorul G  a fost prezentat  la sfârşitul raportului de gardă, colegilor. Scurt şi oficial. Ca un anunţ de rutină. Cu Diaciuc făcuse cunoştinţă deja. Restul colegilor avea să-i cunoască pe parcursul a câtorva zile de activitate. Chirurgii erau doi. Doctorul Hâncu şi Gheorghiu. Mai era şi doctoriţa Bohotin, Bohotin Maria Jana, anestezista. O colegă ciudată şi nefericită.

După o săptămână, G a realizat viaţa din secţia de chirurgie la parametrii săi reali. Hâncu  era bătrân, epuizat şi fără entuziasm profesional. Aştepta pensionarea şi retragerea cu demnitate din spital. Gheorghiu  era aproape orb. Purta ochelari masivi de culoare neagră, aduşi pe comandă specială din Israel, şi având lentile heliomate cu dioptriile, zero la ochiul stâng şi minus opt la cel drept. Ce resort îl împingea pe acest om să facă totuşi chirurgie în asemenea condiţii? se gândea G . Avea să afle în zile urmatoare. Avea să afle şi să se cutremure. Gheorghiu fusese medic şef al raionului Panciu, director de spital Panciu, apoi la Tecuci, unde era şi medicul şef al secţiei de chirurgie din spitalului municipal. G avea să afle şi faptul că acest medic nici măcar nu absolvise o facultate de medicină generală, ci una cu termen redus, de igenă. Promovarea în specialitatea de chirurgie era nefirească în asemenea condiţii. Au trebuit mari şi politice intervenţii făcute în acest sens. Dar de ce chirurgie ? Doctorul Gheorghu era apreciat de partid. Toată protipendada feminină de la Tecuci îl căuta şi-l aprecia. Ciudat. Foarte ciudat. Erau tovarăşele prim secretare, Emilia Andronache, Ortansa Grecu, tovarăşele Simionică Ruxandra şi nu ultima, tovarăşa secretară cu propaganda, tovarăşa Violeta Tatomir. Mereu era căutat, mereu i se aduceau paciente la operat. Era căutat şi de tovarăşii de la miliţie, soţia comandantului miliţiei, tovarăşa asisentă Vâlcu era chiar şefă. Asistenta şefă la secţia de boli interne a spitalului. Dar  tovarăşa Baciu ? Am mai spus doar. Era soţia ofiţerului de securitate care supraveghea spitalul. Doctorul Gheorghiu era căutat tot timpul. Cât a ţinut nebunia cu avorturile, acel decret criminal şi aducător de nenorociri pentru femeile din România, Gheorghiu şi Spitalul municipal Tecuci au fost solicitaţi, din greu, de femeile din zona geografică corespunzătoare. Dar şi din zonele limitrofe, iar uneori şi din afară. Grosul clientelei o constituiau femeile conducătorilor comunişti de partid, miliţie şi securitate. De aici, din aproape în aproape, se răspândea, ca o pecingine, apendicita de Tecuci, sfidând bunul simţ medical şi orice etică sau deontologie profesională.

Ce operaţii făcea Gheorghiu ? Doctorul Gheorghiu făcea opearaţii de apendicită. Apendicectomii. Asta făcea ! Apendicectomii. Le făcea ajutat de sora Nasie sau Melnic Mimi, dar şi altele, toate  secondate de sora Ţarină. Toate erau asistente, dar evoluţia lor spre acest statut profesional era dubioasă la unele, mai ales laŢarină. Ţarină  avea studii modeste, dar deţinea monopolul pansamentelor în postoperator. Chirurgii nu-şi pansau pacienţii după operaţie. De acest lucru se ocupa doamna Ţarină. Gheorghiu instaurase această regulă. De necrezut. Chirurgii, înafară de Gheorghiu, nu aveau voie să-şi panseze pacienţii după operaţiile efectuate. Pansamentele şi controlul plagilor operatorii le facea numai Ţarină. Strict. Numai Ţarină. Târziu de tot, G îşi va da seama şi de ce . Firesc, nimeni nu trebuia să aibă acces la pacientele operate de Gheorghiu. Puteau să vorbescă cu un eventual nepoftit şi atunci, chiar din greşeală, ar fi putut deconspira afacerea cu operaţia sa de apendicită. Deci, pansamentele şi controlul plăgilor operatorii le făcea numai Ţarină. Uneori, aceasta infecta, cu bună ştiinţă, plăgile la pacienţii operaţi de  G,  ca să-l compromită. Intrusul  doctor G trebuia să umeze calea predecesorilor săi. Plăgile supurau,  aşa că G îşi păzea cu străşnicie pacienţii. Mersese până acolo încât lăsa plăgile la vedere şi pândea prin uşa salonului paturile, cu ochii pe Ţarină. Venea noaptea la spital şi pansa,  dacă era cazul, pacienţii operaţi de el, recomandându-le să nu accepte să umble nimeni la plaga operatorie, fără acordul sau.

Pe Ţarină, lumea o ştia de ”doctoriţă”. Aşa i se şi adresa, mai ales femeile de la ţară, doctoriţa Ţarină !  Apendicita de Tecuci însemna, pentru o femee în plină maturitate sexuală, şi ligatura bilaterală a tubelor uterine. Legatul trompelor, cum i se mai spunea. Manopera era una criminală şi echivala cu o mutilare. O mutilare definitivă şi cu grave consecinţe psihice şi biologice. Clientela doctorului Gheorghiu era o clientelă plătitoare. Afacerea cu trompele mergea bine. Era cunoscută de toţi. Organele de partid, miliţie, securitate şi chiar Ministerul Sănătăţii. Era încă o alternativă, numită de români, găselniţă opusă politicii demografice a partidului şi conducătorilor săi iubiţi, tovarăşii Elena şi Nicolae Ceauşescu. Apendicita de Tecuci.

    ( Va urma ) 

 

autor Mihai Ganea

Anunțuri
Tagged with:

Comentarii închise la Medic la Tecuci ( roman în serial )

%d blogeri au apreciat asta: