Arhiva revistei literare Faleze de piatră

Vlad Nicolau

Posted in Arte by Hopernicus on 09/03/2012

ŞI  ARTA  PE  COMPUTER

Era inevitabil… Computerul a cucerit si teritoriul nedelimitat al artelor plastice, propunindu-ne, printre altele, pictura digitala. Cu o biografie nu mai veche de vreo zece, cincisprezece ani, noua forma de exprimare in arta este in curs de continua dezvoltare, rezervindu-ne probabil destule surprize. Avind la baza fotografia de calitate, metoda mobilizeaza creatorii acestor segmente de fictiune cu proiectii in realitate, permitindu-le sa se exprime in raport cu toate genurile si stilurile consacrate.

 

Trebuie sa admitem ca, in cazul picturii digitale, fotografia indeplineste exact rolul unei scene sau a unui model aflat in fata pictorului. Ochiul artistului, jocul bine gindit si calculat al pixelilor pot folosi textura cibernetica pentru a obtine o nelimitata si surprinzatoare diversitate. Diversitate care pleaca de la figurativul academic la abstract, trecind prin impresionism si pointilism, suprarealism si expresionism, pina la ciudata  imagine psihadelica…

 

Nu e vorba numai de tehnica si manipulare fotografica, aplicari de filtre si trucuri cibernetice. Efectele aparent neasteptate sint cautate si muncite, presupun rabdare si straduinta. Autorul  ne surprinde, nu mai putin decit in pictura de sevalet, cu adincimi si perspective, cu aerul feeric si nuantele emotiei. Este mult loc in aceste imagini conceptuale pentru imaginatie, vise si fantezie.

 

Echilibrul dintre abstractie si imaginatie , substanta si realitate, lumini si umbre subliniaza dualitatea de limbaj a acestei arte tinere care, intrind in perimetrul artelor vizuale clasice, tinde la un statut egal cu acestea.

 

Portretul ca si peisajul, natura statica si nudul, compozitia pretentioasa sau scenele de gen isi gasesc in pictura digitala rezolvarile cele mai spectaculoase.  Personal, sunt insa convins ca, in ciuda acestor miraculoase optiuni deschise de cibernetica, pictura cu pensule si culori va dainui cit civilizatia umana. Pictura este o expresie frontala si interpretativa a tot ce se intimpla in jurul nostru, dar si in constiinta artistului. Arta pe computer se va dezvolta in paralel, cu un plus de considerente formale, stilistice sau tehnice. Iar iubitorul de frumos se va putea bucura in liniste de eventuala confruntare metaforica  a limbajelor picturale.

                                                                      Dr. DOREL SCHOR

Anunțuri
Tagged with:

Comentarii închise la Vlad Nicolau

%d blogeri au apreciat asta: