Arhiva revistei literare Faleze de piatră

Văd / Să muşc din soartă / El nu ştia că dorul…

Posted in Poezie by Hopernicus on 09/03/2012

Văd

 

Văd munţii agăţaţi de colțul lunii,
e un pendul agonizant pământul,
în vârf de ciuturi mai presară vântul,
doar praf de amăgire, pentru unii.

 

Cutume ale lumii, aberante,
ca niște ploi acide mă usucă,
când trupul meu teluric e pe ducă,
văd clericii cu feţe arogante.

 

Văd gândurile-n noapte macerate,
în candelă un foc ciudat se-aprinde,
o neagră arătare smoală vinde
şi-o cumpără doi negustori în rate.

 

Să muşc din soartă

 

Prinţesa cu o mantie de iarnă
a transformat urgia-n cantilene,
un vifor care spulbera troiene
s-a pocăit şi stele vrea să cearnă.

 

Din plumb sunt parcă ţurţurii de gheaţă,
ei plâng topiţi în formă de mitralii
şi lacrimile reci cad pe vitralii
ca un buchet ciudat din flori de ceaţă.

 

În casă-i cald, a zeilor licoare
se împleteşte ca un drog în rime
şi foile cu versuri parcă-s ştime,
iar morţii i-aş mai cere-o amânare.

 

Să-mi dăruiască înc-un an cu tine,
să-ţi simt în nări parfumul de gutuie,
ca un mustang din pielea ei gălbuie
să muşc din soartă, ca să fii cu mine.

 

El nu ştia că dorul…

 

O ceaţă deprimantă pluteşte în fiorduri,
pe crestele de valuri lumina sângerează,
prin închisoarea nopţii sirenele oftează,
iar apele îngână lugubrele acorduri.

 

Cu dinţi urâţi de fiară în roşia lui barbă
un zeu, născut sălbatic, cu ură le vorbeşte,
la fraţii lui din neguri ca un turbat răcneşte:
„de ce mai simt eu încă, de ce nu eşti tu oarbă?”

 

A vrut să îmi închidă tot sufletul în gheaţă,
parşiv să mă înveţe ce-nseamnă-apoi uitarea,
prin vene să îmi curgă ca o nebună marea –
el nu ştia că dorul şi piatra o dezgheaţă.

 

autor: Ioan Gelu Crişan

http://cititordeproza.ning.com/profile/IoanGeluCrisan

Anunțuri
Tagged with:

Comentarii închise la Văd / Să muşc din soartă / El nu ştia că dorul…

%d blogeri au apreciat asta: