Arhiva revistei literare Faleze de piatră

Statui / Zbor din oglindă / Comparaţii

Posted in Poezie by Hopernicus on 09/03/2012

Statui

 

mereu am crezut că dacă spui cu voce tare ,,treisprezece”
dacă te îmbraci în roșu și deschizi ochii
poți vedea prin ferestre orașul renovat
și femeile cum duc coșurile pline
ascunzându-și la sân gustul ultimei seri

și dacă nu poți căra mireasma din sânge
poți cânta până la capătul zilei
până ce prietenul tău te îneacă în fum de țigară
iar sensurile giratorii se înmulțesc odată cu felinarele

mereu am crezut că dacă ar ploua pe calendar
poeții ar acoperi cu trupul lor a treisprezecea zi
ar deveni statui împodobite cu iederă
în cel mai bizar mod
tocmai lângă Dumnezeu

 

Zbor din oglindă

 

trecea prin oameni cu oglinda aproape de chipul ei
uneori își vedea buzele alteori ochii
trebuia să existe un loc unde să vadă și pletele pe care se coc gutui
de aceea căuta diferite unghiuri

dacă vreun șarpe lăsa dâre sticloase
îngheța până inima devenea o calotă fără acoperiș
și atunci oglindea stelele

nesfârșitele stele călătoare

câte străzi a colindat aproape alergând
ținea ascunsă în haină o dragoste care nu se mai sătura cu firimitiri
curând zbaterea ei ar fi fost prea vizibilă
iar oamenii fug de păsări

trecea prin viscerele lor
iar ei mergeau liniștiți
o durea fiecare fermoar pe care îl închidea în urmă
chiar dacă lăsa flori întotdeauna în matcă

 

Comparaţii

 

intră în vise de câte ori mâinile apasă pe un geam înghețat
găsește-mi urma unui deget
cum un pui de cangur își caută marsupiu

și cuibărește-mă ca pe un mănunchi de cer
… ca pe tine însuți
în crucea pieptului

ai să vezi

cât suntem de frumoși
ca o duminică în care au înflorit gutuii
ca o cină în doi în care țipătul dragostei
cântă pe acoperiș zorii

ai să știi

că bulgărele de foc
este doar un tic-tac
într-un arc de țărână

 

autor: Romiţa Mălina Constantin

http://cititordeproza.ning.com/profile/RomitaMalinaConstantin

 

Anunțuri

Comentarii închise la Statui / Zbor din oglindă / Comparaţii

%d blogeri au apreciat asta: