Arhiva revistei literare Faleze de piatră

Potopul zăpezii / 30 şi 8

Posted in Poezie by Hopernicus on 09/03/2012

Potopul zăpezii

 

Ningea hotărât peste vieţile noastre.

Fluviu curgea fără apă,

oraş curgea fără străzi!

 

Ninsoarea acoperea casele şi statuia oraşului;

acoperea inimile şi statuia oraşului!

Sală de aşteptare gândul meu

acoperit de ninsoare!

Luna sufla goarna peste oraşe,

aşeza straturi mari de lumină până la putrezire.

Prin nămeţi gâfâind îmi căram în spinare

steaua înzăpezită!

Ningea până la aerul pe care nici nu-1 mai existam;                                                         ningea până la noaptea pe care nici n-o mai existam;                                                        ningea până când ninsoarea inexista                                                                                                   ningând inexistenţa din ea.

Se-auzea crescând singurătatea regilor,

frigul dezastrului, perfecţiunea celor neîntâmplate!

Nopţile – zilele în sutane!

Singur stăpân pe întinderea vântului

locuiam regatul palmelor mele.

Zăpada ajungea până la lună.

Până la jumătatea lunii

ajungea mersul vioi al zăpezii.

 

30 şi 8

 

Ea ţinea în mână pistolul de calibru 38,

o  luasem în maşină la kilometrul 38 şi sta pe banchetă

cu 38 de ani şi de chemări 38

ale nopţii şi palmele ei spuneau asta

adăpostite după tremurul morţii.

Poate nu exista şi poate nici eu

nu-o luasem în maşină iar praful se-amesteca cu-nserarea

când şalul alb al tristeţii mă mângâia peste faţa

scrijelită cu viaţă!

 

Eu conduceam o maşină din anul 30 şi 8

şi motorul făcea acelaşi zgomot cu cel al pistolului

rotit în mâinile ei în timp ce la radio

se-auzea chiar un cântec de prin treizeci şi opt

în care iubita lui Jarry pistolul la tâmple-i punea

cerându-i să nu o părăsească.

 

Faţa ei albă nu se vedea în oglindă,

rânjetul nu se-auzea dar ştiam că-i acolo

şi chiar după frunzele căzute din îngerii pe sub care treceam –

căzute din îngerul negru al păsării!

 

Ne depărtam de locuri cu 30 şi opt şi de mile pe oră

şi ne-apropiam cu treizeci şi 8 de mile de altele

când şuierau din pistol cele 38 de gloanţe, de milă şi sunete

şi 38 şi de sunete îmi loveau în ureche

în timp ce la radio se vorbea despre crima unei femei într-un apartament

la etajul 38!

 

Şi atât îmi crescuse trupul de mult

încât peste copaci îmi crescuse el!

 

Venea seara şi nu se ştia pentru cine venea,

răsărea luna şi pentru cine răsărea nu se ştie

când îmi creşteau degetele atâta de lungi

răsucindu-se în jurul maşinii.

 

Umbra ei intrase de mult într-a mea

care mi se-ascunsese în trup şi plângea

stând în genunchi se ruga de sânge să n-o înroşească

şi se ruga de tăcere!

 

Trupul se înălţase într-atâta de mult

încât se-ncâlceau păsările prin pălărie

şi prin păr şi prin ochi şi prin roatele ochilor

de nu mai ştiam mersul străinului vieţilor noastre –

dar pistolul se rotea în spatele meu ca un scaun de frizerie,

ca un ftizic în jurul durerii lui şi-n jurul durerii lui de măsea

a celuia pe care-l doare măseaua,

în timp ce luna semnaliza fază mare – fază mică – poziţie

iar la radio se-auzea un cântec de prin 80 şi 3

în care Jarry iubitei pistolul la tâmple-i punea

cerându-i să nu-l părăsească!

 

Şi atâta de lung îmi crescuse trupul, simţeam

cum mă-năbuşă norii şi-mi intră-n ochi şi prin păr

străinul vieţilor noastre.

Îmi dădeam repede capu-ntr-o parte să nu lovesc avioanele

ai căror piloţi aveau în spatele lor doamna în alb cu pistolul de 38

de calibre şi pe aburitele geamuri făceau semne călătorii

cu feţele scrijelite de şinele vieţii.

 

Şi trupul creştea, mi-ajungea până-n lună

şi se răsucea în jurul ei, îmi trăgea şi picioarele

ca strungarul când îşi prinde mâna la strung

şi fără scăpare!

 

autor: Viorel Mirea

http://cititordeproza.ning.com/profile/ViorelMirea563

 

Anunțuri
Tagged with:

Comentarii închise la Potopul zăpezii / 30 şi 8

%d blogeri au apreciat asta: