Arhiva revistei literare Faleze de piatră

plumb în lumină / Nebunii nu ştiu să moară! ( Tinerii Scriitori )

Posted in Poezie by Hopernicus on 09/03/2012

plumb în lumină

 

adorm nopțile în mine dinainte să-mi închid pleoapele.
inima de plumb mi le-a strâns pe toate. toate stelele. toate lunile pline.
le-a cântărit, le-a adunat, le-a înmulțit și cu ele
a măsurat veșnicia

 

știu tăcerile ei, cunosc și când e furtună,
căci atunci aud stelele cum fac dragoste cu nefericirile…
doar să mă atingi și din inima mea plumburie ar țâșni
șuvoaie de nopți cu tăceri sugrumate de-atâta gol, de-atâta nimic

 

sunt o chemare, lumina m-a prins de braț azi dimineață
încercând să-mi întârzii trecutul, alungarea din „rai”, ceea ce a fost,
și parcă s-a legat de mine ca un prunc, și totuși nu-s obligată
să-mi sfâșii inima, să scot din ea
ce-i înăuntru…

 

dar lumina murmură prin visele mele, îmi mângâie gândul
și se așază tăcut pe un colț din amintirile mele, desfăcându-mi-le dureros,
șoptindu-mi despre certitudinea că schimbarea umblă prin mine pe vârfuri
și că, într-o zi, voi fi iarăși
parte din lumina mea
într-o bancă de poeme.

 

autor: Roxana Lisandru

 

Nebunii nu ştiu să moară!

 

Noaptea nu mai sunt eu.
Din mine se nasc oameni pe care nu-i cunosc.
Viaţa mea nu-mi aparţine.
Am renunţat la sedative.
Sunt un spital de nebuni care se trezeşte noaptea.
I-am visat şi-au murit, dar ei nu ştiu
cum se moare definitiv.
Am început iar să visez.
Îmi umblă desculţi prin creier şi-mi
urlă prostii în aiurare.
Păstrez în mine tot ce au gândit până acum.
Eu sunt o cochilie
şi ei melci fără casă.
Tahicardie acutizată.

 

autor: Diana Frumosu

 

 

 

 

 

 

 

Tinerii Scriitori:

http://cititordeproza.ning.com/group/tineriiscriitoricititordeproza

Anunțuri

Comentarii închise la plumb în lumină / Nebunii nu ştiu să moară! ( Tinerii Scriitori )

%d blogeri au apreciat asta: