Marginile mele / ochiul cuvântului / Dresaj

Marginile mele

 

nu știu dacă poți accepta

altceva decât studiul reacțiilor tale

ce tu simți în raport cu obiectele sau alte ființe

tu ești centrul sau cum îți zici jumătate de Zeu

eu însă sunt în corelaţie numai cu marginile mele,

curbura spațiului, văzduhul, luna care îmi dictează pur și simplu

levana levana levana și Rachmaninov

undeva cândva ne vom întâlni la o crâșmă impecabilă

întrebându-ne dacă putem să recunoaștem că

avem o margine comună,

un infinit tangent la sufletele noastre

eliptice

 

ochiul cuvântului

poetului
Al. Lungu

„înduplecarea timpului
arată trei flori sângerânde”
neiertător e
limbajul umbrelor
pestriţe flori
poartă stigma sfârşitului
diagnostic edilitar
determinat de omul lumii

credincioasă mentorului
ce se îndreaptă spre lumină
căutând ochiul de rouă
care să-l supună

ameţită îmi fac bilanţul
udând florile cu ulciorul
afară niciodată nu ninge

 

Dresaj

mă îndrăgostesc
întotdeauna de oamenii
fără nicio poezie, stângaci, repetitivi
şi impulsivi!
mă îndrăgostesc întotdeauna
de piticii slabi
ai memoriei mele
înclinaţi să creadă în puterea lor
virtuală –
încerc să-i dresez, să-i schimb, să le
dau forma mea, dar
eşuez!
le-aş spune-o-n faţă
dar
n-aş suporta durerea lor.

autor: Bianca Levana Marcovici

http://cititordeproza.ning.com/profile/levanaBIANCAMARCOVICI