Marginile mele / ochiul cuvântului / Dresaj
Marginile mele
nu știu dacă poți accepta
altceva decât studiul reacțiilor tale
ce tu simți în raport cu obiectele sau alte ființe
tu ești centrul sau cum îți zici jumătate de Zeu
eu însă sunt în corelaţie numai cu marginile mele,
curbura spațiului, văzduhul, luna care îmi dictează pur și simplu
levana levana levana și Rachmaninov
undeva cândva ne vom întâlni la o crâșmă impecabilă
întrebându-ne dacă putem să recunoaștem că
avem o margine comună,
un infinit tangent la sufletele noastre
eliptice
ochiul cuvântului
poetului
Al. Lungu
„înduplecarea timpului
arată trei flori sângerânde”
neiertător e
limbajul umbrelor
pestriţe flori
poartă stigma sfârşitului
diagnostic edilitar
determinat de omul lumii
credincioasă mentorului
ce se îndreaptă spre lumină
căutând ochiul de rouă
care să-l supună
ameţită îmi fac bilanţul
udând florile cu ulciorul
afară niciodată nu ninge
Dresaj
mă îndrăgostesc
întotdeauna de oamenii
fără nicio poezie, stângaci, repetitivi
şi impulsivi!
mă îndrăgostesc întotdeauna
de piticii slabi
ai memoriei mele
înclinaţi să creadă în puterea lor
virtuală –
încerc să-i dresez, să-i schimb, să le
dau forma mea, dar
eşuez!
le-aş spune-o-n faţă
dar
n-aş suporta durerea lor.
autor: Bianca Levana Marcovici
http://cititordeproza.ning.com/profile/levanaBIANCAMARCOVICI
Comentarii închise la Marginile mele / ochiul cuvântului / Dresaj