Arhiva revistei literare Faleze de piatră

drumul spre casă / o jertfă atât de puţin eroică / basm cabalin

Posted in Poezie by Hopernicus on 09/03/2012

drumul spre casă

 

în dimineaţa aceea dumnezeu era ocupat

îndesa oameni în tramvaie supraaglomerate

ajutându-i să se respire fără prejudecăţi

ca şi cum i-ar aştepta moartea

la prima staţie

 

tata îmi dăruise cândva o numărătoare cu bile

însă cum nu-mi plăcea să mă joc singură

pierdusem socoteala anilor mei rotunzi

 

ca să fiu totuşi în pas cu moda

purtam la gleznă câţiva copii

pe brăţara cu delfini, inimi de tinichea şi rugină

care înghiţea lascivă metalul şi pielea

 

îmi plimbam îndărătnică accesoriul pe dinaintea vitrinelor

de unde se înfrupta un oraş naiv

măgulit de copia lui efemeră

urechile mi se înfundaseră cu motoarele

ce-i ţineau loc de inimă

şi acum gesticulam ca doi surdo-muţi

furioşi să-şi recunoască neputinţa în văzul lumii

 

niciun suspin de prunc nenăscut nu scorojea aurul catedralei

sau umbra schelei prăbuşite de mult

betonul îngropase până şi înjurăturile iconarului

devenit între timp simplu zilier anonim

derula pe zid falsa amintire a raiului

dintr-o biblie electronică

 

copiii mei de aramă zornăiau fericiţi

soarele urban abia dezmorţit le topise deja pe retină

mirajul alb al hazardului

 

du-te acasă

mi-a şuierat dintr-o dată mama

 

sau poate că era doar o femeie grăbită

predispusă a-şi irosi pe oricine sfatul duios maternal

înainte de a se pierde ca o himeră

în extravaganţa metropolei

 

o jertfă atât de puţin eroică

 

încă nu se luminase de ziuă

deşi nu era decât o chestiune de timp

răsăritul avea să răbufnească oricum din adâncul oraşului

ca o sentinţă definitivă

 

deocamdată lumea se menţinea la o distanţă prudentă de câteva secole

suficient cât să nu o intereseze mai mult decât o bârfă

sau un accident rutier

despre care se dezbate întotdeauna aprins

dar cu sentimente de suprafaţă

 

într-un ochi de geam spart

întunericul fragil îşi dădea teatral sufletul

deşirând de pe trupul ei cald impresia falsă de siguranţă

grăbind-o să redevină personaj social

şi să-şi depăşească inima pe linie discontinuă

fără altă certitudine în afara

propriei respiraţii

 

atacul tandru al acestui ceas imprecis

abandonul inutil şi total

un gust amar de minute carbonizate –

 

se ridică indiferentă din aşternut

uitând subit

o jertfă atât de puţin eroică

 

basm cabalin

 

în anul acela ne-am născut mulţi

herghelie sălbatică

frământam hămesiţi în gingii carnea dulce a iepelor

iar durerea ţâşnea în noi atât de caldă

şi limpede

 

storceam cu disperare flămândă anii noştri

din trupul lor

 

armăsari înalţi şi frumoşi fotografiau pe asfalt

urmele copitelor tinere

inaugurau galerii

multiplicau instantaneele nărilor dilatate pentru prieteni obscuri

şi le aşezau peste portretele proprii căutând febril

puncte de intersecţie

 

apoi se ghemuiau seara la uşa grajdului

înspăimântaţi de crupele însângerate

şi tremurânde

 

continuam să ne naştem în lumina albă a reflectoarelor

aţintite spre iesle

ca şi cum dumnezeu ar fi deschis un robinet de fericire perpetuă

un fluviu neîmblânzit şi vorace de nectar otrăvit

 

îl sorbeam cu nesaţ până ne creşteau şei

pe spinările arcuite

 

moartea tocmise deja fierari asudaţi să forjeze potcoave cu număr fix

dar numai iepele tresăreau ca prin vis

la bubuitul ciocanelor

 

autor: Alina-Dora Toma

http://cititordeproza.ning.com/profile/AlinaDoraToma

 

Anunțuri
Tagged with:

Comentarii închise la drumul spre casă / o jertfă atât de puţin eroică / basm cabalin

%d blogeri au apreciat asta: