Arhiva revistei literare Faleze de piatră

Claude Lorrain – Arta peisajului

Posted in Arte by Hopernicus on 09/03/2012

  Claude Lorrain

 Peisajului Redescoperit
 
 
Ochii tăi Ruiz cărbune şi undă
emană  negru şi lumina adâncă
hărţile marine
aduc corăbii 
cu întâmplări adevărate
piper şi scorţişoară

velele întinse de marinari
îţi ating obrajii
vântul din grota lui Neptun 
umfla bluza-ţi albă
şi spicele, ele nebunele
îţi mângâie gleznele
degetele, genunchii
 
ai devenit mai mult o culoare Ruiz
ai devenit o statuie romană
care îşi doarme visul
într-un peisaj de Claude Lorrain


Peisajele sale miraculoase, surprinzătoare,   încântă  de secole iubitorii de pictură,
iar autorul lor Claude Lorrain este unul dintre cei mai iubiţi pictori ai barocului.
Câţiva predecesori Anibale Carraci şi Nicolas Poussin, au stabilit cea ce critica denumea „peisajul ideal”. Un anume Claude se naşte în anul 1604 în Ducatul Lorraine, stat independent până la alipirea de Franţa în 1766. Tânărul Claude rămâne orfan la 12 ani şi se mută la Freiburg la un frate, sculptor în lemn. De acolo continuă  prin Roma, Neapole, învăţând pictura cu diverşi artişti, apoi oscilează între Franţa, Italia şi Germania având pretutindeni diverse neplăceri şi certuri de tot felul. În 1627 se reîntoarce la Roma ca să producă două peisaje la cererea papei Urban al VII-lea. Are noroc, capăta locul pictorului flamand Paul Bril, maestru în peisaje, recent decedat. Căuta cu ardoare răsăritul şi apusul soarelui care deţin un rol central în tablourile sale. Devine prieten  bun cu Poussin şi împreună călătoresc prin împrejurimile Romei făcând nenumărate  schiţe şi desene.
Repede apar diferenţe în munca lor: Poussin folosea peisajul ca un decor personajelor sale, în schimb Lorrain se concentrează pe aer, soare, apă, teren şi vegetaţie. Se ştie că uneori angaja alţi pictori care să adauge personaje în peisajele sale, (de exemplu: Courtois, Filippo Lauri). Spunea cumpărătorilor: „Domnilor, banii sunt pentru peisaj, figurile le dau pe gratis”. Schiţele sale vor deveni baza uleiurilor care le produce ulterior, munca făcând-o cu precădere în studioul său. Era căutat, foarte solicitat de papi, aristocraţi, iar regele Spaniei Philip IV îl declară de talia marelui pictor Velazquez. Cu timpul artistul se însingurează. Era copiat, falsificat şi ca să oprească valul de falsuri publică 6 volume numite Liber Veritatis (cartea adevărului) în care găsim schiţele peisajelor vândute şi numele cumpărătorului.
Aceste cataloage, tipărite şi litografiate au devenit ulterior „biblia” studenţilor interesaţi de arta peisajului.
Pânzele sale au un aer naturalist mai ales în prima perioadă când artistul studia cu pasiune natura. Tehnica folosită este una clasică, acoperea pânza cu un strat de vopsea albă peste care adăuga straturi de ulei de grosimi diferite
şi cu tente potrivite culorilor pe care le dorea în final. Mai ales, era faimos pentru un albastrul strălucitor, bazat pe pigmenţi extraşi din lapis lazuli o piatră preţioasă rară, greu de procurat. Ultima finisare implica alte straturi de vopsea şi lac, extrem de subţiri, în care  dozele de lumină şi umbră  alternau ca să producă suprafeţe incredibil de luminoase şi de atrăgătoare ochiului.
Faima sa trece Canalul Mânecii şi în Britania doi pictori William Turner şi John Constable sunt puternic influenţaţi de stilul romantic fenomenal, lansat de Lorrain.  Impactul esteticii sale străbate Europa, influenţe sunt  găsite în literatură, arhitectură, în grădinărit şi în parcurile epocii. Lumina Italiei cu tente ei de aur devine faimoasă în toată lumea.
Spre sfârşitul vieţii paleta lui Lorrain se închide, subiectele devin mai reci şi mai melancolice compartiv cu pictura tinereţii plină de exuberanţă, veselie şi încântare. Pictorul a murit în Roma, în Noiembrie 1682, este îngropat în bazilica
Trinita al Monte Pincio. Dar arta sa rămâne importantă  datorită inovaţiei adusă peisajului, (gen considerat de contemporani disonant cu Renaşterea şi de o morală neserioasă),  prin regândirea culturală a peisajului care la el reflectă o civilizaţie senină, conectată prin castele şi oraşe.
Dacă este nevoie de un orizont el conţine neapărat un port în plină acţiune. Nevoia publicului pentru grandios şi eroic este satisfăcută prin introducerea personajelor mitologice: zei sau figuri biblice, sfinţi sau eroi care duc spectatorul într-o scenografie a memoriei colective, despre care John Constable spunea entuziasmat: „Peisajul pictat de Claude este plăcut, amabil, este agreabil şi liniştitor, este răsăritul calm al inimii”.
autor Adrian Grauenfels
Anunțuri
Tagged with:

Comentarii închise la Claude Lorrain – Arta peisajului

%d blogeri au apreciat asta: