Arhiva revistei literare Faleze de piatră

Zenovie Cârlugea – Eminescu, mitografii ale daco-romanitatii

Posted in Studii by Hopernicus on 17/01/2012


 Profesorul dr. Zenovie Cârlugea şi-a dedicat activitatea literară poeziei, cercetării operelor unor mari personalităţi ale românismului (Brâncuşi, Blaga, Arghezi, Arethia Tătărescu etc), precum şi dacismului. În recenta apariţie editorială,  EMINESCU – MITOGRAFII ALE DACOROMANITĂŢII (Ed. Scrisul Românesc, Craiova, 2011), autorul îmbină cunoştinţele de istoric (dovedite  în lucrarea DACOROMÂNIA PROFUNDĂ ), cu cele ale cercetătorului şi  istoricului literar.

În primele două capitole, exegetul analizează mitografiile daco-romanităţii în opera eminesciană.

În cercetarea de referinţă, OPERA LUI MIHAI EMINESCU, George Călinescu afirmă că poetul naţional urmărea să creeze un univers în semicerc “având ca orizont naşterea şi moartea lumii, între care se întinde arcul istoriei universale (…)”, în care istoria naţională ar fi ocupat un loc important. Urmând această filieră, în primele două capitole (I. Mitologie dacică în context european: Eminescu – epopeea dacică şi II. Tradiţie creştină şi ideal naţional – desigur la Eminescu), Zenovie Cârlugea sintetizează episoadele proiectatei epopei dacice eminesciene (din păcate nerealizată),  precum şi idealul naţional eminescian.

I. Din proiectata epopee dacică eminesciană au rămas următoarele fragmente, între care, unele poeme deplin realizate, de sine stătătoare:

–         proiectul în 20 de cânturi neîmplinite,  Genaia (1868), în care poetul imagina că geto-dacii au fost primii locuitori ai pământului;

–         proiectul poemului epic în 4 cânturi,  Planul lui Decebal (elaborat în perioada vieneză), în care evocă tragedia Daciei, transmisă zeilor nordici,   prin gura miticului cântăreţ Ogun. Legătura între zeii dacici şi cei nordici, observă Zenovie Cârlugea, derivă din ascendenţa hierboreeană a acestor popoare (după cum menţionează Platon şi Herodot);

–         planul piesei dramatice Decebal, din care s-au păstrat câteva file;

–         poemele împlinite Sarmis (1875-1877) şi Gemenii (1882), care reprezintă o poveste de dragoste geto-dacică într-o atmosferă hamletiană;

–         poemul Rugăciunea unui dac în care personajul preferă nirvana în locul existenţei de sclav (într-o viziune romantico-thanatică, impregnată de schopenhauerism şi budism);

–         poemul Memento mori, de 217 strofe, din care 104 sunt dedicate Daciei legendare şi eroice, în care este descrisă lupta dacilor cu romanii, la care participă şi zeităţile celor două popoare (Zalmoxe este rănit de fulgerul lui Joe/Jupiter şi se retrage, provocând astfel înfrângerea dacilor);

–         proiectul dramei Ovidiu în Dacia;

–         proiectul dramei Dacia sau Joe şi Crist (dedicat creştinării Daciei);

–         poemul realizat Strigoii, în care reiterează invaziile barbare în Dacia creştină;

–         proiectul poemului epic Arald, Regele Ungurilor, în care se evocă epoca primelor formaţiuni statale pe teritoriul Daciei (cnezate şi voivodate);

–         legenda Dochia şi ursitoarele, care simbolizează naşterea poporului român din unirea Dochiei cu Traian.

Epopeea dacică eminesciană, aşa cum dovedeşte magnificul poem Memento mori, urma să înscrie civilizaţia geto-dacă între marile civilizaţii ale omenirii, instituite de:  Babilon, Palestina, Egit, Grecia şi Roma antică.

Eminescu a fost fascinat de personalitatea regelui Decebal, aşa cum o dovedesc numeroasele proiecte purtându-i numele, din păcate nerealizate. Pornind de la o scenă de pe Columna lui Traian înfăţişând sinuciderea preoţilor daci şi de la afirmaţia poetului-filosof Lucian Blaga, exegetul se întreabă dacă nu cumva sinuciderea regelui dac nu a fost gândită pentru a obţine îndurarea zeilor faţă de cei rămaşi în viaţă…

Pentru a întări acest capitol, Zenovie Cârlugea mai adaugă cercetarea Mitologia dacică eminesciană în context universal, iar în addenda, referinţele istorice şi etnologice: Personalitatea regelui Decebal – eroizare şi consacrare divină, Sinucidere sau sacrificiu; De la „Dacia restituită” la „Dacia aureliană”; Lerui-Ler”.

II. Poeziile: Rugăciunea, Răsai asupra mea, proiectul dramei Dacia sau Joe şi Crist şi Cezara (cea mai elaborată viziune asupra paradisului terestru, realizată în literatura noastră) au condus la părerea că Eminescu ar putea fi considerat ataşat creştinismului, ceea ce constituie însă doar o faţetă minoră a creaţiei sale. Sacrul eminescian e fără tăgadă, dar el aparţine mai mult mitologicului geto-dac şi nordic, bine reprezentat în opera sa, decât creştinismului. Latura creştină mai este contrabalansată de viziunea romantică a bisericilor în ruină, din poeziile: Melancolia (1876), Învierea (1878) etc.

Cu acribia-i caracteristică, Zenovie Cârlugea analizează dimensiunea faustică din proza Sărmanul Dionis, în care mitul biblic al căderii adamice este preponderent.

Din dezbaterea referitoare la intenţiile lui Eminescu, transpuse în poemul Epigonii, autorul consideră că cea mai adecvată este aceea conform căreia poetul elogiază sinceritatea trăirilor poeţilor generaţiei anterioare, dincolo de valoarea lor estetică minoră, iar epigonii reprezintă contemporanii blazaţi de mentalitatea vremii.

Eseurile: Eminescu şi ideea naţională şi Eminescu şi ideea Unirii atestă un Eminescu revoluţionar, militant activ pentru unirea tuturor românilor într-o singură ţară. Stau mărturie articolele publicate în presa de limbă română din Ungaria:  Să facem un congres, În unire e tăria şi Echilibrul, dar mai ales activitatea sa în cadrul Societăţii Carpaţii care milita pentru eliberarea Transilvaniei din Imperiul Austro-Ungar chiar şi prin forţa armelor.

Capitolul III, Calea martiriului, aduce în prim-plan aspecte mai intime din viaţa şi creaţia poetului naţional: rivalitatea cu Alecsandri (presupusă de unii, căreia Eminescu nu-i dădea importanţă), poeziile pe care i le-a dedicat Veronicăi Micle, gelozia lui Eminescu faţă de I.L.Caragiale devenit, pentru o scurtă vreme, amantul iubitei sale, aspecte din dosarul de urmărire al poetului de către serviciile secrete austro-ungare şi române, datorită activităţii sale naţionaliste şi virulenţei articolelor cu care ataca politicienii corupţi ai vremii, în cotidianul Timpul.

Capitolul IV este dedicat Recunoaşterii geniului eminescian, dar şi denigrării valorii sale. Cercetătorul şi criticul literar Z. Cârlugea face o interesantă paralelă între vieţile poeţilor Eminescu şi Arghezi, din care menţionăm:

–         ambii au debutat la 16 ani, la vârsta gimnazială, după care au început să peregrineze prin ţară şi străintate;

–         pe la 19 ani amândoi pornesc pe drumuri care le vor marca destinele: Eminescu va pleca la Viena, pentru studii universitare (1869-1872), Arghezi se va călugări la Mănăstirea cordelierilor din Fribourg (Elveţia).

Un eseu interesant îl constituie cercetarea profesorului  Cârlugea privind cultul poetului Nichita Stănescu pentru Eminescu (Nichita şi cultul „Luceafărului”).

În problema Eminescu şi mistificările posterităţii sale, cercetătorul denunţă exagerările care se produc asupra bolii şi morţii poetului. Pentru Z. Cârlugea, Maiorescu, sprijinitorul lui Eminescu, nu poate fi acuzat că a înscenat nebunia poetului, şi nici medicii care l-au tratat inadecvat, întrucât tratamentul cu mercur se aplica în epocă.

Addenda cărţii cuprinde de asemenea materiale deosebite, precum: Eminescu într-o fotografie de grup (corectând o eroare a prof. Dr. Petre Popescu-Gogan, Itinerarii eminesciene în ţinuturile Gorjului (la conacul junimistului Nicolae Mandrea, în 1878, cu amănunte pitoreşti despre relaţiile poetului cu redactorii ziarului Timpul şi supoziţii picante privind o posibilă idilă între acesta şi Elena, fata popii Dumitru Duţescu din Chiciora) şi poemul Lumină lină.

*

*    *

Cercetările şi esurile din această carte au fost publicate iniţial în revistele: Luceafărul, Literatorul, Transilvania, Lumină lină (New York), Dacoromânia etc şi unele dintre ele au constituit comunicări în cadrul Congreselor de Dacologie desfăşurate la Bucureşti, în perioada 2005 – 2010.

Între criticii literari de prestigiu, circulă o vorbă: dacă nu ai scris măcar un eseu despre Eminescu, nu te poţi numi critic literar cu adevărat. Profesorul doctor Zenovie Cârlugea a scris o carte întreagă…

 

autor  Lucian Gruia

 

 

 

 

 

 

Anunțuri
Tagged with:

Comentarii închise la Zenovie Cârlugea – Eminescu, mitografii ale daco-romanitatii

%d blogeri au apreciat asta: