Arhiva revistei literare Faleze de piatră

Scleroză – un loc în program

Posted in Proză by Hopernicus on 09/01/2012

M-am trezit şi m-am frecat la ochi, îndelung.
Nu văd nimic cu ochiul drept.
Nu m-am lovit, nu mă doare, nu-l simt, nu văd.
Cui să mă plâng? Fraţii toţi mi-au murit, la naştere sau ceva mai târziu dar toţi după cei ce ne-au făcut.
Am divorţat şi de a treia soţie dar şi de medicul de familie.
Sunt pensionar dar şi muncesc… de ce mai muncesc? Dar de ce să nu muncesc? Măcar pentrucă pot şi că aşa demonstrez că nu este adevărat că nu se găseşte de muncă.
Am să merg la oftalmolog dar azi este sâmbătă…Am să merg la un cabinet cu plată.
De ce să merg la un cabinet cu plată când am plătit o viaţă pentru a avea asistenţă medicală şi plătesc şi acum?
E mai aproape un cabinet particular.
-Bună ziua, aş dori o consultaţie.
-Luaţi loc. Vă costă 50 de lei.
Voi plăti. Nici nu e mult, este contravaloarea a 5 pachete de ţigări.
Îmi vine rândul, intru şi spun ce problemă am.
Medicul, un evreu bătrân, mă tot iscodeşte despre ultimii cincizeci de ani de viaţă.
Ce dracului mai vrea şi ăsta? Parcă aş fi la securitate!
Mă liniştesc şi răspund cu sinceritate la tot ce mă întreabă apoi, după aproape o oră, doctorul îmi spuse că este posibil să am scleroză multiplă.
Sună straniu această formulare. Scleroză ar fi normal la vârsta mea, dar multiplă?
Îmi dă un bilet de trimitere la Municipal şi o las pe luni că doar nu era o urgenţă.
Trec pe la farmacie şi cumpăr medicamentele recomandate şi, după ce am ieşit am privit din nou suspiciunea doctorului aşternută pe biletul de consult.
M-am întors în farmacie şi am întrebat ce este aceea scleroză multiplă. Farmacista tresare, mă priveşte lung şi mă întreabă, la rândul ei, cine este bolnavul.
Nici nu ştiu dacă eu sunt bolnavul dar îi răspund că această suspiciune planează asupra mea.
Îmi explică răbdătoare ce este cu demielinizarea structurilor nervoase…
-Cât costă medicaţia pentru vindecare.
Liniştea a făcut loc zgomotului ce-l făceau boabele de cafea ce cădeau din arborele din farmacie.
-Nu există vindecare!
Ghilotina acestor vorbe a căzut sec acoperind zgomotul pe care îl făcea casa de marcat.
Am plecat acasă, mi-am pregătit bagajul pentru spital şi am plecat.
Am fost internat ambulatoriu dar am fost consultat şi mi s-a recomandat un RMN.
Am plecat la un cabinet particular şi am făcut analizele toate după ce am avut banii luaţi de la CAR
Luni am luat rezultatele şi m-am întors la doctoriţa aceea cu dioptrii mari prin care îi vedeam ochii foarte mici.
Toate analizele erau strânse într-un dosar voluminos care a fost examinat atent de o mulţime de medici.
Un doctor bătrân m-a chemat la cabinet.
-Domnule, se confirmă prognosticul oculistului.
-Ce tratament va trebui să fac?
-Va trebui să întraţi într-un program naţional care susţine tratamentul celor care au această afecţiune.
Sunt patru spitale cuprinse în acest program şi va trebui să intraţi şi dumneavoastră în program.
-Intru domnule doctor, cum să nu?
-Atunci vă înscriu pe lista de aşteptare.
-Ce înseamnă să mă înscrieţi, cât va trebui să aştept? Cât timp ţine tratamentul?
-Tratamentul vă ajută să încetiniţi evoluţia bolii, este o boală ce nu are leac, momentan.
-Cât trebuie să aştept pentru a intra în program?
-Până se face un loc!
-Cine face un loc? De cine depinde să se facă un loc?
Doctorul m-a privit scurt, după ce şi-a privit ceasul, semn că am zăbovit cam mult în cabinetul său.
-Când iese un pacient din program va rămâne un loc liber…
Mi-era şi teamă să înţeleg…Cum adică iese cineva din program?
-Ce înseamnă…
-Pe cale naturală, este o ieşire din program pe cale naturală.
-Adică …moare un om? Să aştept până moare un om?
-Dacă nu doriţi nu vă înscriem pe lista de aşteptare.
Am trântit uşa şi am plecat.
Vederea începuse să-mi revină, întro oarecare măsură.
Am ajuns acasă şi am intrat pe net şi m-am îngrozit.
Am coborât la magazin, mi-am cumpărat o jumătate de coniac, două pachete de ţigări şi m-am aşezat pe telefoane.
Am sunat pe fostele mele neveste, am sunat veri, mătuşi, foste amante, prieteni şi am spus tuturor ce vreau.
Am încheiat lista de telefoane şi nu mai aveam ce face pentru că nu ştiam nici un politician.
A doua zi am mers la serviciu şi mi-am dat demisia. Patronul m-a privit lung neânţelegând ce se întâmplă.
-Domnule, dacă vrei un salariu mai mare putem sta de vorbă.
-Nu vreau domnule nimic, vreau să demisionez.
Am plecat la un notar şi mi-am făcut testamentul apoi am fost acasă şi am făcut curat.
Bunica avea sicriul în pod şi cumpărăturile toate pentru înmormântare.
Nu eu nu cumpăr nimic.
Cuvintele doctorului le auzeam tot timpul… să apară un loc în program…pe cale naturală.
Şi sunt atâtea chestii care nu le-am făcut…Nici măcar nu am ieşit vreodată din ţară chiar dacă am paşaport.
Am urcat în tren pentru destinaţia Paris. Am bilet la vagon de dormit.
Am trecut de Episcopia Bihorului şi mi-e somn.
Dacă nu mă mai scol?

 

 

autor   Viorel Gongu

Anunțuri
Tagged with:

Comentarii închise la Scleroză – un loc în program

%d blogeri au apreciat asta: