Arhiva revistei literare Faleze de piatră

Plină de noroc ca și câinele de purici

Posted in Proză by Hopernicus on 09/01/2012

Vremea, când bunica mă prepara pentru viaţă, aduce şi astăzi miresme proaspete de levănţică şi tămâie, parfumul ei. Bucuroasă că Dumnezeu i-a dăruit o nepoată, că de băieţi era sătulă, draga de ea îşi sufleca mânecile şi lucra la modelarea mea. Când termina de robotit şi, după ce răsfăţaţii ei, bunicul şi tata, plecau la ale lor, îmi venea rândul: erau clipele ei de odihnă şi aveam voie să mă aştern cu capul în poala ei, purtată de adierile palmelor muncite ce-mi rătăceau pe cosiţe sau îmi istorisea întâmplări din care să pricep ceva. Vorbea cu mine sau cu ea- nu ştiam întotdeauna, cui se adresează- de cât adunase din viaţa ce făcuse din ea femeia de toată isprava: frumoasă, vrednică şi iubăreaţă. Îi cunoşteam, pe de rost, iubirile din tinereţe, cum nu o furase bunicul, cum însă reuşise ea să-l fure şi să plece cu el în lumea largă. Era săracă, bunicul bogat şi, evident, părinţii lui nu o vroiau. În pofida oricăror împotriviri, părinţii bunicului au acceptat-o până la urmă, altminteri riscau să-şi piardă, definitiv, feciorul cel mare care fugise şi de la şcoala de ofiţeri, numai să nu stea departe de femeia iubită. Poveşti…! La sfârşitul oricărei istorii, bunica însă adăuga cu vocea ei, plăcut timbrată şi dicţia impecabilă, de femeie împlinită: dintre toate surorile şi prietenele, numai eu am fost plină de noroc ca şi câinele de purici.
Ochi şi urechi, îi vedeam vorbele şi-mi imaginam câinele plin de purici, tăceam însă şi mă chinuiam să pricep singură, că de oarece orgolii nu duceam lipsă nici atunci, în schimb, bunica râdea în hohote, că mă vedea aşa brodită pe vorbe dar, până la urmă, i se făcea milă de mine şi-mi şoptea, deşi nu era nimeni să o audă: de pe la ruşi a ajuns vorba asta la noi şi se referă la omul plin de noroc, numai că norocul are multe trepte şi numai când veghezi şi trudeşti la el, aduci cu un câine plin de purici. Apoi râdea, de nu mai putea iar eu, curioasă, întrebam:
Buni, o să fiu plină de noroc ca şi câinele de purici?
Cred că mă privea, însă nu zăbovea cu răspunsul:
Da’ tu ce crezi, că eu degeaba stric orzul pe gâşte?

 

autor Catia Maxim 

Anunțuri
Tagged with:

Comentarii închise la Plină de noroc ca și câinele de purici

%d blogeri au apreciat asta: