Arhiva revistei literare Faleze de piatră

Melior

Posted in Proză by Hopernicus on 09/01/2012

 cap.1 – Revolta

În momentul în care ne-am hotărât să ne urmăm instinctul și să lăsăm deoparte educația generată de Guvern ni se părea că făceam ceea ce e mai bine pentru noi și pentru întreaga națiune: luasem decizia de a organiza o revoltă. Însă nu orice fel de revoltă ci una națională. Aceasta pleca într-adevăr din interiorul unui sătuc izolat dar tocmai acesta era motivul pentru care noi credeam în reușită: faptul că nimeni nu se aștepta ca în Țmne sătenii să nu fie mulțumiți de propria lor viață. Noi înșine nu ne așteptam să avem cu totul o altă concepție despre idealurile patriei și despre condiția noastră de oameni.

Sistemul ne învățase cu totul altceva, fusesem instruiți de către organele educaționale ale Guvernului încă din fașă. Lumea nu era pentru noi decât un singur stat, un singur popor, o singură limbă. Abia concepuți, eram trecuți în registrul țării ca și cetățeni. Eram puși în leagăne, înfășați de către maternitatea ce oferea părinților noștri toate instrumentele necesare creșterii unui copil. Aceștia trebuiau doar să se deplaseze până la cel mai apropiat Zuzc-lțăn și să aleagă ceea ce credeau că i s-ar potrivi mai bine noului membru al familiei. Odată atinsă vârsta la care ne puteam deplasa eram instruiți zilnic de către educatorii Guvernului. La vârsta de patru ani știam să rostim pe de rost două propoziții : Lapj yetoheup us Măripîeî și Iri elje nemrîl lo jmoîely xăum ne jemîjămîas Măripîeî al căror sens îl voi face public mai târziu în această scriere. La vârsta de cinci ani eram duși în cel mai apropiat Fămș un laborator circular în interiorul căruia fiecare dintre noi își alegea propria meserie. Acea alegere marca următorul pas al instrucției noastre. Orice meserie avea instructorii săi alături de care se desfășurau cursurile până la vârsta de cincisprezece ani. Desigur se putea exercita și meseria de instructor iar pentru aceasta existau instructori de instructori, sau guvernant pentru care existau instructori de guvernanți. Următorii cinci erau anii de practică în care nu eram considerați pregătiți pentru a exercita o anumită meserie, de altfel acești cinci ani serveau în ceea ce Guvernul numea maturizare, procesul prin care un adolescent devenea adult astfel încât la vârsta de douăzeci de ani să poată fi stăpân pe forțele proprii și să fie capabil de a își duce la capăt datoria față de comunitate. Lucram în folosul comunității. Nu exista o monedă de schimb. Totul era gratis și se putea obține doar cerând. Trăiam într-o societate în care conceptul de ”dorință” nu exista, exista doar cel de ”nevoie”.

Ceea ce ne făcuse pe noi, locuitori ai unui sătuc dintr-o zonă izolată să avem acces la această ”dorință” își avea originile în exteriorul societății în care trăiam. Propunerea de a ne alia cu o altă țară unde totul, dar absolut totul era diferit ne stârnise curiozitatea de a încerca să schimbăm condiția noastră de măripi. Or acest lucru era, bineînțeles, foarte riscant. Pedeapsa pentru orice delict săvârșit în țara noastră era moartea. În funcție de gravitatea faptei pedeapsa era ispășită în modalități diferite însă într-un final era aceeași : moartea! Instinctul ne făcea să ne fie frică de această pedeapsă chiar dacă fusesem instruiți să nu ne temem de ea. Până la optzeci de ani toți aveam dreptul să trăim în Măripîu dacă nu comiteam nici un delict. Nimeni dintre noi nu trăia însă mai mult. Ca și mărip existența ta era de optzeci de ani. După această vârstă erai eutanasiat de către Guvern. Cei care aveau curajul să o facă singuri erau înmormântați cu mare recunoștință, ceilalți veneau uciși împotriva voinței lor. Unul dintre motivele pentru care am ales să mă revolt este acest act prin care viața unui om este sfârșită. El reprezintă pentru mine o cruzime și o mare nedreptate.

Am avut norocul de a nu exercita meseria de ululîp și de a mi se fi prezentat viața oamenilor ce în interiorul societății lor sunt mult mai apreciați decât în interiorul țării mele Măripîu. Ei sunt lăsați să trăiască până când moartea le pune capăt în mod natural, lucrează pentru ”bani” și pot deveni ”faimoși” sau ”bogați”. Pot alege să ”filosofeze” să scrie despre orice, să citească orice, oricând. Am înțeles ce înseamnă ”libertate” și cum se diferențiază acest concept de ”captivitate”, pedeapsa dată în exterior oamenilor ce comit delicte. Acești oameni din exterior au reușit să ne contacteze fără ca Guvernul să poată observa. Ne-au promis suportul lor în ceea ce am numit împreună ”revoltă națională”. Ne vor învăța cum să luptăm împotriva Guvernului, cum să preluăm conducerea, cum să ne concepem ulterior o țară ideală în care oamenii să fie răsplătiți cu adevărat pentru existența lor.

Suntem în anul 3013, numele meu este Nuges, am treizeci și cinci de ani și scriu acest memoriu pentru generațiile ulterioare ce vor trăi într-o țară ideală, țara pentru care în următorii mei patruzeci și cinci de ani de existență voi lupta alături de cei care îmi vor sta alături. Voi descrie absurditatea Guvernului de care nici unul dintre noi nu era conștient până acum precum și adevărata istorie a neamului și a statului nostru ce a fost ștearsă și înlocuită treptat cu o alta, astfel încât nimeni în Măripîu nu mai cunoaște adevărata sa identitate și valoarea ce o poate avea omul în societatea actuală.

 

autor Nedelcu Pavel 

Anunțuri
Tagged with:

Comentarii închise la Melior

%d blogeri au apreciat asta: