Arhiva revistei literare Faleze de piatră

Examen

Posted in Proză by Hopernicus on 09/01/2012

Să fi fost orele 12-14 în nu ştiu câte ale lunii. Afară era soare şi tinerii se întindeau la vorbă stând în picioare sau pe bănci, aşteptând să le vină rândul să intre la examen. Din când în când mai trecea câte un profesor. Unora nu le ajungeai cu prăjina la nas nici dacă ai fi avut 2 metri. Alţii se opreau şi întrebau de sănătate pe unii dintre studenţi. Profesor fusese şi părintele Milea. Igor îl cunoştea de când fusese la popă acasă, la Bucureşti, să-i ducă o damigeană de vin. Asta, ca să-i facă mâna mai indulgentă pentru când o fi să-i pună nota la examen. Profesorul îl primise cam aşa… cum te uiţi la omul care îţi bate la uşă şi nu ştii de ce. Igor îl luase cu „Săru’ mâna părinte profesor”.

– Să trăieşti mă, îi răspunsese Milea.

– Părinte, v-am adus un pa’ar de vin.

– Mulţumesc, mulţumesc…

– Să-l beţi cu plăcere! Şi să ştiţi că e de ăl’ de casă, nu e cumpărat. Aduceţi un pa’ar să gustaţi!

– Lasă asta, că o fi precum zici…

– Haideţi părinte, să vedeţi ce buchet are!

– Te cred pe cuvânt…

– Da’ adă bre două pa’are odată!

Părintele Milea se sili să nu zâmbească, plecă şi se întoarse cu doua pahare. Igor turnă în fiecare, se uită la paharul lui în lumină, pe faţă citindui-se preţuirea. Popa gustă, plescăi şi tuşi.

– Bun, zise. Bun!

– Cum să nu fie părinte… profesor.

Se cam plictisea Igor, că uite, îi chemase părintele Mâniosu de la opt. Şi acu, că trecuse de 12, el tot nu intrase la examen. Vezi, se gândi, părintele Milea nu ar fi făcut treaba asta… dar el acu’ nu mai e, că îl luă D-zeu… Se gândi cu tristeţe la treaba asta, cum trist fusese şi când aflase că Milea nu mai e. Era gânditor Igor. Şi la examen ce stres să aibă, că oricum nu prea ştia nimic. Era marţi. Avusese şi ieri examen. Ei, tot scrisese el ceva… Dar după ce-l dă şi pe ăsta e liber, că săptămâna asta nu mai are. Aşa că avea să se suie în primul tren, spre Luiza. Iar taca-taca cu personalul… dar, ce să faci… că abia aştepta să se încălzească în braţele ei! Duminică la biserică… şi iar în tren şi la şcoală… ce o fi şi cu atâta şcoală ca să spovedeşti două babe… Lasă, se gândi, că şi cu D-zeu e bine, că tot babele îți mai scapă câte o găină, o roată de caş, o sticlă de ulei sau un cofer de vin. E drept că la spovedanie când îngenunchează s-ar putea să mai scape şi câte o băşină… Se duse să bea o gură de apă, aşa că după ce se întoarse, văzu că locul lui era ocupat de altul.

…deci aşa cu părintele Milea, nu mai vru să stea printre noi. Bine, bine… Ei… ia să mai lăsăm morţii cu ale lor, se gândi. Ce ziceam? A, Luiza… bine e să te odihneşti lânga ea despuiată şi ostenită chiar… Iote şi pe maica Anca. Şi eu care mă gândeam la… Doamne iartă-mă! Dar adică de ce… Că doar cu ştirea ta se întâmplă toate. Ce am să-i zic eu uneia care va veni să se spovedească şi are să-mi spună unele ca acestea pe care le fac eu cu Luiza… Ce să-i zic? Că e de rău… dar parca ce, mie nu-mi place? De ce să-i zic că nu e de bine? Păi poate tocmai pentru că nu e! Dar e aşa de bine… Abia astept să… Măi, ce mâncai de mă taie aşa la stomac? Avea crampe de dimineaţă, se dusese, dar degeaba. Numai să nu-l apuce în examen. Deci: Luiza! Vedem noi cum facem. Bine că nu stă la cămin. Colega de apartament doar… ei, lasă, că şi lui îi plăcea să-şi închipuie cam cum făcea ea ce făcea când îi vene prietenul şi închideau uşa de la camera ei ca să facă ce ştia el că faceau… Bună, bună şi Cristina! Ce i-ar mai fi plăcut sa se inchidă cu ea în cameră într-o noapte – ba nu, ba nu…  într-o zi, ca s-o vadă şi să se umple de placere!

– Da, am dat ieri! îi răspunse şefului de grupă care-l întrebase dacă dăduse bani pentru examenul de azi. Pentru „protocol”. De fapt, era clar că întra toţi în buzunarul profesorului. Fără partea care îi revine ăstuia, că e şef, desigur. Păi când umbli cu miere nu te lingi pe degete? Păcat de banii mei, se gândi. Asta e, dacă faci omletă trebuie să spargi şi nişte ouă… Mda, cu siguranţa că era o nebunatică Cristina. Îşi şi imagina cum ar sta langa ele goale: ea şi Luiza. Ce frumos ar fi, ce bine ar fi… Nu-i vorbă că şi Luiza… da, da, poate o să fac asta de ziua mea! Ştia el ce ştia de Cristina. Se tatonau mereu când rămâneau singuri acasă şi Luiza era la muncă. Îşi spuneau cuvinte cu două sensuri, iar ea de la o vreme se îmbrăca din ce în ce mai sumar. Bine, putea să facă asta pentru ca era la ea acasă , era cald, etc. Dar Igor credea că ea o face pentru el.

– Salutare frăţie!

– A, salut Mitică, salut Tănase, ce fac frăţiile voastre?

– Uite, am la IBR cu Pericle, zise Mitică.

– Apoi, eu cu Pericle îmi luai de-o grijă. D-zeu cu mila şi banii cu ghiotura zise Tănase. Igor fusese şi el pe la părintele Pericle, aşa că pricepea cam ce vrea să zică acel coleg. Era după Paşti, într-o zi de marţi când se dusese el acasă la popă ca să-şi rezolve un examen. Ăsta ieşi într-o pereche de… iţari să fi fost… cu un colţ de cămaşă atârnându-i pe afară şi în nişte târlici cărora cu greu puteai să le zici papuci. Ieşise într-un târziu, după ce se săturase Igor să urle lânga poartă deşi popa era la 2 metri dincolo, în curte.

– Ce an eşti mă?

– Săru’ mana Precucernice, sînt anu’ III.

– Ba eşti in 2005 bă! zise popa râzând. Ia zi care e necazu’…

– Păi ce să fie părinte… am auzit că aţi luat catedra de IBR de cand muri părintele Milea…

– Luai… şi?

– Păi, ştiţi… am rămas cu restanţă pe semestrul II din anu’ I.

– Şi vrei s-o dai acu?

– Nu părinte, da’ venii să mă rog de înţelegere…

– Păi uite, pot să-ţi arat un loc mai nimerit pentru asta zise popa arătând la biserica de peste drum. Nici nu ştiai dacă vorbeşte serios pentru că te privea senin şi vorbea domol.

– De ce n-ai scris mă la examen?

– Ei, am avut şi eu probleme părinte. Am avut bunica bolnavă… Cheltuieli, supărare… Ce să-i faci… Da’ acu’ mă gândii să viu la dumneavoastră, să ne înţelegem.

– Cum vine asta, să ne înţelegem? Acu’ vii, după Paşti… păi dacă veneai înainte când trebuia să facem toţi milostenie ca să avem, vorba aia, un miel de Paşti pe masă…

– Păi uite părinte, dau şi eu un milion, că mai mult n-am.

– Păi ce mă, ţi-am zis eu că vreau bani? zise popa nepărând deloc ofensat, iar Igor ştia el ce ştia.

– Nu părinte, da’ uite, cât fu un kil’ de miel… o sută de mii. Dau şi eu un miel de 10 kile.

– N-am bă nevoie de mielu’ tău, că nu-mi place. Păi tu stătuşi 2 ani cu restanţă şi acu’ vii cu un meleon… şi nici măcar nu te rugaşi de iertare… ce dracu, tu nu ştii că toţi greşim, numai eu am dreptate? Popa, pesemne, ar mai fi zis ceva dar se uită în jos la o mâţă care se freca de picioarele lui. Altele 3 se tot întindeau pe garduri. Părintele se aplecă cu greu şi trase mâţa de urechi.

– Apoi, părinte…

– Iote mă la ele ce se alintă, parcă dădură dracii in ele! Ptiu Doamne…

– Cam slabe părinte zise Alexandru uitându-se în altă parte, numai la popă nu.

– Aşa? zise popa privindu-l. Păi ce să faci mă, daca îs soi rău…

– Cine părinte?

– Ei, zise popa abia zâmbind într-un colt, mai ales astea două. Bine ziseşi tu, că uite, uitai sa iau nişte „grăunte” pentru ele de la magazin. Auzi cuvioase, da’ la Ecumenism ce făcuşi, că nu-mi aduc aminte, întrebă popa luând-o înspre magazin, cu Igor după el, dar de data asta rânjind cu toţi dinţii.

– Făcui  părinte profesor… Dumnezeu cu mila şi dumneavoastră cu nota, când o fi… ce ziceţi?

– Ă?  Păi cred că o să plouă mai pe seară…

– Păi cum… ce făcui părinte? Trecui?

– Trecuşi mă, trecuşi… Da’ auzi, dacă Milea nu te trecu la IBR vrei să te trec eu? şi se adresă vânzătoarei cerâdu-i mâncare pentru pisici.

– Iar aveţi de tăiat lemne părinte? zise aia şi se uita scurt la Igor zâmbind cu toţi dinţii ei mărunţi şi albi de sub buzele pline, încât Igor nu ştia ce să se decidă că i-ar face dacă ar putea, având în vedere că totuşi aia făcuse mişto de el, chiar dacă indirect.

– Ei şi mata acu’… să pui… şi se uită la dom’ student, vreo 10 kile să pui. Iote că uitai banii acasă… Ptiu! Aşa că Igor, ce să facă, scosese 200 de mii şi plătise, după care o luaseră încet spre casa popii.

– Şi zi aşa, te prezentaşi cu-n meleon, că zici că mai mult n-ai… spuse popa după ce abia îi tocase 200 de mii. Igor pricepu: dacă zice că da, recunoaşte că încă mai are un milion în buzunar, dacă zice că nu, popa abia aşteapta să îl ia „in balon”.

– Păi ce mă, vrei să te trec cu 800 de mii? parcă îl auzea zicând. Aşa că stând iar la vorba în poartă scoase un milion de     i-l arătă popii care se uită imediat la mâna care ţinea banii, apoi Igor mai puse 500 de mii:

– Dau, părinte, un milion jumate. Dau, da’ mai mult nu am. Să mă înţelegeţi şi pe mine că nu am mai mult… de unde.

– Bă, zise popa şi Igor crezu că în sfârşit are să îi ia banii, dar popa întinsese mâna doar ca să i-o dea pe a lui la o parte. Uite ce e: când ai examen, să vii la mine şi să-mi aduci aminte cum te cheamă. Şi te-oi trece de pomană. Dacă tu cu aşa vii la mine…

– Da’ cât să-ţi dau bre pentru un examen?

– Lasă, te trec de pomană, repetă popa, dar să ştii că nu aşa se vine, cu miloaga. Te faci singur de râs. Şi zici că mai vrei să te faci popă… Nici nu ştii să vorbeşti cu oamenii, să-ţi fie ruşine!

– Bine părinte, mai pun 500 de mii şi chiar că nu pot mai mult, că nu mai am cu ce pleca acasă. Vă rog!

– Bine mă, zise popa dupa ce facu o pauză, ca sa-i dea de inţeles lui Igor că el se gândise bine. Ei acu… când pleci? Lasa asta, de unde zici că eşti?

– Pai de la Huşi părinte.

– Şi ai casă acolo, ai teren sau stai cu chirie? zise popa mai binevoitor acum.

– Am părinte, oleacă de casă şi nişte teren acolo… un pic de vie… nu cine ştie ce…

– Păi bine frăţie, şi nu aduseşi mata un pahar de vin de Paşti? zise popa făcând pe dezamagitul. Când ziceai că ai examen? Igor se văzu şi cu banii daţi, şi cu promisiunea că popa îl trece, luată înapoi.

– Ei las’ părinte că aduc eu un deca de busuioacă, numai nu ştiu dacă pot până la examen, că e cam departe până acasă şi… înapoi cam tot atâta.

– Bă, tu să nu mă duci cu vorba! zise popa.

– Părinte, dacă zisei că aduc, aduc, ce Doamne iartă-mă! Ziceaţi că să nu-mi mai fac griji pentru examen?

– Zisei? Păi dacă zisei…  zisei.

Igor era într-o doară: dracu să-i ia pe toţi!

 

autor Alex Nichiduta

Anunțuri
Tagged with:

Comentarii închise la Examen

%d blogeri au apreciat asta: