Arhiva revistei literare Faleze de piatră

Crai de curte virtuală

Posted in Proză by Hopernicus on 09/01/2012

Reporter: Ce părere aveţi despre scris? Mă refer, desigur, la scrisul de ficţiune!

Pirgu Cornel (genul de individ a cărei figură i-o uiţi de cum i-ai văzut-o): Scrisu’?… Pârţ în traistă, neamule. Timp pierdut. Ce crezi că realizezi dacă scrii? Devii mai bun, mai înţelept, mai bogat? Ăia care ajung să trăiască din scris sunt cazuri rare, cazuri care de altfel confirmă regula: scrisul e o activitate inutilă prin care pierzi timp. A, vrei să ţi-l pierzi? N-ai decât! Ce, crezi că iei scrisul cu tine când mori? Cu ce mă încălzeşte că gloria obţinută prin scris în timpul vieţii o să-mi supravieţuiască după moarte, că o să fiu băgat prin cele manuale şcolare, că unii o să-şi dea doctoratul din mine sau că numele meu figura-va în patrimoniul literaturii universale? Ce folos dacă io, în timpul vieţii, pentru a-mi materializa ideile, am îndurat jdemii de privaţiuni întrucât Arta, nu-i aşa, nu se poate realiza decît prin sacrificii? Vra să zică mă sacrific personal ca valoarea mea să crească exponenţial odată ce voi deveni neant? Sictir!

Reporter: Aveţi blog?

Pîrgu Cornel: Am un organ reproducător nu un blog! Şi cu ăsta chiar fac treabă! Uite, ca să pricepi: cîndva aveam o colecţie de stilouri şi pixuri d-astea trăznet, peniţă de aur, corp din lemn de cireş, intarsii executate manual cu dragoni şi zâne da’ le-am vîndut că muream de foame. Şi nu doar din cauza asta le-am vîndut: mi-am dat seama că n-aveam ce să fac cu ele. Adică ce făceam cu ele: notam nu-ş ce rahat de evenimente într-o agendă după care m-apucam s-admir juma’ de oră că ce mişto arată stilou’ sau pixu’ şi mă credeam buricu’ pămîntului că, na, io aveam şi alţii nu. Blog n-am şi nici n-am de gînd să am vreodată pentru că e pur şi simplu o altă pierdere de timp. E cam ca-n cazul pixurilor şi stilourilor. Ce să fac cu blogu’? Nu-mi place să mă leg la cap fără să mă doară. Mai ales că medicamentele s-au scumpit îngrozitor în ultima vreme. Mai ai întrebări că io mai am şi treabă?

Reporter: Ce părere aveţi despre scris? Mă refer, desigur, la scrisul de ficţiune!

Paşe Crin (plete romantice îi încadrează faţa cu obraji niţeluş bucălaţi, nu l-ai vedea în şlapi şi bermunde nici dacă s-ar înregistra 50 de grade la umbră toată vara): Mda, interesantă întrebare. Foarte profundă aş putea adăuga. Să încerc să vă răspund dar vă avertizez că impresia este strict subiectivă. Nu pretind că sunt buricul pămîntului. Aşadar eu consider că scrisul este una din acele activităţi (puţine, din nefericire) care te menţin în stadiul de om căci, nu-i aşa, fiinţa umană este, în esenţă, un animal social. Mai mult decît atîta, văd în scris o forţă prin care omul îşi consolidează, demonstrează şi eternizează superioritatea în faţa altora şi în ultimă instanţă faţă de sine. Scrii deci exişti. Sau, vorba poetului, „cît mai sunt pe lume viu nu trăiesc decît cînd scriu”. Înţelegeţi?

Reporter: Aveţi blog?

Paşe Crin: Desigur. Blogul este, cum să zic, un soi de a treia alfabetizare, prima fiind, după cum se ştie, cea legată de inveţia alfabetului în vreme ce a doua priveşte scrisul pe tastatură, computerul în sine dacă forţăm puţin nota. Sigur, ştiu ce contraargument o să-mi aduceţi: sunt o grămadă de bloguri ce nu transmit nimic; furaje, digerabilităţi pentru ignoranţi. Nu mă refer la ele dar nici nu pot să le elimin chiar dac-aş vrea. Şi nici nu vreau pentru că, vorba aia, nu se poate pădure fără uscături. Îşi au şi uscăturile rolul lor, nu? Pe de altă parte, da, sunt perfect de acord cu d-voastră, blogul nu e literatură dar nici nu poţi să-l ignori. E un soi de, cum să spun, un soi de gazetărie personalizată. Ăsta e blogul, în esenţa sa pozitivă. Scrii ca să informezi, ca să te descoperi, scrii ca să fii om, ca să nu-ţi pierzi umanitatea. Paradoxul blogului e că poţi să-ţi pierzi umanitatea făcînd tocmai asta: scriind!

Reporter: Ce părere aveţi despre scris? Mă refer, desigur, la scrisul de ficţiune!

Pantază Eusebiu (ins care, convalescent după o răceală puternică, nu se sfieşte să tragă nişte flegme din alea de rămân întinse pe perete zile în şir; în adolescenţă era un mare timid, încă mai este dar se tratează): Dom’le, ştiţi ce se-ntîmplă, scrisul acesta aşa-numit ficţional seamănă foarte mult cu efectul drogului. La un moment dat ajungi să ai nevoie de el chiar dacă nu mai vrei să ai nevoie de el. Poţi intra chiar şi-n sevraj dacă nu poţi să-ţi satisfaci nevoia de scris; spre exemplu, te păleşte cine ştie ce inspiraţiune da’ n-ai la tine nici pix şi nici foaie şi nici nu este nimeni prin preajmă care să ţi le dea. Pe de altă parte, scrisul poate fi văzut şi ca nimic altceva decît unealta unui profesionist. Gunoierul cară gunoiul, chirurgul operează, scriitorul scrie. Pricepeţi? Adică nimic romantic sau metafizic în acest fenomen, după cum l-au tot lăudat diverşi scriitor(aş)i. Nu, dom’le, scrisul e o meserie ca oricare alta. Are părţi bune şi părţi rele. Punct. A, cei care ridică în slăvi frumuseţea lui sunt nişte intoxicaţi, mai exact nişte autointoxicaţi. Ei vor să creadă în puterea, vezi doamne, miraculoasă a scrisului. Adică haideţi să păstrăm proporţiile, haideţi să fim realişti, eu aşa zic: scrisul nu e o aberaţie inutilă, cum spunea odată cineva, dar nici nu-ş ce spiritualitate paranormală nu e.

Reporter: Aveţi blog?

Pantază Eusebiu: Aici avem o problemă: personal consider că scrisul acesta virtual, computerizat modifică fundamental fiinţa umană. Aţi observat că azi folosim din ce în ce mai puţine cuvinte? Că limbajul ne este presărat cu onomatopee şi interjecţii? Că tindem să dăm tot mai multă importanţă comunicăriii nonverbale? Ei bine, asta se întâmplă datorită acestui scris virtual, cum spuneam, scris care este, după părerea mea, inodor, incolor, insipid. Şi asta îl face foarte periculos. Amintiţi-vă: cînd aţi mirosit ultima dată cerneala de pe hîrtie, cînd a fost ultima dată cînd aţi auzit scârţâitul peniţei pe aceiaşi hârtie? Vă spun eu cînd: nici nu mai ştiţi când! Scrisul la şi pe calculator n-are personalitate; e mort în vreme ce scrisul de mână te face… nu, nu te face, te păstrează în zona umanităţii

 

 

autor  mihu iancu 

Anunțuri
Tagged with:

Comentarii închise la Crai de curte virtuală

%d blogeri au apreciat asta: