Arhiva revistei literare Faleze de piatră

Bilete de loterie (I)

Posted in Proză by Hopernicus on 09/01/2012

E joi. Sunt liberă câteva zile. Duminică am musafiri, îl serbăm pe Costel. M-am sculat devreme şi el m-a dus la piaţă şi m-a şi adus. M-a lăsat în faţa blocului şi
a plecat la muncă. Sunt o femeie organizată şi viaţa mea are câteva repere clare, între care şi nişte reguli pe care nu le calc, chiar dacă uneori sunt tentată. Asta îmi dă linişte şi siguranţă. Mă cunosc bine şi uneori îmi permit “deviaţii controlate”, dar nimic nu mă poate scoate din liniile pe care mi le-am impus. Mai intru pe “site”-uri să vorbesc cu bărbaţi, dar sunt protejată de un anonimat dens. Totul e sub control. Intru în scară, cu sacoşele pline, şi-mi reiau rutina pregătirilor. Ziarul pentru Costel aşteaptă în cutie. Cutiile poştale, ca pătrăţelele într-un caiet de matematică, mă ameţesc, aşa că înumăr de sus în jos trei rânduri şi apoi urmăresc numai orizontala: Georgescu Costel şi Dalia, stop!
Lacătul mic şi galben îmi aduce aminte de Mihai.
Deschid cutia, iau ziarele, încui şi mă uit lung la cheiţa argintie. Întotdeauna mi-au plăcut, sau m-au atras, bărbaţii mai “copţi”. Unii direcţi şi insistenţi, alţii mai puţin răbdători şi mai uşor de dezamagit în aşteptările lor, au trecut prin viaţa mea fără complicaţii sau urme, dar înclinaţia către ei a rămas: “năravul din fire n-are lecuire”. Mă uit la cheiţa argintie. Lacătul de la “scrisori” l-am primit în dar, ca pe o bijuterie, de la MIhai. O propunere delicată de a face dragoste cu el. Cu câteva cuvinte, bine şi delicat spuse, mi-a sugerat că acordul meu poate fi marcat de “întoarcerea” cheiţei la el. Cu teamă, parcă, sau cu un gând ascuns, am lăsat o cheiţă la birou, ştiind că nu o voi returna niciodată.
Liftul coboară şi apoi mă duce în casă. Am tot timpul să fac pregătiri. Meniul nu e greu de preparat, chiar dacă vom avea mulţi oaspeţi. Fiica noastră, Ioana, are şase ani şi insistă să mă ajute, socrul meu de asemeni.
Le dau de lucru, şi eu mă apuc de spălat paharele.
Afară ninge. Mihai e un visător, căsătorit, ca şi mine, cu iubirea tinereţii lui. Mâinile îmi rămân în aer cu paharul spălat, apa curge uşurel, afară ninge şi bate vântul. Intru puţin pe “mess” să vorbesc cu MIhai. Ca oricărei femei, îmi place să flirtez şi mai ales cu el. Mă iubeşte. La început am fost neincrezătoare dar totul e necondiţionat şi se multumeşte cu puţin. Uneori doreşte să mă vadă şi să mă audă cât se poate de mult. E reconfortant,
imprevizibil şi un sac de cunoştinţe de cultură generală: muzică, pictură, poezie, proză, sculptură,
istorie, filozofie. Chiar scrie versuri iar mie mi-a dedicat multe dintre ele. E timid. Îi e mai uşor să-mi scrie versuri decât să-mi spună direct ce gândeşte.
Uneori sunt atât de criptate imaginile create de el încât simt nevoia să-l rog să-mi explice. Îmi place nerăbdarea şi sensibilitatea lui. Uneori îi cer explicaţii chiar şi când nu e nevoie şi-mi joc rolul de “blondă” cu atâta candoare. Ştiu ce voia să-mi spună dar cer explicaţii pentru că îmi place să-l aud detaliind şi făcându-mi complimente cu stîngăcie.
Am mâncat de prinz, cu cea mică şi cu socrul meu, m-am odihnit un pic şi am pus la punct ultimele detalii pentru petrecere. Ar cam trebui să vină Costel dar mai e cam o oră. Să “intru” pe mess cu Mihai, dar nu este prezent in reţea. Intru în arhivă şi citesc dialogurile noastre întinse pe luni de zile. Cred că îl iubesc. Mi-a spus că dacă am fi “liberi decontract” nu s-ar căsători cu mine. Ştie că îmi mai doresc un copil. Mi-a argumentat că peste douăzeci de ani copilul “nostru” nu ar avea tată. E onest şi uneori nu dă dovadă de fermitate. Mie imi plac bărbaţii hotărâţi. Pe Costel îl iubesc, pe Mihai îl iubesc. Nu pot pune semnul egal dar nici nu pot să fac din amândoi unul singur. Ies de pe mess şi redevin Dalia de fiecare zi, cu soţ, serviciu, copil şi când şi când cu câte o “fantezie” nevinovată pe mess sau pe câte un chat, sub protecţia anonimatului. Ştiind că voi fi liberă câteva zile, Mihai a venit să mă vadă şi mi-a dăruit câte ceva, cu ocazia zilei sărbătorite.Printre daruri am primit şi o scoică. Am trăit cu el fantezia unui weekend la mare, iarna, într-o căsuţă izolată pe malul mării. Mă surprinde mereu cu atitudini
şi “scenarii” fanteziste. Mi-a spus serios,că dintr-o urmă a paşilor mei pe zapada plajei, a păstrat scoica pe care mi-a adus-o. Nu am fost niciodată la mare iarna! A venit Costel şi am urmat pas cu pas sfaturile mamei: “dacă doreşti să-ţi ţii căsnicia oferă bărbatului tău mâncare bună, haine curate, sex şi respectă-i “ţăcănelile” “. După gândurile mele la Mihai, m-am simţit “obligată compensator” să fac amor cu soţul meu. A fost minunat, ca de fiecare dată dar o clipă….m-am gândit la Mihai. Nu mi-am înşelat soţul niciodată de când suntem căsătoriţi, chiar dacă el a fost plecat mai mult timp “afară”. Am avut şi noi o cumpănă grea dar a trecut. Nu vreau să-mi amintesc nimic! Mihai ar spune că dacă negăm ceva nu inseamnă că acel “ceva” nu există. E vineri dimineaţa. Pun de cafea şi mă uit pe geam: ninge şi e vineri. Conform “fanteziei” lui Mihai, diseară mă va aştepta în gară, pentru un weekend la mare, care ne va duce printr-o vrajă, în dimineaţa zilei de luni şi vom constata că e din nou şi din nou vineri în loc de luni dimineaţa…
Costel pleacă la serviciu. Mă oboseşte să tot trag de el şi de cea mică în fiecare dimineaţă. Ei se scoală greu iar eu întârzii veşnic. Intru pe mess, îmi citesc “porţia de poezie” şi apoi îl ascult pe Mihai şi despre problemele grele pe care le are cu Mihaela..
Îl îmbărbătez şi ies din reţea. Am treabă multă şi trebuie să spăl şi rufe. Strâng toate rufele şi caut până şi batistele de prin buzunare. Din buzunarul paltonului meu cade un plic cu un bilet de loto şi cu scrisul lui Mihai, pe spate: “sună-mă, sunt fierbinte!”
Îl sun şi cer explicaţii după ce îl cert pentru că m-a expus. Mă lasă cu gura căscată! Îmi spune că biletul este posibilitatea să avem o şansă pentru a ne cumpăra bilete de drum pentru “un dus”, fără întors. Înţeleg, mă sperii şi cer detalii şi alte explicatii. Potul la loto este de trei milioane de euro. Metodic, îmi explică ce vrea să spună. Dacă va fi câştigător biletul, este o cerere în căsătorie cu trei “ieşiri”:
să cumpăram biletele “dus”, să păstrez eu banii, să facem suma jumătate. Nu va fi cistigator! Nu se poate!
La asta mă gândesc după tragere. Pun biletul într-o carte şi continui pregătirile un pic bulversată.
“Nu te pune cu hazardul!” mi-a spus Mihai.
“Măcar mental, oferă-mi şansa care nu există!”
E nebun de-a dreptul! Nu poate fi câştigător biletul!
Eu nu am câstigat niciodată la loto.
“E biletul nostru numai dus!”
Sunt un pic nervoasă dar mă iau cu treaba.
Pînă miercuri nu-l văd pe Mihai şi nici nu pot vorbi cu el. Poate pe mess dar e riscant. Petrecerea a fost minunată, ne-am distrat pe cinste! Miine merg din nou la muncă. Intru pe mess şi Mihai mă caută…
“ai verificat numerele?”
Uitasem de bilet iar Mihai pusese numerele la întâmplare şi nu le ştia. Iau biletul. Pe prima variantă erau ieşite două numere. Cochetez cu gândul că “am scăpat”. A doua variantă mi-a atras atenţia pentru că avea numerele aşezate după “pasul calului” din şah Unul…,două…,patru…,cinci….,ŞASE!!!
Imposibil! Au “ieşit ” toate şase din patruzecisinouă.
Ce mă fac??? Cum putem să împărţim banii? În ce mod?
Relaţia noastră secretă ar deveni publică. Am vrut să intru pe mess şi să-i spun. Am ezitat. Ce reacţie va avea??? Sunt aproape trei milioane de euro! În urechi imi sună nişte versuri ale lui:
“Vei îndoi pe fiecare an ce trece
Câte un deget, pentru neuitare
Iar când, cu pumnii strânşi, în judecata rece,
Vei remarca un semn de întrebare,
Ce-a apărut din timp, ca un cârlig de carne,
Viaţa ta va fi la jumătate.
Privind ce-a fost şi ce va fi, în coarne
Dori-vei să le fi luat pe toate.
Atunci mă voi afla în trenul ce desparte
Doi pumni de o “virgină” practicantă
Iar gara-terminus, ce azi ţi-e prea departe,
Va fi mai clară şi decent vacantă.
Prin amintirea ştearsă, un ciopor de fluturi,
Te-or bântui prin pântec şi pe frunte
Şi-n prag de gară, în amurg, vei vrea să scuturi
Povara albă-a lor ca pe un munte.”
Intru pe mess şi pentru prima dată îi dau eu întâlnire.
“Pa, ne vedem miercuri dimineaţa.”
Nu m-a întrebat nimic de bilet. Bănuieşte ceva? Speră?
Ce aiurea! O exista un Dumnezeu al lui?
E miercuri. Îl văd din autobuz cu o floare în mână aşteptându-mă ca un puşti. Văd o agenţie devoiaj,
“bilete numai dus!”
Alung acest gând. Nu pot! Nu se poate!
L-am întâlnit şi îi intind biletul. În ochii lui citesc un semn de întrebare, o speranţă.
“Domnule, ai câştigat potul cel mare!”, îi spun.
“Deci luăm biletele pentru D U S ?”
“NU! Ai câştigat trei milioane de euro.”
A privit îngrozit biletul, ca pe o citaţie de divorţ.
L-a mototolit încet, meticulos şi cu un gest hotărât l-a trântit în bordura ce mustea de apa sordidă.
A plecat. Şi-a schimbat numărul de telefon, serviciul şi nu a mai apărut pe mess. L-am pierdut?!
În urechi îmi sună cuvintele lui care mă necăjeau adesea:
“CARE N-AM AVUT NOROC”.

autor : Viorel Gongu

Anunțuri
Tagged with:

Comentarii închise la Bilete de loterie (I)

%d blogeri au apreciat asta: