Arhiva revistei literare Faleze de piatră

Un detectiv cu uşoare dureri de cap

Posted in Proză by Hopernicus on 07/01/2012

Ceasul sună de zor pe noptieră. Îl arunc furios pe geam şi-n acel moment îmi dau seama că de fapt sună telefonul, măi băieţi! Stau câteva secunde şi mă gândesc dacă n-ar trebui să-l arunc şi pe el pe geam, dar în cele din urmă mă hotărăsc să ridic receptorul.

-Alo, domnul Goldon? mă chestionează o voce feminină, chiar deosebit de feminină.

– Da, chiar el la telefon. Cu ce vă pot fi de folos?

– Am o problemă de discutat cu dumneavoastră.

– Sunt numai urechi!

– Nu pot să vă spun la telefon şi nici la biroul dumneavoastră n-aş vrea să discutăm.

– O.K.! Propuneţi un loc şi o oră. Mă voi strădui să fiu acolo.

– Atunci, să zicem la ora 10.00 la barul „Old Jim”. Vă convine?

– Da, voi fi acolo! Dar cum vă pot recunoaşte?

– Nu-i nevoie. Vă cunosc eu!

Pun receptorul în furcă. Cam misterioasă cucoana de la telefon ! Sunt curios ce vrea să discute cu mine. Dar nu-i momentul să filozofez. Am o mulţime de treburi de rezolvat şi în plus trebuie să am grijă să nu uit de întâlnirea cu tipa. Şi sunt aşa de obosit după ce a trebuit s-o consolez pe Lola aproape toată noaptea!

Fac repede un duş. Mă împachetez în nişte ţoale de lucru. Nu uit să-mi ataşez pistolul sub braţul stâng ca orice detectiv ce se respectă. Deschid frigiderul şi-l închid imediat. E gol, fraţilor! Nu trebuie să fac o investigaţie prea amănunţită ca să descopăr vinovatul pentru golul din răcitor. Cred că voi lua micul dejun în oraş.

Trântesc uşa de la intrare şi exact în acel moment ştiţi ce se întâmplă? Nu, nu trage nimeni în mine. Nici nu începe să plouă din senin. Nimic din toate astea. Îmi dau seama că mi-am uitat cheile înăuntru. Ei, dar nu-i nimic. Un detectiv de talia mea se descurcă în orice împrejurare. Am să văd eu ce-o să fac la întoarcere.

Sar în tărăboanţă şi demarez în trombă spre birou. Pe drum îmi cumpăr un sandviş. Sper să nu uit să mai cumpăr ceva provizii pentru acasă. Bietul meu frigider e mort de foame! În cele din urmă ajung la sediu unde secretara mă întâmpină binedispusă.

– Bună dimineaţa, domnule Goldon!

Mormăi şi eu un salut şi mă aşez pe scaun. Pe birou mă aşteaptă cafeaua fierbinte şi două dosare. Nu ştiu cum face Hilma, dar tot timpul găsesc cafeaua fierbinte pe birou. Cred că are un radar secret cu care detecteză când mă apropii de firmă, având în vedere că nu am o oră fixă cand ajung aici.

Deschid unul din dosare şi scot sandvişul din buzunar. Cine îşi închipuie că un detectiv particular se află numai în acţiune pe teren se înşeală. Din când în când trebuie să mai stau şi la birou, scufundat în tot felul de hârţoage. Nu reuşesc să mă concentrez. Gândul îmi zboară la tipa cu voce sexi de la telefon. Arunc dosarul într-o parte şi hotărăsc să mă ocup de micul dejun. După ce termin de mâncat şi de băut cafeaua, mă ridic şi mă îndrept spre ieşire. Îi las secretarei adresa unde mă poate găsi şi plec spre barul cu pricina. Până acolo mă deplasez pe jos pentru că nu-i prea departe. Ajung la destinaţie şi-mi dau seama că e cam devreme. Nu-i nimic. Am timp să dau pe gât un whisky. Unul mare. Cu paharul în mână mă instalez la o masă mai retrasă de unde am o privire de ansamblu. La ora asta barul este aproape gol.

Pe la zece fără zece se deschide uşa şi îşi face apariţia o tipă ce atrage toate privirile masculine din bar. Noroc că nu-s prea multe.Mă întreb dacă asta-i persoana pe care-o aştept, aş fi foarte bucuros să fie ea! Tipa trece pe lângă masa mea şi se aşează la o masă într-un colţ. În trecere mi-a pasat un bileţel pe care mă chinui să-l citesc fără să mă vadă cei din jur.

„Ieşiţi peste un sfert de oră în faţa barului”- asta scrie în bilet. Mototolesc hârtia şi-o bag în buzunar. Văd că treaba este din ce în ce mai misterioasă. Între timp tipa comandă o cafea pe care o bea rapid. După cinci minute iese afară din local. Mai las să mai treacă cinci minute şi ies şi eu. Mă postez în faţa vitrinei şi aştept. Din stânga aud un zgomot de roţi ce muşcă asfaltul. De pe o stradă laterală apare o maşină sport ce frânează brusc în dreptul meu. Se deschide portiera din dreapta. La volan este personajul feminin pe care-l aşteptam. Nici nu urc bine că şi decolează în trombă.

– Puneţi-vă centura de siguranţă! îmi sugerează şoferiţa.

Mă execut imediat. Era şi timpul pentru că automobilul frânează violent, evitând în ultimul moment impactul cu o camionetă. Dar nici nu-mi trag bine sufletul că şi decolăm ca o rachetă sol-sol. Nici eu nu conduc prea prudent, dar modul cum conduce tipa mi se pare demenţă totală.

– Ne grăbim undeva? întreb eu.

– Nu, dar priviţi puţin în urmă!

Mă uit în spate şi văd o maşină ce rulează în urma noastră. După toate probabilităţile suntem urmăriţi.

– Da, înţeleg-spun eu.

– Ţineţi-vă bine! Încerc să scap de urmăritori, îmi spune cucoana accelerând puternic.

Ei, fraţilor, chiar trebuie să mă ţin bine. Dar bine de tot. Şoferiţa iadului face slalom printre automobile de parcă ar încerca cu orice preţ să se sinucidă. Mă rog, asta o priveşte, dar eu nu vreau să mor chiar acum. Intenţionez să mai am răbdare câţiva zeci de ani!

 

 

autor  SIRBU IULIAN

Anunțuri
Tagged with:

Comentarii închise la Un detectiv cu uşoare dureri de cap

%d blogeri au apreciat asta: