Arhiva revistei literare Faleze de piatră

Întrebări şi felinare

Posted in Proză by Hopernicus on 07/01/2012

Taifasurile cu păianjenul meu preferat, Albert, sunt de cele mai multe ori imposibil de digerat…

Profitând de momentul de neatenţie în care umpleam paharul cu vin, Albert trecu la atac. Mă aşteptam dealtfel la o asemenea atitudine din partea lui… Eram pregătit, de aceea i-am şi oferit acest prilej. Era un fel de complicitate pe care intuiam că o recunoaşte. M-a enervat iarăşi. A pornit cu o întrebare care mi se pare într-o oarecare măsură inutilă.
-Ce simţi? Ce simţi când bei vin ori apă, ce simţi când te bucuri, ce simţi când eşti trist? Nu există nici o dovadă că, atunci când cineva vorbeşte despre culoarea roşie, percepe aceeaşi nuanţă ca şi vecinul. Poate că suntem legaţi doar de nişte convenţii verbale care ne fac să credem că vedem aceleaşi lucruri. Astfel, ni se întăreşte convingerea că suntem martori la fenomene pe care în realitate nu le înţelegem niciodată. Fiecare om are şansa de a-şi pune la un moment dat astfel de întrebări, adăugă Albert cu un fel de sfială.
Clocoteam.Trebuia să-i răspund cu aceeaşi monedă.
I-am povestit aşadar cum am remarcat un spectacol fascinant, oferit de nişte împătimiţi ai şahului. Îi observam seri la rând, încercându-şi puterile în cel mai complex şi puternic sport al minţii, unii dintre ei zăbovind până la ore târzii în parcul unde un arhitect inspirat a proiectat nişte mese de beton cu tabla de şah drept mozaic. I-am admirat pentru curajul de a-şi asuma riscul unei înfrângeri sub privirile unor cunoscători şi rivali. Este potrivit însă a vorbi şi despre posibila victorie. Fă-ţi mutarea şi treci de linie, l-am provocat. Ce greşeală !
-Trebuie să-ţi mărturisesc o convingere sinceră, veni replica lui Albert. De multe ori, un om care face ca umbra să cadă într-un anumit fel, sub lumina felinarelor, este mai puternic decât toţi politicienii din lume. Trecătorii sunt marcaţi de starea de spirit pe care o evocă ideea lui.
De fiecare dată când trece un om pe sub lumina unui felinar simte ceea ce şi-a dorit cel care l-a pus acolo. Mai mult sau mai puţin. Întotdeauna, într-o anumită măsură.
Simţeam că iau foc. Cred că ştia ce urmează. Am pus mâna pe mătură şi l-am basculat într-un făraş. Am încercat să fiu cât mai puţin violent atunci când l-am dat afară.
Personal nu am nimic împotriva păianjenilor, m-am justificat. Ba chiar mi se par simpatici. Trebuie să pricepi, măcar de data asta, că altfel nu se poate. Ai întrecut măsura, i-am reproşat aproape ţipând. Am trântit uşa. Nu a protestat. Cunoştea replica aproape pe de rost. Nu l-am întrebat dar suspectez că se amuza teribil de fiecare dată când se întâmpla asta… De atunci, am mai căpătat o obsesie. Spun tuturor, fără reţinere, că e bine să avem grijă când trecem seara pe lângă felinare.
Probabil că doctorul a vrut să mă protejeze. I-am spus şi lui ca trebuie să fie atent. E un om curajos. Deşi mi-a oferit această cameră albă, impecabil de curată, amenajată spartan, el şi cei din personalul hotelului se plimbă pe lângă felinare fără măsuri de precauţie. I-am văzut, într-o seară, printre gratiile care lui Albert i se păreau inestetice şi inutile.
Albert e un prieten adevărat. Încă mă mai vizitează, în pofida faptului că l-am mai dat afară de câteva ori.Cred că ar trebui să-l întreb pe doctor dacă nu cumva am o problemă afectivă. Mă consider un individ destul de manierat şi altfel nu-mi explic aceste excese de impoliteţe.

 

autor  Emanuel Stoica

Anunțuri
Tagged with:

Comentarii închise la Întrebări şi felinare

%d blogeri au apreciat asta: