Arhiva revistei literare Faleze de piatră

Un cântec a trecut prin zidul de piatră / Priveşte cu înţelegere totul în jur! / Frica, întotdeauna frica…

Posted in Poezie by Hopernicus on 16/12/2011

Un cântec a trecut prin zidul de piatră

 

Singur aşteptând toamna

Ca şi cum ar aştepta un vis de ceaţă,

O altă viaţă sau ce-şi dorea. Să nu întârzii – îţi spune.

 

Printre potecile luminate de lună

Neîntrupându-se frunzele zboară spre alte gări,

Ca un tren fumuriu în care urci fară să ştii,

Spune-mi e mult prea târziu în timpul nostru?

 

Mereu lumină şi umbră, mereu noi plutind de dincolo de timp,

Mereu el e steaua şi ea barca ce-şi caută ţărmul.

 

Iată, vezi copacii ce te-au îmbrăţişat odată cu el,

singuri şi galbeni, nocturni şi sfioşi cum ţi-era zâmbetul,

Vei înţelege mai târziu, poate mult mai târziu…

 

Închide ochii, deschide palma să-ţi înfloresc nuferii,

La poale-ţi sunt şi vântul şi izvoarele,

Un nor cu petale plouă peste ei cu flori,

Purtate de vânt, un curcubeu arc peste timp şi loc.

 

Luminezi acolo unde nu-i lumină,

Un cântec a trecut prin zidul de piatră – baladă-ntr-un gând!

Scăldat în lumina blândă a soarelui de toamnă

Mergi pe cursul râului. Apa se întoarce la vasul ei.

 

Sortit sunt să am la tâmplă o stea şi

Să plutesc pe cele patru vânturi,

Spune-mi, e mult prea târziu în timpul nostru?

 

Ca să te doară trebuie

Să te întâlneşti cu flacăra şi taina ei!

Priveşte în liniile din palma ta, în liniile destinului

Din aşteptarea nopţii sunt multe capcane, iluzii, rătăciri.

 

Apele spală cuvintele, râul îmi şopteşte cântecul,

Râul de sânge din inima ta. Se tulbură timpul, adânc îi rasună paşii,

Un cântec prelung cheamă soarele la-ntâlnirea cu luna,

 

Ascultă, ascultă ecoul din templul necuprinsului timp,

Râule, cine plânge şi cine vorbeşte – spune-mi,

Cine pe cine cheamă şi cine pe cine caută – spune-mi,

 

Ascultă, ascultă şi vino la marginea apelor timpului,

El este cel care cheamă, el este cel care plânge – ascultă,

Te iubesc, te iubesc – îţi spune. Să nu întârzii – doar atât îţi mai spune.

 

Priveşte cu înţelegere totul în jur!

 

Priveşte cu înţelegere totul în jur!

 

Mult prea târziu ne va fi să ocolim

stâncile ce ne-au epuizat zborul

când ne vor trezi clopoţeii

câmpului nostru.

 

Priveşte cu uimire

pescăruşii ce plutesc deasupra mării

precipitându-se spre următorul salt.

 

Mult mai mult va ploua când

ne vom acoperi

gândurile din ochii păsării phoenix

oarbe de iubire.

 

Priveşte cu bucurie

agitaţia copiilor urcând toboganul,

fericiţi ca frunzele ce se desprind

cuprinse de mirajul zborului.

 

Un cerc în care ne vom întoarce –

primul şi ultimul zbor

visat de mugurele

ieşit în călătoria spiralată a vieţii.

 

Pentru a atinge pământul se grăbeşte,

în drum spre rădăcini,

pentru a porni în sevă spre viitorii muguri

de unde-şi vor relua zborul,

mereu primul şi ultimul, la infinit.
Priveşte cu atenţie

bătrânii sprijiniţi în baston

urmărind
copiii alergând spre tobogan.

 

Priveşte cu înţelegere totul în jur!

 

Frica, întotdeauna frica…

 

Mă învelesc

într-un alb desăvârşit

şi picături dulci de ploaie

 

Sfârşit

amintiri confirmate, frica
întotdeauna frica desfigurând
logica zâmbetului

golul îngheţat într-o inutilă sărbătoare
globurile de sânge şi indiferenţa târzie

 

O să-i dăm

un titlu amuzant fricii tale – „Unde este Irina”

purtând în drum lumina celor rămaşi…

 

ce e dincolo de cortină?

„- Da, îmi amintesc asta!”

fără durere, fără frică,

O odă bucuriei !

 

„Unde este Irina?”

 

lângă conturul trupului ei

până ce fiecare parte din ea va muri

abia acolo

o vei pierde definitiv pe Irina

 

Unde este Irina?

 

Autor: Irina Lucia Mihalca 

 

 

Anunțuri
Tagged with:

Un răspuns

Subscribe to comments with RSS.

  1. Hopernicus said, on 17/12/2011 at 14:21


Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: