Arhiva revistei literare Faleze de piatră

Testament de toamnă

Posted in Poezie by Hopernicus on 16/12/2011


 

De ceva timp locuiesc
În peștera tăcerii unui strigăt
Care o voce încă nu are
Pentru că nu s-a născut o ureche,
Închis ca într-o pedeapsă
Pentru a fi dat ce rămâne
Pentru ceea ce trece,
Pentru a fi născut singurul gest
Din prețul repetatelor gesturi,
Ca și cum aș fi fost osândit
Să moară doar mâinile mele
Și toate frunzele să-mi cadă
Pe drumul răvășit de vânt
Fără o destinație cunoscută.
Pentru a fi pășit pe partea dreaptă
A drumului din stânga,
Pentru un plâns cu o singură lacrimă vie
Căreia izvorul secat i-l vroiau,
Pentru a fi pierdut poarta cea mare
Pentru poarta cea mică,
În jocul străinelor voci al sfințirii
Numelor abia de curând
Născocite de cosmos,
Eram prizonierul colțului meu
De pâine uscată.
În falia aceea de vreme,
Plutind pe insula sinelui vieții,
Am urmat cărarea chemărilor
Și statornicia schimbărilor,
Citind semnele neînțelese ale unui alt scris,
Până la capătul îndepărtat,
Dincolo de cenușa norilor de ceață,
În peștera neauzitelor cântări.
Apoi am adormit
În tăcerea unui frig mult mai jos
Decât semnul lui minus.
Am visat că zadarnic strigam
Într-o peșteră a tăcerii,
Având deasupra capului
Chipul necunoscut al Tatălui
Și sacra sabie a literei.

 

Autor: Constantin P. Popescu

 

Anunțuri
Tagged with:

Comentarii închise la Testament de toamnă

%d blogeri au apreciat asta: