Arhiva revistei literare Faleze de piatră

Regină / Cafea amară / Nu mă certa…

Posted in Poezie by Hopernicus on 16/12/2011

Regină

 

Și cântă o pasăre pe umerii lunii,
cântec timid, franjurat în arii secerate
de zgomotul unui copac tăiat deodată
lângă un râu;
era copacul în care devenise cetate
când liniștea i-a sărutat aripile
și ochii închiși
în dimineața pe care scrisese, limpede,
sunt aici!

Să coboare prin ploi
măcar pentru o mângâiere?
Să țipe sălbatic: trezește-te, tu nu poți adormi
într-o lacrimă de munte,
nici aduna tălpile mele lăsate de-a lungul râului
printre săgeți?!
Să mintă că, acolo, în verde, zace copacul nimănui
de care și-a agățat zborul
doar o secundă?

Părăsise holdele pentru a învăța
cel mai înalt tril,
auzise că te poți hrăni cu rouă și file scrise
pe o îmbrățișare,
adevărul rodea ca o iarbă de leac
prin ochii soarelui,
ea tăia cerul cu dragoste, pentru a-și zări,
de pe umerii lunii,
primul copac în care se crezuse regină.

 

Cafea amară

 

Era mult ger, amarnic şi nătâng,
Prăpăstii se-ascundeau în ochiul stâng
Dar îmi plăcea cafeaua ta amară
Din praf târziu cu armonii de seară.

Când am simţit că-ncep să mă înec
M-am agăţat de norul cel mai sec
Şi a plouat cu noi, a câta oară,
Cu hohot ars în dinastii de ceară?!

M-ai luat de mână ca şi cum n-ai şti
Că veacul nostru are doar o zi
Dar ne-am pierdut în torţe-amăgitoare
Lâng-un pian şi-un semn de întrebare.

Şi-acum simt gerul, încă n-a apus,
Căldura s-a-ndreptat în sens opus
Şi-am îngheţat în straiele de nea…
Şi mi-am uitat mănuşa-n palma ta…

 

Nu mă certa…

 

Nu mă certa, codrule,
că ţi-am ars ramurile
când plângeau cu pietre pe suflet
în oglinda nopții,
dar am aşteptat zorii
să le dea un nume
şi să le prindă în ochii luminii.

Nu mă certa, dragoste,
că ţi-am încercuit existenţa
în gândul unui singur copac
rătăcit în verde intens,
dar am învățat să veghez
în temple cu picturi de dor.

Nu mă certa, stâncă,
pentru toate ecourile sparte
în pieptul tău,
au evadat din sacul peticit
cu vise incolore,
abia le-am găsit
în zgomotul sec.

Nici tu, cuvânt încălzit
în fior de argint,
nu-mi îneca timpul
în fântâna cu zid de flori
şi singurătate.

N-au aripi să mă cuprindă,
n-au certificat de trecere prin mine,
ci doar numele meu,
simplu şi necunoscut,
pe un taler de abanos.

 

Autor: Gina Zaharia 

 

Anunțuri
Tagged with:

Comentarii închise la Regină / Cafea amară / Nu mă certa…

%d blogeri au apreciat asta: