Arhiva revistei literare Faleze de piatră

o armă vie / eu încă nu am învăţat să plâng / pasăre de foc

Posted in Poezie by Hopernicus on 16/12/2011

o armă vie

 

„îmi amorțesc mâinile când îmi zâmbești”
așa ți-am zis atunci
când buzele tale îmi căutau umbra
lăsată dinadins pe zăpada strălucitoare
pășteau fluturii
cu poeme scrise pe aripi
și ne făceau semne să respirăm
să urcăm până acolo unde o să ne ducă oglinda
ca să vezi totul prin ochii mei
tu poți privi ca printr-o armă vie
când se încrucișează săbiile
e semnul crucii tale pe spatele meu
și încă mai cred în războinica de aseară
care și-a smuls ciobul de sticlă crescut în adâncul pieptului
sângele de atunci lasă multe urme adânci
ca un acid care arde rana până la capăt
și tu știai că eu pot fi

Oricine și Oricând
de aceea caut lumina din
mijlocul luminii
să o împărțim greierilor care au
obosit așteptând tăcuți
în ierburile prea înalte ce ne treceau
de umeri

 

eu încă nu am învăţat să plâng

 

tristețile mele încă-s vii și-au
început să-mi bată în fereastră.

– știi, jeremiah? eu încă nu am învâțat să plâng…
lacrimile mele se ascund în fire de nisip
mișcătoare
și se apleacă în adâncuri.

dar într-o zi am să prind curaj și
am să sparg cu un tunet piatra
să-mi curgă șuvoiul peste umăr
dărâmând temple sfărâmând mituri și
limpezind legende
am să învăț să plâng cum își învață orbul
pasul
prin întuneric doar
pentru tine am să plâng
nenăscutule semizeu de ceară cu
inima îngropată sub umbra salciei bătrâne
pe unde a călcat cândva alt pas
de magdalenă-ndoliată
am să aprind tămâia-n vâlvătaia
marelui apus…

 

pasăre de foc

 

labirinturile mele interioare
redeschid paşi zornăind pe coridoarele
ascunse potrivesc scutul
în dreptul inimii e o
tăcere fără de grilaj

eu
tu
tu şi eu aceiaşi
încorsetaţi în lespedea umedă am crescut
umbre şi gânduri cu feţele verzui
alunecoase trăiri strecurate pe sub zidul
amăgirii ne mai lipseşte palma
asprită de vânturi
dincolo de soare plutesc doar şacalii cu
ciocuri de fier şi ochi muţi de chihlimbar ard
zilele pe aripi cu amurguri de sabat intonează frânturi de
rugăciuni culese la-ntâmplare din vârfuri colţuroase de stâncă
fixează doar prada uşoară şi
tu mă acoperi cu mantia nopţii mă
pierzi privirilor deşarte
ies cu spinii în talpă de pe tărâmul ielelor turbate
fac stele înjghebate din fire de nisip
culeg
răstimpuri

departe cu pas de şarpe o
păsăre de foc
fără de aripi îmi
coase umerii
în perdeaua nopţii
sapă chip ciripind a entitate dezrobită

 

Autor: Dorina Ciocan-Neculce

Anunțuri
Tagged with:

Un răspuns

Subscribe to comments with RSS.

  1. Hopernicus said, on 17/12/2011 at 14:10


Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: