Arhiva revistei literare Faleze de piatră

Cruciadele / Despre singura femeie… / Poezie Verde

Posted in Poezie by Hopernicus on 16/12/2011

Cruciadele

 

Toate cruciadele s-au sfătuit în inimă
în inima mea veche
să te cucerească
să te apere de sângele năvală
să te ducă în Canaan
ţara sfântă
unde răstignită iubirea
a fost ciopârţită de vulturi
şi uscată la soare

să te spăl întâi în Marea Roşie
de toate îndoielile
apoi să-ţi curgă Iordanul
peste glezne

iubitul meu
cu nasul drept din osul frunţii
sprâncenele negre
deasupra ochilor lungi
cu pleoapele groase
în jur părul inele
coborâte la umeri
odată cu vorbele căzute în
coşul pieptului

 

Despre singura femeie…

 

Aş putea să vă spun că o cunosc
că am văzut-o prin geamul şters de ploaie
chipul pierdut în aşteptări
gura închisă peste mirări

aş putea să vă spun că o cunosc
după culoarea şalului
cum duce mâna la ochi
să se uite în soare
după cum părăseşte odaia
şi intră în visele rânduite frumos la fereastră
un pom lângă umărul gol
în care fructele se îngrămădesc
să se coacă

după sprâncenele suspendate

 

Poezie Verde

 

În mijlocul câmpului
singurul nuc
istoveşte apa din cuiburile freatice
adormite uscate uitate băute
de peşti

crengile de umbră apleacă cerul
să mai întunece magma soarelui orbitor
pe când un verde stânjenit curge subtil-neştiut
până la sensul pământului
unde nimic nu se pierde
totul se transformă în rămăşagul
dintre a înceta şi a continua
ca şi cum toate basmele ar fi adevărate
şi împăraţii fericiţi mai trăiesc şi acum
dacă nu au murit de mult…

Nucul rupt de furtună gândeşte iute
în cădere
la înainte de moarte ce-or fi ştiut frunzele?

 

Autor: Gabi Schuster

 

Anunțuri
Tagged with:

Comentarii închise la Cruciadele / Despre singura femeie… / Poezie Verde

%d blogeri au apreciat asta: