Arhiva revistei literare Faleze de piatră

Poezii ale tinerilor scriitori

Posted in Tineri by Hopernicus on 15/12/2011

foto Natalie Schor

Semne

 

Felinarele îmi făceau semne disperate,
n-am observat.
Paul mi-a spus că mă iubeşte
într-o noapte rece şi umedă.
Eram la etajul şase
ca doi nebuni euforici.
Şopteam iubiri,
fixam explozii sentimentale în pulberi nocturne.
Cred că lupii iubesc mai credibil decât oamenii.
Ei nu au nevoie de cuvinte,
de sinceritate, înălţimi şi alte chestii umane.

Felinarele gesticulau teatral,
lupii nu urlau
şi niciun semn de disperare
în sărutul lunii.

 

Autor: Maria Fărâmă

 

Inel de singurătate

 

Noaptea e un ochi trist din care plâng.
Vreau uneori să se facă linişte în mine,
dar apocalipsele nu-mi tac.

Înăuntrul meu locuiesc omuleţi albaştri.
Când mi se par fericiţi, cardiograma
îmi răsuceşte un inel.
Mă aşez într-un pat trist şi
plâng despre nimic ca şi cum
aş plânge despre toate.
Lumina stinsă îmi acoperă faţa
şi asta mă face
să nu mor.
Dacă aş sta în faţa oglinzii
m-aş privi ca pe o ghilotină.

 

Autor: Diana Frumosu

 

doar

 

aştept
amiaza
ieșită în drumul unei veri târzii –
pe treptele vârstei
sub lumina mișcată
iarba cenușie
pașii mei gustul tăcerii
sonorități de blues infinit
și timpul ce-mpletește
paloarea sublimă a zilei…

 

Autor: Doru Emanuel Iconaru

http://cititordeproza.ning.com/profile/DoruEmanuel?xg_source=profiles_memberList

 

schimbare

 

să-mi iei inima, s-o duci în război, să știu
că mi-au împușcat-o barbarii

și-apoi să vii s-asculți
cum în locul ei o să-mi bată uneori
ploaia.

 

Din iubire

 

Făt-Frumos, împungeai cu sabia ta soarele

și picurase sânge peste buzele noastre

însingurate, sărutându-se.

Mă mulțumisem cu puritatea pielii tale,

buzele tale mi-erau nopți, mi-erau stele,

mi-erau zori,

și-n însângerarea lor, tu, Făt-Frumos,

îmi lăsai trupul să-și odihnească pașii

lungului drum

din nou peste tâmplele tale.

Atunci te iubeam, așa te iubeam.

Îmi așezasem bătaia inimii deasupra sufletului tău

ca o lună.

 

Autor: Roxana Lixandru

 

poveste stângace

 

uitasem de mult ochiul acela de geam
unde balerina
se rotea adunând lumina-n mănunchiuri pe trup
ce degete lungi și frumoase
ce umeri rotunzi avea balerina
iar sânii sub corset miroseau
a miresme de vară
buricul ei plin cu polen ca un crin carnivor
și fesele-i îmbujorate de dulci promisiuni
scăpărau plăcere pe buzele bărbaţilor
și ei fiuiau ca nuiaua

dansa nebună balerina în timp ce femeile
își înfigeau unghiile în carnea ei iar pruncii
învățau că un cântec începe cu primul țipăt

balerina trasa cu vârful poantei forme ciudate
ceasurile încremenite în mâl așteptau
să coboare iubiții pe jugulara gâtului alb

 

de vorbă cu tine

 

lui vt

 

spune-mi un alt nume pentru frică
tu care le știi pe toate prietenul meu de dincolo
și atât de aproape totuși
ai putea să-i spui foc sau pasăre
știi aceasta nu e o poezie desuetă despre păsări
vreau doar să-ți spun că mi-e teamă de ele
din ziua în care graurul intrat prin fereastră
ciugulea din aluatul proaspăt frământat
pe atunci încă mai credeam că stelele sunt gogoşile maiei
puse la dospit sub ştergar

 

mai bine învață-mă salutul cu două degete la tâmplă
m-am gândit că lucrurile capătă sens dacă devin soldat
o să am libertatea de a trage cu arma în oameni din mucava
mai târziu voi câștiga un război de dragul treselor de pe umăr
iar tu o să-mi zici yes sir, yes sir, mon capitain
astăzi se despică aerul ca și cum Dumnezeu
desparte altă mare-n văzduh pentru o nouă prigoană
eu am să-ți pun degetul pe buze taci prietene, taci
dă-mi eșarfa ta verde să-mi croiesc o rochie de gală
ce dacă nu-mi acoperă genunchii și ce dacă port în picioare bocanci
nu-mi măsura urma pașilor cu privirea nu mă certa
atinge-mi doar veșmintele acestea și spune-mi
dacă raiul ar exista pe pământ
ce ai vedea dincolo de zbaterea lor

 

nevoia de surâs

 

îmi amintesc zilele când adunam zăpada
așteptând să răsară surâsul în buricele degetelor
auzisem că așa se întâmplă dacă pictezi altarul înainte
de primul îngheț și săruți un poet pe câmpiile unde caii
sunt păscuți la gleznă de corb

aurul sfinților mei era verde și îngerul
își făcea de lucru cu rotundul semnului mirării
doar poetul, poetul
știți, nu-l sărutasem decât în vis
de teamă să nu se lipească tristețea de buze
și s-o risipesc la prima suflare

 

Autor: Ioana Cătălina Roşculeţ

http://cititordeproza.ning.com/profile/ioanacatalinarosculet

 

 

 

 

Anunțuri

Comentarii închise la Poezii ale tinerilor scriitori

%d blogeri au apreciat asta: