Arhiva revistei literare Faleze de piatră

în fond e şi oraşul tău femeie / mătase carmin / masca arlechinului

Posted in Poezie by Hopernicus on 15/12/2011

în fond e şi oraşul tău femeie

 

oraşul meu este un birt mai înalt de la pământ

cu străzi cafenii pe unde mişună tot felul de sălbăticiuni

de la mârţoage cu patru viteze la cai de rasă

şi cutie automată direct la purtător

la munţi de sare tăiaţi în felii

 

eu sunt mai special de vreme ce fugăresc trotuarele

în pantofii de piele întoarsă cumpăraţi anul trecut

dintr-o farmacie care vindea de toate

 

dacă stau să mă gândesc mai bine

aici te-am cunoscut

erai slăbănoaga aia ce aştepta la rând

să-şi umple buzunarele pardesiului cu vitamina C

pentru prăjitura anuală ce ţi-o ofereai de fiecare dată

când maică-ta pleca în vizită

 

te-ai simţit încolţită de privirile pofticioase

ce-ţi zgribuleau sânii nevinovat de mici

ai aruncat o geană întoarsă forţat de permanent

spre genunchiul meu ros de marginea podelei

unde probam pantofii care mai rămăseseră

în raftul cu rudotel

 

ţi-am alergat urmele întipărite în falsitatea caldarâmului

ca un nebun sufocat de paşi

până am prins cu dinţii

umbra parfumului tău de catalog

nu ai stat mult pe gânduri

ai întins degetele pline de frig şi mi-ai oferit pieptul

plin de coaste să îmi satur toată nevoia de iubire

 

când am deschis ochiul stâng

nu mai era decât tavanul alb

tu

erai plecată din oraşul meu cu înălţimi

 

poate

de asta toate femeile mele sunt balanţe

nu le place să fie iubite cu forţa

nici divinizate până la piele

 

mătase carmin

 

hai să ne amăgim paşii cu şoapte

poezia are numele tău o simt

blestem curge din mâna

care mângâie şi ţâşneşte cuvintele

ca dintr-un gât sugrumat sub tăişul pumnalului

 

urna viitorului are rădăcini conturate

în câmpia ce ţi-a crescut sub unghii

cu verdele ei îmi năluceşti privirea

nu atârna zădărnicia în urcatul treptelor

povara ta naşte risipire de glas

 

mă vrei crucificat în mijlocul apei

sculptând cioburi în drum sfârşit de soartă

sunt albia în ocean de frică

ce-l porţi în glezne cu mândria învingătorului

 

respiri în picioare ţipăt de lumini rotunde

aleargă forma umbrei ochiul orb

răspunsuri întinse pe sârmă

nu au uscat întrebările marginilor tale

 

au înflorit zăpezi în coapsele toamnei

din care mi-ai născut nebunia

ca un aşternut de oase

univers închis tu vei muri în mine

 

masca arlechinului

 

dresorul umbrelor smulge zâmbet porţilor deschise

cu pasiunea nebunului de treflă

 

calea rătăcirilor tăgăduia smerită noaptea

ascuţitul desfrâu încolţea ca o cicatrice tăbăcită

în rotunjimea tânără şi caldă a genunchiului

un soare negru desena răstigniţi pe sârmă ghimpată

în pământiul umăr al bufonului

 

nu mai aude cum îşi târăşte viaţa

solzii urlet i-au mutilat urechea

îşi primeşte în frunte grabnic nebunia

tristeţea pierdută în adâncul palmelor

a legat paşi în fiecare minut de singurătate

 

undeva amanetase şi uitarea

 

din amintiri au secat apele odată cu lacrimile copilăriei

în artere plânge nisip ecou pustiului alunecat printre degete

pictează din gând sângerarea cenuşie

pietrei ce îi crescuse în locul inimii fără durere

risipite-n nesfârşirea de stâncă din sare amară

se războiesc în gâtul mut temeri târâtoare fără ochi

 

ei au rămas să moară în îmbrăţişarea gleznei cu miros de Acasă

 

învaţă-mă să mă iert

aşa cum ai învăţat tu

să îmi porţi cu mândrie în doruri şubrede sărutul

 

Autor: DANIEL DĂIAN 

 

 

Anunțuri
Tagged with:

Comentarii închise la în fond e şi oraşul tău femeie / mătase carmin / masca arlechinului

%d blogeri au apreciat asta: