Arhiva revistei literare Faleze de piatră

Carol Ricklin – Siegel

Posted in Arte by Hopernicus on 03/12/2011

 

  IUDAISM  SI  SPIRITUALITATE

Am fost tentat sa intitulez aceasta prezentare a unei artiste care isi combina talentul  si dragostea pentru pictura cu temele biblice  „Iudaism si spiritualitate” sau „Mostenire si identitate iudaica” – in intentia de a surprinde cit mai bine esenta creatiilor ei. Pentru ca arta iudaica,  careia ea i se dedica cu pasiune, isi extrage acel univers aparte din strabunele radacini biblice care au hranit cu darnicie cultura universala. Implicatiile si legaturile artei iudaice cu aceste valori cultural- artistice sint parte dintr-o  bogata si perena mostenire.

Carol Ricklin-Siegel se consacra acestui orizont tematic in permanenta cautare a cheilor identitatii ei. Am cunoscut-o la recomandarea scriitoarei Getta Berghoff cu care se inrudeste. Radacinile romanesti ale pictoritei se impletesc cu cele americane, continuindu-se in Tara Sfanta, aproape de izvoarele cautate. Carol a ajuns inIsrael  cu o carte de vizita impresionanta, dupa ce s-a facut stiuta in Statele Unite ca pictor pe matase, specialista in design graphic, ilustrator de carti.

 

 

 

Ilustrarea Bibliei nu este o misiune simpla , mai cu seama dupa ce mari maestri ai artei universale si-au cautat adesea subiectele in textele vechiului testament. Carol Ricklin- Siegel opteaza pentru o linie lirica, sentimentala in care primeaza atasamentul si identificarea. Ea se implica subiectiv in relatia temelor antice cu viata reala, confera lucrarilor ei interesante conotatii actuale. Geneza si turnulBabel, arca lui Noe si scara lui Iacov, visul faraonului si talmacirea lui Iosef  devin istorii familiare . In paralel, Copacul vietii sau istoria Exodului, vietile patriarhilor si matriarhelor, dincolo de intelepciune si generozitate, aduc orizontul tematic foarte aproape de hotarele contemporaneitatii.

 

 

 

Privitorul creatiilor artistei va descoperi legaturi intuitive si se va identifica implicit cu personajele. O discreta functionalitate traditionala si o forma de expresie tipica (bazata pe personalitatea artistei), fac vizibile relatia cu lumea inconjuratoare. Atitudinea personala si independenta spirituala confera picturilor ei elementul originalitatii. Atmosfera evocativa ne introduce in subiect, fondul completeaza atmosfera, miscarea da senzatia si relatia cu infinitul. Interpretarea literala a Bibliei este excelent tradusa in cea figurativa prin limbajul universal al insemnelor si valorilor artei plastice. Inca o dovada ca Arta buna se implica in toate aspectele existentei.

autor Dorel Schor

Anunțuri
Tagged with:

Un răspuns

Subscribe to comments with RSS.

  1. Hopernicus said, on 17/12/2011 at 5:20


Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: