Arhiva revistei literare Faleze de piatră

Văpăi epigramistice de iarnă

Posted in Articole by Hopernicus on 19/11/2011

De câte ori m-au acroşat irezistibilii domni , Filipicul şi Elegiacul, mă rugam să iasă din uz, să fie cenzurată epigrama, numai să nu fac eu  cronica umoriştilor legitimaţi şi parafaţi oficial. Domnii aveau un aer subversiv şi sumbru, erau purtătorii de catrene rimate pe tema iernii, semnate de confraţii responsabili cu râsul în Baia Mare. Făcură ce făcură şi mi-au dat în custodie capodoperele de umor amărât. Îi luăm pe rând, cu alicele lor versificate şi pomădate stylistic. Ioan Fîrte Adi , marele comparatist sociologic, a descoperit că aleşii moţăie în parlament: Pot s-afirm făr* de emfază/ Că la noi, cu mult talent/ Nu doar urşii hibernează/ Ci şi cei din parlament. Epocală descoperire!

Filipicul Romică e subtil , eludează Hibernarea plăcută a  lui Adi şi dezbate o temă socială de mare fierbinţeală electorală, Ger în Casa de Cultură. La spectacol de umor/ Cât pe-aci era să mor/ De-atâta literatură/ Şi de frigul din …cultură. Victimizează seraphic Romică, trecând sub tăcere marele secret al culturii maramureşene, metafora stropită cu palincă.

Din Tazlăul mitologic, se aude clinchetul de zurgălăi de la pintenii duduii Viorica Găinariu. Cu profunzimea şi geniul feminin  characteristic , grăieşte versificat această porumbiţă mefistofelică: La sfârşitul anului/ Este vremea Moşului/ Unii îl aşteaptă în silă/ Că-i un fel de Moş Gerilă. Superbă această tranşare politică a moşilor, poeta cu nume de floare are o viziune lucidă şi cumva aguridă asupra dărniciei congelate din bătrâni.

Distinsul Domn Vasile Mureşan practică o severă satiră socială, asociind reumatismul cronic cu patologia guvernamentală: Simţi că-n iarna asta rece/ Frig prin oase îţi tot trece/ Cu-ajutorul de căldură/ Dârdâie dinţii din gură. Spirit critic şi mare progresist, Mureşan oferă Ajutor călduros tropăitului social democrat al protestelor de stradă.

 

Winter haystacks, artist David Croitor

Marele şi inevitabilul Guru al prozodiei captive în poezia cu forme şi idei fixe, ne propune o şaradă cu un tâlc abscons, misterios: Iarna nu-i ca vara, citând cu smerenie civică din vorbele cârmaciului de la Cotroceniul aflat în deranj oranj: Zis-a ca un şiretlic/T. Băsescu bun de gură/ În sfârşit să-l contrazic/ Apelat- am la natură. Mă înebunesc după sintaxa aeriană, după inversiunea topică arhaizantă, şi după abisul tenebrous din spatele  abrevierii T. (Numel de Ioan Şiman e păstrat în arhivele secrete ale Spinului)

Vasile Tiucaş e străbătut de fiorii emoţiei hibernale, şi gângureşte Vine Moş Crăciun: Pe aşa cumplite geruri/ Prin nămeţii adunaţi/ Moş Crăciun aduce daruri / Numai la copii bogaţi. Urlă din toţi bojocii, dincolo de gânguritul primordial, vocea luptei de clasă. Numai că primarul Cătălin Cherecheş cel cu inimă bărbată, va veghea ca urbea să nu se troienească, copiii străzii vor fi duşi la adăpost, creştinii bisericoşi şi miloşi vor milui săracii, iar epigrama militantă se va goli de conţinut, că formula estetică e seacă şi blegită de demult.

Alt răsculat al sorţii, Mircea Micle cel oropsit şi viteaz, clamează sibilinic în Iarna ÎnfometatuluiNu mai am de ce mă teme/ Iarna este un câştig/ Dacă vine mai devreme/ Moare foamea mea de frig. Ce revoltă dreaptă şi deşteaptă, demnă de vechea şcoală de partid a proletarului cu stilou şi cască.

Nistor Bud îşi scaldă reveriile De revelion în paharul cu vin şi se încarcă de ciudă până la sughiţ : Unii îl petrec la mare/ Alţii peste trei hotare/ Numai eu ca pensionar/ Trag cu ochiul la pahar. Mare impostură cu acest poem veninos şi oţeţit. Domnu Bud, cu state vechi de plată la Caspev, se lamentează şmechereşte de singurătate ca să-l audă diva din vecini şi să-l cheme la pomana porcului când bărbatul ei e beat şi prăbuşit în adormire .

Alt glumeţ abil. Toma Rocneanu chipurile se dă la primar cu ironie creatoare. El descrie cu talent cum arată o fictivăBucurie de primarIată iarna ca un dur/ Ce-l încântă pe primar/ Tot ce nu e de văzut/ Sub zăpadă e căzut. Comparaţia dulcinenei de iarnă cu bărbatul dur se pretează la o interpretare psihanalitică . Toma Rocneanu are , se pare predilecţie pentru transexualitate, îi prieşte iarna în travesty. Apoi el plonjează cu freza spre  orhideea sălbatică şi absconsă de sub volanele înzăpezite ale străzii, rămâne de văzut dacă invizibilul metafizic se relevă în viaţa de noapte sau de zi. Nu înţeleg ce profit cu bucurie ar avea primarul cu nume de seducător luciferic din plonjonul erotic al lui Rocneanu.

Regalul poemelor întroienite poartă o cunună a graţiei ţepoase În seara de Crăciun. Epopeea antimioritică a Aureliei Velea, căci de ea e vorba, are două părţi. Prima parte, o parte cugetătoare şi contemplativă: Pe la uşi ni se perindă/ Dă necazul până-n grindă…Punctele de suspensie sugerează o pauză de gândire. Apoi urmează şi trama narativă: Urătorii fortuit/ Ne colindă… gratuit. Se deduce că trecerea bruscă de la singular la plural, trozneala lexicală fortuit/ gratuit, îmbălsămează stilistic gospodăria omului necăjit care îşi agaţă deznădejdea existenţială în grindă.

Şi acum, bomboana pe colivă. Doctorul poet frisonează şi el în stih epigramistic. Mihai  Ganea suspină şi jeleşte dupăO doamnă la CaspevVara o plimbă veselia../ Pe la cor şi e fudulă/ Iarna, ţâfna şi prostia/ Le ascunde sub căciulă. Hotârât lucru, omul o caută cu lumânarea şi-mi aprinde şi mie paie-n cap. Şi-a pus în gând să poarte sub pălărie, eticheta de misogin. O fi vreun amor din prima tinereţe, şi, în cel mai sadic stil ultramaramureşean, se răzbună acum pe domnişoara care i-o fi refuzat asalturile amoroase. 

E miezul nopţii, eu mă opintesc cu făcăturile epigramistice, mi s-a dat şi metrajul cronicii pentru capodoperele de la Spinul, eu mă strofoc pentru ei şi ei se gândesc cum să profite de mine ca să-i tămâiez şi să-i nemuresc. Filipicul şi Şoimanul elegiac , vigilenţi, îmi vor da un telefon abstract şi innocent, de bineţe. Am citit până la desfiinţarea sinelui meu epigrame de iarnă, ce e mai rău e că mai sunt şi alte anotimpuri şi dulăii ăştia vânjoşi şi antrenaţi nu se vor opri din scris, vor recidiva. Şi vor şi publica, iar la divinele lansări de carte vor veni oficialii municipali şi judeţeni ca să facă poza electorală de oameni iubitori de cultură. Om mă fac dacă mă apuc şi eu de epigrame, să mă bucur şi eu de fudulie auctorială şi să mă dea, la oră de vârf, la ştiri, pe sticlă:

Iarna cu asfalt

             Dezgheţatul Cătălin, în plin avânt electoral

             Se opinteşte metafizic cu infrastructura.

             Îngroapă-n găuri negre devizul şi factura

             Cu smoală rece ctitoreşte-un paradis fiscal.

Notă: Epigrama mea este cea mai bună, mai frumosă şi incitantă.

 

autor Virginia Paraschiv 

Anunțuri

Comentarii închise la Văpăi epigramistice de iarnă

%d blogeri au apreciat asta: