Arhiva revistei literare Faleze de piatră

Cuvinte răzleţite adunate în CUVÂNT

Posted in Articole, Cărţi noi by Hopernicus on 17/11/2011

VALEA PAMÂNTULUI, ION BOGDAN, CRONICA

                      

Valea Pamântului, volumul de poeme semnat de Ion Bogdan(Editura DaciaXXI,2010), a avut traseul firesc al unei cărţi aparţinând unui poet consacrat şi apreciat de critica literară pentru eleganţa discursului poetic. Este deja ştiut că Ion Bogdan , în strădania de a sacraliza natura, poate fi considerat un discipol al lui Lucian Blaga, Alexandru Piru a identificat şi a definit poezia lui Ion Bogdan în această paradigmă. Filon blagian şi imersiune în meandrele mitologiei milenare maramureşene. Ion Bogdan, purtător de aură semeţ livrescă dar şi arhaizantă, poate fi un  fericit creator răsplătit cu verdicte critice măgulitoare. Şi totuşi suita de incantaţii din Valea Pământului poate fi citită şi auzită lăuntric şi altfel. Am în vedere, ca premiză şi temei de abordare “altfel”, poemul Citadină, unde poetul defineşte geografia urbanităţii noastre cea de toate zilele:  totul şi toate încep de aici de la străzile/ limpezi şi largi ce ne leagă de infinit de la/ constelaţiile marilor blocuri multicolore statornice/obişnuite cu neliniştea somnului nostru (p.72).Comunitatea percepută vizual este reductibilă categorial la o singură dimensiune:vecinii: vecinii mei/ din blocul ce îl văd/ pe fereastra de la balcon/ şi-au făcut o mansardă/ prin ea să se ascundă/ să locuiască/ să se piardă/ au lăsat-o nevăruită pe dinafară/ au lăsat-o într-o doară(p.64). Semenii din proximitatea domestică, anonimii frisonând cu  tentative de mister părelnice, ratate, unde altundeva decât în valea gasteropodelor.Prin interogaţia retorică din finalul de poem cu trimitere explicită Ion Barbu, poemul trădează afinitatea lui Ion Bogdan cu poetica de sorginte expresionistă. Înţelegem astfel spiritul voit eclectic al structurii poetice, unde incantaţia convieţuieşte cu elemente prozaice, mitul primordial se împleteşte cu irosirile cotidiene, iar metafora luxuriantă este spartă de enunţuri lapidare, expresii ale unor trăiri de-o clipă în prezentul obturant pentru imaginarul metafizic. Ritualul pâinii sacre se acomodează cu bol de  plastic drastic soft(praf de copt, p.114). Melanjul anticalofil, este ţesut poetic cu migală şi îndemânare de condei poetic îndelung exersat şi instaurează o formula unei disperări existenţiale ale unui poet care se caută pe sine în noianul de cuvinte epuizate şi care nu se pot aduna în unitatea incantatoare , sacră, de CUVÂNT. Blazarea ia locul uimirii extatice: nu pleca înspre nord înspre/ marea Baltică/ e doar o băltoacă(praf de copt,p.114). Mirajul nordului eşuează aşadar în mediocritate şi deriziune. Interesantă este această geografie imaginară a spiritului lui Ion Bogdan , autentic maramureşean, o voce extrem de expresivă a nordului românesc. Poetul parcă ar vrea să se smulgă de sub tirania nordului tutelar, altminteri spaţiul predilect pentru expresionismul european, prin care arta a izbucnit ca strigăt al conştiinţei sufocate de invazia reglementărilor inflexibile în viaţa socială şi în expresia artistică. Fizionomia expresionistă a discursului poetic din Valea Pământului se înscrie într-o tendinţă literară inedită. Logosul poetic, ca zămislire, o recreare a lumii, , prin distorsionarea voluntară a formelor, ba chiar prin alterarea intenţionată auctorial a armoniei metaforizante, îşi are expresii surprinzătoare în poezia română contemporană. Ion Bogdan are accente expresioniste inserate în tonalitatea pură elegiacă. Poeta Marcela Blaga, descinsă din tărâmul magic vrâncean, înalţă emoţia trăirii până la paroxism apocaliptic. Poeta se avântă în exil monoton  cromatic, Exil portocaliu( Editura Transilvania, 2009). Apocalipsa are o singură dimensiune, dimensiunea arderii pe rug a sufletului său. Ion Bogdan substituie dimensiunea apocaliptică nimicitoare şi violentă  cu aceea a eşecului sordid, ca izvor al dezechilibrului universal: posibilă destructurare în evoluţia/ viei  materii/ renunţare totală la tot ce ar putea/ să-ţi scadă fiinţa totul făcut pe/ jumătate sau chiar mai puţin( vămile văzduhului, p.27). Iar păcatul primordial al lumii şi vieţii contemporane , ar fi lipsa de Unicitate, înserierea noastră non-existenţială şi amorfă.

Cândva, în alt spaţiu de referinţă culturală , un exponent de geniu al nordului european, Goethe a părăsit vremelnic Germania fără chip şi s-a revigorat psihologic şi creativ, în Italia, în strălucirea mirifică a sudului cultural. Ne aflăm însă într-un mileniu al disoluţiei globale şi iluzia splendorii sudice nu mai este funcţională. Suntem noi înşine atinşi de morbul măreţiei imposibile, imaginarul nostru este frânt şi limitat. Minunile lumii străvechi sunt ele însele în plină criză de reprezentare. Ion Bogdan glosează ironic şi razant: Italia are talie mică/ nu este decât o cizmă privită cu pizmă( Pontus Euxinus, p.82). Nici sudul românesc nu este de bun augur pentru apoftegtematicul poet: ce-ar fi să zicem / că Euxinus Pont/ a murit/ cu neruşinare […] Pontul Euxin/ de unde oameni nu vin/ numai lut/ numai verin…(Pontul Euxin, p.85) Şi atunci unde sălăşuieşte Pantheonul lui Ion Bogdan? În Maramureş, afirmă poetul fără echivoc, fără urmă de sfială şi de îndoială. Maramureş, tărâm statornic, izbăvitor şi dătător de har celest. Maramureş, locul geometric al omeniei şi al metafizicii nedisimulate: Maramureş/ pentru că noi mai ştim să fim/ pentru că noi/ prin vremuri grele şi ger/ suntem aproape de cel cer/ ce-i necuprins şi nu ne doare/ decât străluminarea(Pontus Euxinus, p. 85). Din această perspectivă de intepretare a textului lui Ion Bogdan, zeii tutelari , Eminescu, Grigore Vieru, Nichita Stănescu, Ion Barbu, îşi află în Maramureş templul de elecţiune. Ion Bogdan  îşi venerează poeţii din Pantheonul imaginar, pentru miracolul adunării cuvintelor răzleţite ale limbii române în CUVÂNT. E de înţeles aşadar de ce poetul nu se iroseşte în nefertile călătorii imaginare prin univers, devreme ce îşi poate aduce poezia, acasă, în Maramureş, în altar. Exerciţiul de adoraţie în faţa valorilor literaturii naţionale îi dă vigoarea şi motivaţia interogaţiei existenţiale obsesiv rostite: cine sunt/ cine am fost( portret, p.14), eu cine sunt(Valea Pământului, p.43), cine voi fi cine voi fi încet încet/ când vor veni zorii de zi încet încet( lacul, p.88). Un poet aflat într-o severă scrutare de sine, de căutare a identităţii creative izbăvitoare.

Valea Pământului, tărâmul  imaginat de Ion Bogdan, este un loc al providenţei divine, un spaţiu magic binefăcător.

În Cartea lui Enoh, Valea Pământului este valea de foc şi de tortură pentru păcătoşi.  Stihiile de ape vor cotropi şi vor îneca pământul.  Locuitorii din partea de jos a cerurilor vor fi nimiciţi. Valea însemnă adâncime, hău, e distantă în raport cu bolta cerului divin. Oamenii din Vale îşi petrec o viaţă stătută, vegetativă, sunt înstrăinaţi de zborul gândului spre înălţimi celeste. Îşi petrec şi ziua pe ne-lumină, cu privirea coborâtă în jos, numai în jos. Timpul este mort în vale. Nimic nu este de aşteptat decât Marea Viitură care să şteargă până şi umbra nevredniciei şi nimicniciei omeneşti. Valea Pământului din Cartea lui Enoh este tărâmul statornicit pentru urgia lui Dumnezeu( cap. 54).

Ion Bogdan aşează Valea Pământului în coordonatele mitologiei maramureşene. El oficiază un ritual străvechi de exorcizare prin CUVÂNT. Nimic din graiul său poetic nu săgetează otrăvit în vis deşart, demoniac. Întoarcerea în timp este tămăduitoare pentru artistul şovăind în prezentul steril şi urât. Întoarcerea perpetuă în timp şi acasă, mereu acasă, în Maramureş. Lumea dincolo de munţi e cum e, o lume globalizată şi confuză, sau o lume lâncedă şi ticăloasă. Cine sunt ei, cei dincolo de Valea Pământului, nu prea are importanţă, câtă vreme Maramureşul este, în cutumele lui, de neclintit. Ion Bogdan săvârşeşte o conversie a simbolului malefic, Valea, în hotarele unui miraj paradisiac. Un miraj aproape indefinibil, de necuprins , şi vulnerabil. În pragul imaginarului utopic, lumea reală tropăie şi îşi clamează barbaria. Şi ameninţă să contamineze Valea, Valea Pământului, a lui Ion Bogdan.

 

autor Virginia Paraschiv 

Anunțuri
Tagged with:

Comentarii închise la Cuvinte răzleţite adunate în CUVÂNT

%d blogeri au apreciat asta: