Arhiva revistei literare Faleze de piatră

Petre Brânzei

Posted in Articole by Hopernicus on 08/11/2011

E spre sfârşitul anilor ’70, iar noi stăm în cabinetul lui de la spital şi pălăvrăgim. Sărim de la una la alta după cum ne duce conversaţia, dar doctorul nu e în apele lui. E mereu cu gândul aiurea. Mă tot gândesc la un lucru – spune brusc – nu-mi dă pace de fel. Am răbdare şi în cele din urmă îmi spune.

 

artist Nynna Vizireanu

 

“Acum vreo şase luni au fost repatriaţi ultimii prizonieri de război din Siberia. Cînd li s-a spus că vor pleca acasă nu au crezut. Şi-au spus că este o diversiune, ca să fie duşi undeva şi împuşcaţi, aşa că s-au organizat militar şi au hotărât să nu se despartă sub nici o formă. În felul acesta execuţia lor nu putea trece neobservată. Opinia internaţională ar fi aflat şi măcar atâta să rămână în urma lor: un semn despre cruzimea fără rost. Cu chiu, cu vai au fost urcaţi în vagoane şi cu toate eforturile depuse de autorităţile civile şi militare, cu toate semnele de bunăvoinţă, prizonierii nu au putut fi clintiţi din hotărârea lor. Când au ajuns în gară la Ungheni, şi li s-a spus că sunt liberi, au refuzat să coboare din vagoane. M-au chemat cei de la armată, am stat de vorbă cu comandantul lor dar n-am obţinut nimic. Vor rămâne în vagoane. Li s-a spus că se află pe teritoriul Romaniei, sunt acasă, acolo unde au visat să ajungă de ani lungi, că noi vorbim româneşte, că dorim să-i ajutăm să ajungă la ai lor. Au rămas neclintiţi. Şi atunci am hotărât să-i punem în nişte camioane, să-i ducem undeva în câmp şi să-i lăsăm acolo. Pur şi simplu să-i părăsim. Am ales un poligon de la poalele unui deal împădurit. Voiam să fac observaţii şi aveam un foişor la câţiva kilometri, în coama dealului. Un timp nu s-a întâmplat nimic, câteva ore pur şi simplu au stat în camioane. Apoi au început să coboare timid, să cerceteze locul. În jur nu era ţipenie de om. Câmpul şi pădurea de la vreun kilometru şi jumătate. Când au înţeles că într-adevăr sunt liberi, manifestările de bucurie au fost copleşitoare: s-au îmbrăţişat, au chiuit, au sărutat pământul, îl ridicau în pumni spre cer, îl prefirau printre degete. Au încins hore şi au dansat îndrăcit multă vreme. După care au început întrebările: ei ce fac? Unde sunt? Cum vor ajunge acasă? În jur ţipenie! I-am lăsat suficient până să devină îngrijoraţi, apoi am dat fuga să-i organizăm, să-i îndreptăm spre casă. Izbutisem să-i convingem! Când ne-au văzut, cei mai mulţi au izbucnit în plâns, aproape am fost sufocaţi de îmbrăţişări. Au fost duşi în cazarma pregătită, hrăniţi şi îndreptaţi spre case.” Tragedia lor abia acasă a început – mi-a mai spus doctorul:  Cei mai mulţi n-au fost recunoscuţi de nimeni. Veniseră într-o lume care nu mai era a lor.

 

autor  Ion Manzatu 

Anunțuri

Comentarii închise la Petre Brânzei

%d blogeri au apreciat asta: