Arhiva revistei literare Faleze de piatră

Fantasme 4. Moș Crăciun

Posted in Povestire, Proză by Hopernicus on 03/11/2011

Copilul şi câinele se plimbaseră toată ziua prin oraş, bucurându-se de viaţă şi sărbătorind prin strigăte vesele proaspăta lor prietenie.

Se înserase, aşa că se-ntorseseră „acasă”, adică în primitorul parc Cişmigiu.

Venind dinspre splaiul Dâmboviţei, cei doi intraseră în parc prin Schitu Măgureanu, intrare care, de altfel, era şi mai apropiată de „dormitorul de vară” al băiatului.

Tocmai îi povestea lui Şchiortu’ cum îşi stabilise domiciliul în acest parc, când în faţa lor pe alee îşi făcu apariţia o arătare cel puţin la fel de caraghioasă ca proaspătul nostru cuplu.

„- Ia te uită,Şchiortule, paiaţa asta ne face concurenţă! Nu cumva vrea să ne ia şi dormitorul? Ia să vedem noi ce intenţii are.”

Era într-adevăr o apariţie tare curioasă acest om al străzii, un moşneag un pic mai înalt decât un copil, îmbrăcat cu o mantie până la pământ, umflată de mulţimea zdrenţelor ce le purta pe dedesubt, ce fusese neagră cândva dar acum devenise gri, presărată cu zeci de pete lucioase.

Când păşea apăreau de sub mantie doi bocanci desperecheaţi, unul maro, celălalt negru, dezlipiţi la tălpi şi legaţi cu bucăţi de sârmă în loc de şireturi.

Pe cap purta o pălărie ca un fund de ceaun, iar de sub acest clop de oşan ieşea o claie de păr albit, dar amestecat cu toate culorile mizeriei, păr ce se amesteca pe piept cu o barbă la fel de mare şi de interesantă.

Mai interesant era, însă, calabalâcul acestui om, format din câteva sacoşe burduşite, o găleată de plastic, o raniţă în spate şi o imensă umbrelă de soare, folosită la plajă, aşezată deasupra.

Cu ochii rotunzi şi mici, abia zărindu-se de sub sprâncenele stufoase, cu nasul borcănat aşezat deasupra mustăţii, la fel de stufoasă, şi cu tot acel calabalâc, dacă ar fi fost şi iarnă, ai fi putut jura că e însuşi Moş Crăciun, care a venit să împartă daruri copiilor.

Dar, nefiind iarnă, nici hainele bătrânului roşii şi nici oamenii nemaiavând atâta imaginaţie, moşneagul a rămas ceea ce era de fapt, un alt nenorocit fără casă şi fără noroc.

Copilul nostru nu se bucură prea  mult de această imagine pentru că bătrânul o apucă pe o alee lăturalnică şi se făcu nevăzut. Degeaba se repezi după el, degeaba îl căută chiar şi printre tufişuri. Omul parcă fusese înghiţit de întunecatul, de-acum, parc.

Câinelui îi fu prezentat oarecum lapidar noul lui culcuş şi, obosiţi amândoi de lungile plimbări de peste zi, se culcară spate în spate, fiecare cu gândurile lui, dacă şi animalele or fi în stare să gândească la ce li s-a întâmplat sau la ce ar vrea să li se întâmple.

 

 

autor Viorel Ploesteanu

Anunțuri
Tagged with:

Comentarii închise la Fantasme 4. Moș Crăciun

%d blogeri au apreciat asta: