Arhiva revistei literare Faleze de piatră

Yann Martel – Viaţa lui Pi

Posted in Club de lectură by Hopernicus on 13/08/2011

Şi-acu’ să vedem câţi au primit, au citit sau măcar au auzit despre Viaţa lui Pi, romanul canadianului Yann Martel, trimis către noi (romanul, nu autorul) pe aripile avionului în cadrul evenimentului World Book Night, al cărui voluntar a fost, printre alte mii de persoane altruiste, şi dragul nostru Emanuel.

Eu recunosc de la bun început că am trişat şi am (re)citit cartea în traducerea pe care o aveam dinainte, constatând, cu această ocazie, ce slabă memorie am. Uitasem aproape tot, iar finalul a venit ca o mare surpriză! Dar pentru asta nu e vinovat Pi. Vinovată sunt eu, că nu mi-am exersat cât ar fi trebuit ţinerea de minte.

Pe măsură ce întorceam paginile, subliniam rânduri peste rânduri, peste alte rânduri, plănuind ce voi spune să vă atrag s-o citiţi. Drept urmare, cartea e brăzdată de rânduleţe, în două culori, dacă le pun la socoteală şi pe cele de la prima citire, în schimb mintea mea e un câmp alb. N-am nici cea mai mică idee de unde să încep, unde să termin şi, partea cu adevărat tristă, nici cam ce-ar trebui să cuprind în mijloc.

Aşa că voi lua pe rând cele trei părţi care compun romanul.

Partea I

Aici autorul ne introduce în lumea pe care personajul principal o va pierde cât de curând. Dacă ajungeţi în faza aceasta, sfatul meu este să vă bucuraţi cât mai mult şi să profitaţi de ocazie, pentru că e cea mai senină şi mai destinsă parte a cărţii.

Piscine Molitor Patel, mai pe scurt, Pi, este un băiat indian a cărui familie se compune din: mamă, tată, un frate mai mare, toate animalele din grădina zoologică pe care o au în grijă, un brutar, un profesor, un prieten al tatălui, apoi un învăţat brahman, un preot şi un imam, ultimii trei străduindu-se în zadar să-l lămurească de ce pe Dumnezeu nu-l poţi afla decât într-o singură, indivizibilă religie.

Toate episoadele din această etapă a naraţiunii stau sub semnul cunoaşterii. Pi învaţă să înoate. Pi îşi creează o identitate, găsind „refugiul în acea literă grecească care arată ca o baracă acoperită cu un acoperiş de tablă ondulată, în acel număr evaziv, iraţional, cu care oamenii încearcă să înţeleagă universul”. Pi descoperă multiple raporturi între lumea animalelor şi a oamenilor. Pi îi găseşte pe Iisus, pe Mohamed şi pe Krishna, în fiecare dintre aceştia recunoscând întruparea lui Dumnezeu. „În ritmul ăsta, dacă mergi la templu joia, la moschee vinerea, la sinagogă sâmbăta şi la biserică duminica, trebuie să te mai converteşti doar la încă trei religii ca să fii în vacanţă toată viaţa”, îi spune fratele Ravi.

Apoi speranţa la o viaţă mai bună îi mână familia spre Canada, la bordul cargoului japonez Tsimtsum.

Partea a II-a

Aventura începe când cargoul dispare „într-o gaură de pioneză de pe harta” lui Pi. Scufundarea vaporului îl transformă pe adolescentul nostru într-un Robinson fără voie, izolat pe o barcă de salvare împreună cu un urangutan, o zebră, o hienă şi un tigru bengalez, Richard Parker. După câteva zile nu mai rămân decât doi: omul şi tigrul.

Moartea zebrei e descrisă cu duritate şi cu un realism crud – o secvenţă greu de digerat dacă nu înţelegi că, în această lume a animalelor, nu există bine şi rău, moral şi imoral, ci numai o lege bine împământenită a selecţiei naturale şi a instinctului de supravieţuire.

Iar Pi supravieţuieşte nu mai puţin de 227 de zile, dresându-l nu doar pe Richard Parker, ci şi pe sine însuşi, pentru a rezista spaimelor, deznădejdii, convingerilor pe care este nevoit să le încalce când realizează că a ajuns „la un nivel inimaginabil de sălbăticie”, în care „se poate obişnui cu orice, chiar şi cu omorul”. Este tot o lecţie de cunoaştere, transpusă în alt mediu şi în alte condiţii.

Nu voi insista pe amănuntele care dau sare şi piper romanelor de această factură, amănunte din care nu lipsesc notele de umor. Mă opresc, totuşi, asupra unui  scurt fragment din lista pe care o face Pi, inventariind lucrurile de care dispune:

„ (…) 1 caiet cu 98 pagini liniate

1 băiat cu un set complet de haine, cu excepţia unui pantof pierdut

1 hienă pătată

1 tigru bengalez

1 colac

1 ocean

1 Dumnezeu”

Lupta lui Pi nu se rezumă la a prinde ziua de mâine. Vânează dorade, ţestoase, pui de rechin, se adaptează la furtuni şi caniculă, se concentrează asupra vieţii fără să mai aştepte salvarea. Dar niciodată nu îl uită pe Dumnezeu. Şi nu pentru că ajutorul vine de sus, ci pentru că această credinţă a lui, disputată de trei religii, e singurul loc unde-şi mai păstrează umanitatea. Pe întinderea nesfârşită a apei, Pi convieţuieşte cu Dumnezeu şi cu Richard Parker. Faptul că trăieşte să-şi povestească incredibila aventură li se datorează amândurora, în egală măsură.

Partea a III-a

După şapte luni pe ocean, Pi eşuează pe coasta Mexicului. Oficialii japonezi încearcă să dezlege, prin unicul supravieţuitor, misterul dispariţiei vasului Tsimtsum, însă refuză să creadă povestea spusă de Pi. Atunci acesta propune alternativa. O nouă poveste, „fără animale”, mult mai scurtă şi mai uşor de crezut, dar infinit mai greu de suportat până şi de cei care o ascultă.

Cititorul poate arunca întrebarea dacă nu cumva aceasta este adevărata viaţă a eroului Pi Patel, însă, din respect pentru personaj, rămânem la adăpostul ficţiunii. Alegoria e preferabilă. Pi are acum o nouă familie, doi copii, o soţie frumoasă. O casă în Toronto transformată în templu pentru toţi zeii. „Principiul fondator al existenţei este ceea ce numim dragoste” şi la acest adevăr simplu se rezumă mesajul transmis de vocea narativă la persoana I.

*

Sigur că romanul lui Martel, mai ales în lumina finalului, intrigă la o căutare mai în adâncime a sensurilor. De asemenea, tehnica folosită de autor, artificiile literare, convenţia de veridicitate prin poziţionarea lui însuşi în schema naraţiunii ar fi teme interesante pentru o discuţie pe marginea cărţii.

Eu mă opresc, însă, la ceea ce mi-a plăcut mie: „Această poveste are un final fericit”. Nu ştiu cât de mult mai poţi recupera din tine însuţi după o asemenea experienţă (înţeleasă ca exponent al oricărei nenorociri ţi s-ar putea întâmpla). Câtă vreme există, totuşi, o cale de ieşire din întuneric, o minimă speranţă de a reveni la o viaţă normală, aceasta trebuie folosită.

Aşa ne învaţă Pi.

 

autor Alina Dora Toma

http://cititordeproza.ning.com/profile/AlinaDoraToma

Anunțuri
Tagged with:

Comentarii închise la Yann Martel – Viaţa lui Pi

%d blogeri au apreciat asta: