Arhiva revistei literare Faleze de piatră

Uscatul gol al oaselor

Posted in Poezie by Hopernicus on 12/08/2011



S-ar putea spune că-mi trăiesc absurdul
în fiecare zi,
singura realitate de altfel
în stare să-mi spele zidurile de singurătate,
şi mă-nduioşează gândul că oraşele pustii
cam din acelaşi motiv
gustă din moarte pînă la capăt.
N-are rost să-mi imaginez istoria rătăcirilor,
oricum o smulg din mine în chip de mătănii
şi cu infinită răbdare.
Undeva un cîine latră acoperit de uitare,
corbii croncăne în somn,
numai spicele rămîn în urmă
până trece iarna neştiutoare, albe-n creştet şi zburlite,
ţinând loc de mângâiere în stilul lui Guardi
deşi mi-ar fi plăcut să fii tu acela!
Şi nimic nu-mi potoleşte dorul de tine
oricâte argumente pioase aş îngrămădi
în esenţa din urmă a lucrurilor,
m-am convins de asta cu ochii mari deschişi
puţin oblic si verzi.
Iar pentru a vedea bronzul sarde răspândit în volute
nu e nevoie să dorm şi să visez,
poate c-ar trebui să mă-ndoiesc
doar de realitatea acestor fapte, ori de exactitatea lor
în acest moment, ca de nişte oase
care mă strâng pe dinăuntru.

Şi toate pentru că travellingul,
la fel ca şi logica din timpul treziei,
marmorează sticla cu trucuri de prestidigitator.

 

autor Luminiţa Cristina Petcu

http://cititordeproza.ning.com/profile/LuminitaCristinaPetcu

Anunțuri

Un răspuns

Subscribe to comments with RSS.

  1. boris marian said, on 26/10/2011 at 4:15

    poexi cu unele valențe apreciabile, dar titlul este rebarbativ, adică nepotrivit ca sens „Uscatul gol”, în final marmorizând sticla, păcat, autoarea putea evite mai multe asemenea capcane, succes


Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: