Arhiva revistei literare Faleze de piatră

Lapendu [Magia o pierdem de mici] / Azar’leural [Adună-mă tu!]

Posted in Poezie by Hopernicus on 12/08/2011


 

Lapendu
[Magia o pierdem de mici…]

Vrăjitorii Timpului n-au robe, bărbi ancestrale,
Pălării ciudate şi nici mers agale.
Aceşti săraci bufoni ţin în biata lor mână
Ceasul cu limbi deformate mici şi stricate…

Vrăjitorii Timpului au un dinte lipsă, de lapte,
Genunchii juliţi şi pe feţe zâmbete largi, nelimitate.
Ei, copiii, ţin în palma lor clepsidra şi timpul,
Printre degetele lor mici ni se scurge nisipul.

Noi, eu şi cei asemenea mie, am fost nu de mult Vrăjitori.
Ne jucam cu timpul pân’ la primii zori…
Neatenţia probabil ne-a făcut să ne injectăm în vene secunde
Ce ne-au ajuns în sânge ca ani fărâmiţaţi în clipe mărunte…
Au început apoi să ne crească bărbi mici, negre, sâni tari şi priviri ferme,
Viciile… viciile ne-aşteptau pesemne…

Cei înaintea noastră Vrăjitori ne-au ajuns părinţi.
Noi am fost ultimul lor pact cu Timpul, ajutaţi şi de sfinţi.
Pentru ei vremea a ajuns moştenirea lăsată în porii copiilor,
Toţi Vrăjitorii se găsesc ca pereche şi treptat devin taţii şi mamele fiicelor, fiilor…

 

Manuscris, artist Nick Sava

 

Azar’leural
[Adună-mă tu!]

„Adună-te, copile!”…
Aud un glas cum mă îndeamnă slab de undeva din spate,
Aud, dar trupu-mi ostenit şi-a lepădat voinţa prea devreme, prea departe…
Tot ce mai pot face acum e să privesc amurgul crud,
Vorbeşte cât doreşti tu, lume, eu nu te mai aud!

Simt cum atomilor din mine le-au crescut aripi să-i împrăştie vântul
Ai milă…adună-mă tu!…
Culege-mă de pe florile trecute de vreme,
Scoate-mă dintre nebuni şi-ale lor teoreme.
Adună-mă tu, străine, în vase de lut,
Adună-mă!…eu n-am mai putut…
N-am reuşit să-mi adun solzii din delta de vise,
Penele rupte de vânt i-au rămas în gheare prinse.
Trofeu a luat din mine şi el, pământul:
Mâna cea dreaptă şi gândul…
Mi-a lăsat mâna stângă să scald în cerneală peniţa,
Să-mi alerg pe foaia cea albă ca orbul fiinţa,
S-o adun într-un colţ, să-l îndoi şi să-l rup de la stânga la dreapta
…după cum vezi, n-am reuşit fapta…
M-am dispersat involuntar peste tot în zare,
Sunt vela şi-atât, a navei care pleacă pe mare,
Eşarfa la gâtul iubitei aşteptând marea iubire de la război să vină;
Sunt urletul nopţii blestemând aceeaşi lună plină
Ultima notă sunt – o scoate vioara la final de concert,
Prima floare ce-atinge piciorul artistei şi apoi parchetul inert;
Sunt scânteia cu care focul se face cenuşă,
Scrisoarea ce ajunge întodeauna în miez de noapte şi mereu pe sub uşă.

Adună-mă, străino!…din mâinile tale ridică-mă din nou,
Himeră de vrei cu trei capete: două mai bune, unul mai rău,
Numai dă-mi formă!, să mă văd în oglindă o clipă măcar…
Pictează-mă în ulei, nu în zadar!….

„Adună-te, copile!
E timpul să înveţi să te găseşti pe tine…”

 

autor Ştefan Popa

http://cititordeproza.ning.com/profile/KageSinner

Anunțuri
Tagged with: ,

Comentarii închise la Lapendu [Magia o pierdem de mici] / Azar’leural [Adună-mă tu!]

%d blogeri au apreciat asta: