Arhiva revistei literare Faleze de piatră

Hamacul / Cafenea / Stingere

Posted in Poezie by Hopernicus on 12/08/2011


 

Hamacul

din hamac
cerul se vede ciuruit
de frunzele celor doi plopi
sub care sfântul Petru a leşinat
de căldură
în pelerinaj la Mecca
îl văd pe bunul samaritean
cum trece nepăsător
cu cheia de gât
călcând apăsat cerul
sătul să care în spate răniţii
Domnului
trist îmi adun hamacul
mi-l fac plasă pentru gânduri
peşti carnivori
e prea seară pentru a pescui altceva
luna apare ca o gaură în cer
dincolo paradisul luceşte
sângeriu
liliecii decupează cerul din aripi
mii de bucăţi
cad peste oameni
doar sfântul Petru sforăie
în hamac

 

Cafenea

mă aşez pe tăcerea celor din jur
un scaun înalt
mă ridică dincolo de tavan
în podul de unde răzbate
un cântec vechi
printre cufere pline de praf
pick-up-ul din lemn
îşi infige nemilos acul
în trecut
maşină a timpului
pentru vocea lui Janis Joplin

la parter
oameni goi de sine
duc la gură ceşti de cuvinte nerostite
aud inimi bătând în perete
zidite
cărămizi lipite perfect
conturează un paravan
între sentimente

privesc ceasul
e târziu
mă afund în ceaşca de cafea
făcându-mi pat pe zaţul rece
în care o ţigancă bătrână
îmi va ghici cândva viitorul

 

Stingere

 

scânteiez ca o piatră lovită de roţile unei caleşti

pe-un drum lung de ţară

înserarea mă leagă cu ultimele fâşii de lumină

pe după copacii ieşiţi din asfalt

mumie a crepusculului

prizonier între viaţă şi moarte

 

mă vaiet aidoma unei cucuvele vidate de somn

oboseala îmi topeşte oasele în forme bizare

cocoşatul de la Notre Dame

mi se plimbă  sub piele

trage clopotele

răsturnând întunericul

pătează croiala albă a zilei

 

adorm târziul pe umerii mei

în timp ce umbre viclene

se întind peste  ziduri de cărămidă

încercând să prindă în palma lor de ceară

saxofonistul de pe acoperiş

aşezat pe scaun închină lunii

sunete grave

împletite după coada pisicilor negre

din cartier

 

autor Marcel Vişa

http://cititordeproza.ning.com/profile/VisaMarcel

Anunțuri
Tagged with:

Un răspuns

Subscribe to comments with RSS.

  1. boris marian said, on 26/10/2011 at 4:04

    metafore elegante, umor subtil


Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: