Arhiva revistei literare Faleze de piatră

femeia cu tunsoare mireille mathieu / picaj / the girl is humming a lullaby

Posted in Poezie by Hopernicus on 12/08/2011


 

femeia cu tunsoare mireille mathieu

femeia aceea a scos din buzunarul şorţului treptele de rezervă
a coborât singură, pe întuneric, în albumul de fotografii însemnate ca hoţii de cai
cu data, locul şi numele morţilor
şi ne-a făcut cu ochiul îmbujorată de sub tunsoarea mireille mathieu

ar fi trebuit să-i spui că n-a fost niciodată mai frumoasă ca astăzi
când şi-a pipăit uimită abdomenul greoi
deschis printr-o complicată procedură chirurgicală cu ani în urmă
ca să-i coşi înăuntru cei câţiva bastarzi de fericire posibilă

tu, care n-ai văzut vreodată un zâmbet mai straniu pe chipul ei
ar fi trebuit să bănuieşti că n-o poţi lăsa printre umbre
fără nicio măsură de precauţie
aşteptând s-o recuperezi întreagă şi cu acelaşi număr de riduri

femeia aceea poartă acum pălărie cu boruri largi
s-a aşezat în locul unei bunici în panorama litoralului interbelic
o vor curta ofiţeri de celuloid care n-au habar că firişoarele de sânge din trupul lor
au luat de mult drumul lipsit de glorie al pământului

improvizezi o mustăcioară de circumstanţă pentru că ai musafiri
şi-ţi joci până la capăt eroicul rol prefăcându-te că scotoceşti prin dulap
după jumătatea imperfectă a treptelor –
câteva cadre cu gesturi caraghioase şi o lună stingherită de tăcerile voastre impersonale

ea străbate plaja la braţ cu un dumnezeu jovial şi prietenos
îi cere cu discreţie la ureche reabilitarea trecutului
ştampilează oasele nefiresc de mărunte care se-nşiră în urma lor
nişte impostori pe care i-ai cam uitat de când le-ai refuzat rugămintea să-ţi semene

femeia aceea s-a ascuns printre stânci şi îi alăptează pe toţi
(până şi marea e albă şi se-adapă din sânii plini în ţipetele delfinilor sepia
încremeniţi pe o traiectorie ireală) apoi te sărută
un gust de mamă îţi adoarme pe buze şi nu mai înţelegi cine a venit înapoi

 

picaj

ştiam întotdeauna unde vor cădea avioanele
umpleam la repezeală umbrele cu ghemotoace de viaţă
pentru a câştiga câteva ore de libertate
le atârnam îmbrăţişate în dreptul ferestrei să creadă lumea că ne iubim

punctul incandescent se făcea tot mai mare şi noi
două sarcofage inerte cu ochii deschişi
aşteptam emoţionaţi să ne cuprindă flacăra şi lumina
visam o mistuire abrubtă despre care n-am fi povestit nimănui

aveam destule scorneli intimiste să justificăm cicatricele
câtă impietate s-ar fi ascuns în banala rostire a morţilor personale
răscumpărate cu greu după ani de aţintire disperată a cerului în speranţa
că le vom primi înapoi pudrate şi învelite în scutece

camuflaţi într-o preacuvioasă muţenie număram găurile din nori
urându-ne reciproc ori de câte ori bănuiam că celuilalt i se arată mai multe
ne măgulea iluzia că asistăm la cea mai tragică prăbuşire din istoria celor vii
îndesam plămânii cu aerul reciclat dintre ziduri şi îi invitam să renască

în trupurile şubrezite de exilul intermitent cu tot cu spaime şi urlete
pasărea de metal agoniza în vertij
printre bucăţi din soarele spintecat recunoşteam sporadic siluetele unor oameni
din motive bizare le spuneam mamă şi tată

îi urmăream neputincioşi pe măsură ce apropiau de pământ o singură frunte
ca un clopot de catedrală anunţând gurilor hămesite ora mesei de taină
de la care ne învăţaseră că nu-i permis să lipsim
nici măcar pentru a-i veghea exersând laolaltă cu avioanele picajul perfect

decalat după fusul orar al universului lor
pe care-l încadram nefiresc şi forţat între meridianele noastre
în tot acest timp câţiva copii fericiţi îşi abandonaseră bicicletele în iarba înaltă
şi jucau piñata cu marionetele rutinate din faţa geamului

 

the girl is humming a lullaby

trei ore deşirate pe funie şi un ştreang divizat printr-o cinică reproducere
în ştreanguri mai mici, însă perfect ajustabile
care nu se vor agăţa în urechile tale înfundate cu o limbă străină
nimic interpus multelor reprize de agonie reiterate la nesfârşit

o sută optzeci de laţuri puse pe şotii lunecă în şir indian
pe gâtul căptuşit cu înjurături mai uscate decât pielea lepădată de şarpe
what a fuckin’ wonderful world

ţi-a venit în cele din urmă rândul să dai cu tifla strămoşilor
sângele tălpilor dispare în crăpăturile provizorii ale metropolei alien
o fetiţă ciudată la braţ cu tine exersează mersul din the wizard of oz şi-ţi lipeşte
mustăţi de smog în toate stilurile învăţate din filme

vitrinele răsfrâng în atmosfera intoxicată cu nepăsare
un dali, un einstein, un hitler
un chaplin trist

halucinezi pe tema înecului într-un ocean oarecare
deocamdată unul cu semafoare, maşini, alţi bipezi care populează planeta
o transpiraţie mondială în stare solidă şi nicio picătură de apă
elementary, my dear freaky nobody

expui o teorie interesantă despre moise rătăcind prin pustiu cu sandalele sfâşiate
fetiţa a obosit, îngână un lullaby
o iei în braţe ca să nu doarmă singură şi bei cu nesaţ din somnul ei ud

copilăria îţi explodează în sânge ca o bombă întârziată
trăieşti din nou, intubat de preţiosul colet anonim care te poartă spre casă
nici nu ştii măcar cum o cheamă, deşi se dizolvă sub ochii tăi
dar îţi propui ca la noapte să o visezi fericită

 

autor Alina-Dora Toma

http://cititordeproza.ning.com/profile/AlinaDoraToma

Anunțuri
Tagged with:

2 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. boris marian said, on 24/10/2011 at 5:44

    scris original, proaspăt, cu unele imprecizii, ca de pildă intubat cu un colet, dar impresia generală este f. bună, succes

  2. boris marian said, on 26/10/2011 at 4:00

    o poezie elaborată, cu multe trmiteri la modernism, un talent apreciabil


Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: