Arhiva revistei literare Faleze de piatră

Expoziţia de grafica „Gest” la Palatul Parlamentului

Posted in Articole by Hopernicus on 12/08/2011

http://apps.cooliris.com/embed/cooliris.swf?t=1307582197

 

 

Muzeul Costumului Popular, Palatul Parlamentului, organizată de Mensual Art 25 Gallery,  Muzeul Satului, Fundaţia culturală Elena Surdu Stănescu
mai – iunie 2011

Dragii mei,
am avut plăcerea de a participa la expoziţia de grafică „Gest”, găzduită de Muzeul Costumului Popular, situat în Palatul Parlamentului. Proiectul expoziţional a fost rodul colaborării între Mensual Art 25 Gallery,  Muzeul Satului, Fundaţia culturală Elena Surdu Stănescu.

Expoziţia a putut fi vizitată în perioada 28.05.2011 – 08.06.2011. Sala de expoziţii era precedată de exponatele minunate ale Muzeului Costumului Popular. Traversând zona de întâlnire cu folclorul nostru ajungeai într-o sală cu pereţi de sticlă ce propunea o viziunea complementară: arta a secolului 21, grafică a artiştilor contemporani. Am avut bucuria să descopăr alţi nouă artişti, cu viziuni diferite, artişti ce sunt ca formaţie graficieni sau pictori.

Artiştii care au expus sunt : Constantin Apostol, Mara Diaconu, Cristian Tarba, Iuri Isar, Alexandra Siminic, Catalin Tzetze Radulescu, Octavian Popescu Pilat, Maia Martin, Andra Nenciu, Matei Crisan.*

Deşi anunţat foarte târziu, vernisajul a avut un public numeros, spre bucuria amfitrionilor şi a noastră. În deschidere au vorbit reprezentantele Muzeului Satului care au promis o continuare a acestor proiecte de grup şi găzduirea lor şi într-o sală mai mare din cadrul Muzeului Satului.


Doamna Ioana Constantinescu, reprezentanta Galeriei Mensual Art 25 şi cea care a organizat expoziţia, a reuşit să ne mulţumească şi să ne spună că suntem artiştii sufletului ei, apoi, emoţiile au copleşit-o, lacrimile de fericire împiedicând-o să continue. Deşi o vedeam pentru prima dată în această postură, mărturisesc ca emoţiile ei m-au făcut să o îndrăgesc pe loc.

Lucrările expuse m-au încântat prin diversitatea de viziune, prin calitatea prezentării, prin ţinuta artistică, prin mesaj, prin tehnicile diferite abordate, prin prospeţime şi migală.
Am privit îndelung fiecare lucrare şi bucuria sufletului era mare. Iată câţi artişti români tineri extrem de valoroşi creează alături de noi.
Arta va fi mereu aproape de noi şi între noi, indiferent de ce veţi auzi. A fi artist e o opţiune serioasă, dar pe care mulţi dintre noi şi-o asumă.

A consemnat pentru dumneavoastră, Maia Martin

Foto: Cătălin Martin şi Maia Martin

Anunțuri
Tagged with:

Comentarii închise la Expoziţia de grafica „Gest” la Palatul Parlamentului

%d blogeri au apreciat asta: