Arhiva revistei literare Faleze de piatră

cineva a ucis şi aici / când somnul stă cu pieptul lipit de pereţi / covoarele de mătase

Posted in Poezie by Hopernicus on 12/08/2011


 

cineva a ucis şi de aici

ridicolul atingerilor de mână a legănării palmelor
celor doi posibil îndrăgostiţi un tăune şi neliniştea veche
sub lumina roşiatică şi difuză a stâlpilor fluorescenţi

într-o singurătate aerisită
universul îmbrăcat cu haine ceţoase ca o metaforă teribilă
şi urâtă asemenea amprentei de bocanc
sau a privirilor fără timp muiate în lapte fiindcă cineva a ucis

mama tata şi luna şi cărţile dezordonate din raftul de sus
o frumuseţe stingheră
sau o zmeură sub frunziş
şi nişte linii lungi lungi care la urmă scrâşnesc pe o margine

când somnul stă cu pieptul lipit de pereţi

câteodată aud cuvintele mortului
care a vrut să atingă
originea pasiunii
ca pe-o fisură în tavanul seren
sau un tropot de cai
prin albul parfum al dimineţii de vară
(când iarba atinge şi ea aceleaşi prăpăstii)

cum stau ghemuit pe marginea scrumierei
contemplând aripile unui ţipăt
adesea îmi spun, desenând pe hârtie
cu degetul ceva de neînţeles, că
există o legătură între capul meu răvăşit
şi stelele nopţii
un fel de strună de vioară care se lungeşte
ireversibil şi care plesneşte
undeva pe la marginea lumii
ca un cuvânt dispărut într-un ochi de nisip

câteodată, credeţi-mă, aud cuvintele mortului
când noaptea e o draperie groasă
iar zidurile se înclină uşor din călcâie
şi-mi spun că toate aceste visuri compacte
şi imagini de oameni
nu sunt decât nişte orizonturi suave
pentru că trebuie să existe o legătură între
originea pasiunii spaimă
graţie şi sufletul meu rupt în două

 

covoarele de mătase

mereu m-am întrebat ce viteză trebuie să ai
ca să omori o pisică
sau dacă lui Dumnezeu îi plac alunele de pământ
şi westernurile

cine e mai deştept boul sau vaca
unde s-au dus păcatele mele
de ce îmi plac aşa de mult covoarele de mătase
sau perdelele însorite
dacă îngerii ştiu să citească sau au nevoie câteodată
să mai taie câte un suflet ca să înveţe
de ce m-am despărţit cu greu de unele bănci
şi nu acelea cu bani

de ce casa e văruită cu aceeaşi vâjâială
ca toate locuinţele şi lucrurile acestea reale
care pot deveni oricând contondente
ce a simţit fetiţa cu chibriturile în ultimul moment

deşi ar mai fi încă multe multe multe altele.

 

autor Dan Iordache

http://cititordeproza.ning.com/profile/IordacheDan

Anunțuri
Tagged with:

Un răspuns

Subscribe to comments with RSS.

  1. boris marian said, on 26/10/2011 at 4:19

    strălucire de bijuterie, ca de obicei, prietene Dan Iordache


Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: